PESTE HOTARE… Tot mai mulți vasluieni sunt nevoiți să își părăsească familiile, pleacă la muncă în străinătate, pentru a-și putea crește copiii. Îi lasă în urmă pe cei dragi și muncesc zi lumină, pentru a le putea asigura un viitor. De multe ori, copiii sunt prea mici să înțeleagă nevoile și grijile celor mari și lacrimile le șiroiesc pe obraji, atunci când le este dor de părinți. Este și povestea lui Costel Călin, din comuna Solești, care a plecat să lucreze în Germania pe șantier pentru a-și putea ajuta familia. Are acasă șapte copii, iar cel mai mic are doar patru luni. Ieri, când i-am vizitat, pregăteau fasole prăjită, pentru că altceva nu aveau. “Nu avem încotro, trebuie să mâncăm ce avem. E greu, pâinea e scumpă, nu ne mai ajung banii de pe o zi pe alta, ca să putem să le dăm copiilor. Lemnele sunt scumpe, vine iarna și nu mai avem cu ce să ne încălzim, dar ne rugăm ca Dumnezeu să aibă grijă de noi”, a povestit Alina Călin. Nu puține au fost momentele în care nu a avut ce să le pună copiilor pe masă și au fost nevoiți să se culce flămânzi. “Soțul e plecat de trei săptămâni în Germania, la muncă. E greu fără el, dar ne trebuie și bani. Cu alocațiile nu ne descurcăm. Muncea și aici, în țară, dar câștiga puțin, din cauza asta au fost situații când nu am avut ce să le dau de mâncare”, a mai povestit Alina. Copiilor le e dor de “tăticul” lor, plâng la fiecare apel telefonic cu el, dar știu că doar așa vor putea face față traiului greu de zi cu zi. Și mai știu un lucru: că trebuie să fie cuminți și să aibă grijă unul de celălalt.
Soții Călin sunt tineri, pentru că și-au început viața de familie devreme. Alina avea 18 ani când a născut-o pe Denisa, fata cea mare. Și-au dorit o familie frumoasă, iar Dumnezeu le-a dat-o. Pentru a o putea întreține, cei doi soți au fost nevoiți să plece la muncă în străinătate. Așa au reușit să construiască două cămăruțe. “Am fost și eu plecată în străinătate, a mai fost și el și așa am reușit să mai construim două camere. Aveam două și am mai ridicat două, ca să ne putem descurca cu copiii”, ne-a povestit Alina. Pentru că se descurcau din ce în ce mai greu, Costel a fost nevoit să plece din nou peste hotare. “Au fost momente în care ne-a fost foarte greu, nu aveam ce să le punem pe masă. Uneori nu le dădeam decât o cană de ceai și o felie de pâine și le spuneam să meargă la somn. E greu să crești șapte copii cu 18 milioane”, ne-a povestit Alina.
“Nu mai plânge, tati! Vine tati acasă…”
Tatăl și-a sunat familia să vadă dacă totul e în regulă acasă. Copiii au sărit în sus de bucurie. “Tăticuuuu’… Ce faci? Când vii acasă?”, au întrebat băieții. “Bine! Sunt în pauză. Mai trebuie să stau, să strâng bani”, le-a răspuns tatăl. “Mi-e dor de tine”, i-a spus un alt copil. Nu a mai durat mult, iar unul dintre ei a început să plângă de dorul lui. “Și mie mi-e dor de voi, dar ce să facem?! Nu mai plânge, tati! Vine tati acasă…”, i-a liniștit bărbatul. Și lui îi dau lacrimile, îi este greu, o recunoaște cu voce tare, dar se ține tare, nu vrea să-l vadă așa copiii. A plecat în Germania să muncească, să trimită bani acasă și nu vrea să se abată de la drumul lui.
“E greu când stai fără copii, dar nu am ce să fac”
“Tati, ce o să ne aduci când vii acasă?”, l-au întrebat copiii. “Să fiți voi sănătoși, că vă aduc de toate când mă întorc acasă. Important e să fiți voi cuminiți și sănătoși”, le-a răspuns tatăl. Costel Călin e nevoit să mai stea în străinătate până când familia lui își va mai reveni financiar. Știe că nu are încotro, trebuie să muncească, ca să-și trimită copiii la școală. Speră ca măcar ei să aibă un viitor mai bun. “Sunt bucuros că îmi văd copiii, îmi e dor de ei, dar nu am încotro, trebuie să muncesc, să le ofer un trai mai bun. În Germania, sunt fierar betonist, este o muncă grea, dar dacă rămâneam în România, ne era și mai greu. Nici aici nu umblă câinii cu covrigi în coadă, dar e mai bine decât în țară. Suntem mai mulți români, formăm o mică comunitate. Muncim de la 5 dimineața la 17:00 seara. Facem toate eforturile ca celor de acasă să le fie bine”, a povestit Costel. Întrebat cât crede că va fi nevoit să stea departe de familie, acesta a dat un răspuns dezarmant de sincer: “Cât o vreau Dumnezeu! E greu când stai fără copii, dar nu am ce să fac. Vreau să muncesc, să le trimit copiilor ce au nevoie”. În lipsa tatălui, copiii mai mari preiau din sarcinile casei. Denisa, fata cea mare, este mâna dreaptă a mamei: “O ajut la tot ce este nevoie, trebuie să o ajut, pentru că îi este greu și ei. Fac mâncare, stau cu copiii, îi schimb, îi ajut la teme. Și mie mi-e dor de tăticu’, de abia aștept să vină acasă, dar știu că trebuie să mai stea, să ne ajute, că ne trebuie lemne, ne trebuie haine pentru școală”.
Nu este un caz singular, sunt mii de familii în județul Vaslui care trăiesc drama despărțirii, părinții fiind nevoiți să plece să muncească în străinătate.
Și vor mai continua sa plece atât timp cât salariile sunt mizerabile .pe lângă asta și mentalitatea patronului român care se crede stăpân de sclavi ,nu repsecta codul muncii concediu libere legale programul de lucru plata orelor suplimentare etc în timp ce patronii sunt plini de lovele arogante extravagante bolizi de sute de mii de euro bucata vile de miloane de euro. Priviți la noi în oraș reședință de județ ce bolizi sunt pe străzi și nu sunt ale angajaților ci a patronilor evazionisti care au ridicat imperii din evaziune fiscală și muncă la negru. Se plâng ca nu găsesc forță de munca patronii?!?!?! Ei nu găsesc sclavi zilieri prost plătiți la negru ei de asta și țin salariile la nivel de lumea a3a sa te poată manipula.