ARESTĂRI… Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui, au reușit să captureze doi indivizi din Bârlad, care își făcuse o afacere comună droguri de risc. Unul dintre ei în vârstă de 37 de ani se ocupa de vânzarea drogurilor (canabis), pe care un alt bărbat, în vârstă de 44 de ani, le cultivase chiar în gospodăria sa.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, pe parcursul anului 2025, persoana, de 37 de ani, ar fi deținut și vândut, în municipiul Bârlad, diferite cantități de canabis, procurate anterior de la persoana de 44 de ani, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui. „Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate mai multe cantități de drog de risc. De asemenea, cercetările au reliefat că, în perioada 2024 – iunie 2025, persoana de 44 de ani ar fi inițiat și dezvoltat la locuința sa, din comuna Ibănești, o cultură de canabis outdoor. În urma a 5 percheziții domiciliare efectuate de polițiști, la datele de 11 și 12 iunie 2025, au fost descoperite și ridicate 6 plante de canabis, cu înălțimea la tulpină de aproximativ un metru, aproximativ 500 de grame de canabis, porționate în diverse pungi, diverse recipiente conținând substanță vegetală, 40 de ml. de lichid care conține ketamină, o cantitate de rezină de canabis, semințe de canabis, obiecte purtând urme de substanță, cântare, aparat de sigilare a pungilor, sume de bani în lei, euro și lire sterline, precum și alte mijloace de probă”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
Cei doi indivizi au ajuns după gratii
La datele de 11 și 13 iunie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vaslui au dispus reținerea celor două persoane cercetate. „La data de 11 iunie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă a persoanei, de 37 de ani, pentru 30 de zile. Astăzi, 13 iunie, a fost sesizată instanța cu propunere de arestare preventivă a persoanei de 44 de ani. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui și cel al jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui. Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.
Marelizați legajuana, băi idioților, și aduceți vreo 5-6 miliarde de euro la bugetul statului.
Felicitări polițiștilor! La mai multe!