SALVAȚI… Refugiați ucraineni, părinți și copii, scăpați cu fuga din războiul cu care Rusia s-a năpustit asupra țării vecine, au ajuns la Huși, unde au fost impresionați de mâna de ajutor care le-a fost întinsă necondiționat de unii localnici! Diana Căciulă, deținătoarea Complexului Omnia, a oferit adăpost și mâncare pentru 30 de ucraineni, părinți cu copii, fugiți din calea războiului. Cu ochii în lacrimi, unii dintre ei au povestit despre frica pe care încă o duc nu atât pentru ei, care, iată, s-au salvat acum și sunt în siguranță, ci pentru cei dragi care au rămas acasă, în Ucraina. Oxana și Ivan au cu ei doi copilași, dar au sufletul sfâșiat, întrucât în regiunea Odesa le-au rămas o fiică de 17 ani și un fiu de 19 ani, care nu au reușit să fugă cu ei. Povestesc despre cât de dificil devenise totul în Ucraina, întrucât deja magazinele erau goale, foamea începea să devină și ea o realitate. Pe telefonul său, Oxana arată un filmuleț în care se vedeau drumuri distruse de bombardament. Într-un alt apartament, o altă familie, cu nouă copilași, găsește puterea să zâmbească, după ce zile întregi au fost într-o cursă a disperării, în încercarea de a-și salva viețile. Fiul lor, Artiom, și-a adus la Huși mai întâi soția și cei doi copii, apoi a plecat înapoi în Ucraina, după părinții și cei șapte frați. A reușit cu mare greutate să îi aducă pe toți împreună, iar faptul că în Huși li s-a oferit un apartament cu condiții excelente, cu masă și toate cele necesare, li s-a părut ca un semn de Sus. „Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru tot ceea ce faceți, și pe dumneavoastră, pe fiecare, și țara dumneavoastră”, spun ucrainenii. Unii au spus că vor pleca în curând spre alte țări, însă zece dintre ei nu au resursele necesare și vor rămâne aici, la Huși.
Oxana și Ivan au doi copii și au reușit să fugă din mijlocul războiului. Strâng însă în palme telefonul, căci acasă le-au rămas alți doi copii, o fată de 17 ani, aflată la studii, dar și fiul de 19 ani, pe care autoritățile nu l-au lăsat să treacă granița. Când le aude vocea se liniștesc și le apare un zâmbet pe chip. Un translator este cel care intermediază discuția. „E o problemă foarte mare în regiunea Odesa, pentru că nu este suficientă mâncare în magazine, iar lumea nu prea are posibilitatea să se miște. Uitați, cum e drumul bombardat. Aici a căzut o rachetă, este la 10 km de Cernomoreț, unde locuim noi”, spune Oxana, arătând imaginile pe telefonul său. În cameră, ceilalți doi copii se joacă cu jucăriile aduse de angajații de la Omnia. Cu ei este și un cățel, salvat de asemenea, din iadul declanșat de ruși.
„Noi avem încredere în Bunul Dumnezeu, ne rugăm să aibă grijă de noi”
„Vă mulțumesc că ne dați această încăpere ca să ne simțim ca acasă. Ne-am odihnit puțin, pentru că am făcut un drum foarte lung, 36 de ore am stat la graniță. Multă lume vrea să plece din Ucraina, dar nu toți reușesc. Să păzească Dumnezeu țara dumneavoastră și pe fiecare în parte. Noi avem încredere în Bunul Dumnezeu, ne rugăm să aibă grijă de noi. Ne rugăm pentru cei de acasă”, spune și Ivan. Cei doi ucraineni spun că ar fi vrut să își aducă toate rudele aici, dar nu s-a putut. Nu s-a putut pleca din orașele unde locuiesc, întrucât zonele au fost blocate, iar totul era nesigur. „Acolo e situație de război și oamenii nu au voie să iasă din case, din oraș, din zonele respective. Nu e liberă circulația, că e război”, spun ei. Oxana și Ivan sunt din regiunea Odesa. Povestesc faptul că în 2015 au plecat din Donețk, de unde de fapt a pornit tot calvarul acesta pentru Ucraina, și au ajuns în zona Odesei, spre vest, tocmai pentru a scăpa de război, însă războiul era mai aproape decât credeau.
Și-a adus soția și cei doi copii la Huși și a plecat înapoi în Ucraina, ca să-și salveze părinții și frații!
Cealaltă familie care a povestit despre cele mai grele zile pe care le-a trăit până acum are cu ea nu mai puțin de nouă copilași. Mama are șapte copii, iar fiul ei adult, Artiom, are la rândul său doi copilași. Cu toții au ajuns la Huși, primind un ajutor nesperat. Povestea lor este mai complicată. Băiatul a plecat de pe data de 25 februarie spre un punct de trecere a frontierei cu Polonia, dar în regiunea aceea drumurile erau distruse, podurile stricate și nu a avut posibilitatea să înainteze. S-a întors înapoi. Apoi a încercat prin patru vămi să treacă în Republica Moldova, dar nu a putut, întrucât avea vârsta de peste 18 ani. Doar la a cincea vamă a reușit să treacă, împreună cu soția și cei doi copii. Și-a adus familia la Huși, apoi a riscat plecând înapoi, după părinții și cei șapte frați ai săi. A încercat să treacă pe la Bessarabka, pe unde trecuse el, dar nu mai era vama funcțională, întrucât armata rusă deja începuse să bombardeze zona. Au trecut prin altă vamă, pe la Palanca. Răsuflă ușurați că sunt aici, în siguranță, la acești oameni grozavi, care le oferă gratuit totul, chiar și jucării pentru copii, își recuperează un pic forțele, spun ei, apoi vor să plece în Germania sau Polonia, unde au rude și niște prieteni. „Am fost primiți bine oriunde. În Moldova am fost primiți bine, ni s-au dat de toate. Apoi am venit în România, iar eu doar am cerut o parolă de Wi-Fi ca să pot să iau legătura cu familia, însă imediat mi s-a propus cazare și tot. Și am fost foarte impresionat de bunătatea oamenilor”, spune Artiom.
Diana Căciulă: „Totul este gratuit. În funcție de cât stau la noi, au ocazia să meargă în restaurant, să mănânce, de câte ori pe zi doresc”
„Aproximativ 8 apartamente am pus la dispoziție, iar persoane sunt cam 30, familii cu copii sau doar mame cu copii. M-a impresionat în special faptul că nu au o direcție, deci nu știu unde pleacă. Pur și simplu au plecat cu minimum de bagaje după ei, cred că au ceva economii, dar nu în măsura să își poată permite să ajungă foarte departe. Alții au plecat cum s-ar spune spre nicăieri, iar unii spun că se îndreaptă spre Bulgaria, Italia sau Germania, iar câțiva dintre ei, cred că aproximativ 10, până în prezent, au spus că ar dori să rămână aici, în zona aceasta, pentru că, probabil, nu își permit să ajungă în altă parte. Sigur că au mulțumit și se arată și impresionați. Sunt profund recunoscători, mai ales că li s-a oferit și masă, de câte ori este nevoie. Totul este gratuit. În funcție de cât stau la noi, au ocazia să meargă în restaurant, să mănânce, de câte ori pe zi doresc. Sunt triști, dar încă mai găsesc puterea să zâmbească”, a spus Diana Căciulă.
