DeschidereLocalUltima ora

VIDEO | Durere, lacrimi și întrebări nerostite la înmormântarea părintelui Laurențiu Irimia!

TRIST… Înmormântarea parohului din Epureni a fost una impresionantă, desfășurată într-o atmosferă tristă și discretă. Un număr mare de preoți au venit să slujească, iar în fruntea lor a fost însuși Episcopul Ignatie.

SEMNE DE ÎNTREBARE… Preotul Laurențiu Irimia, paroh vreme de 35 de ani în satul Epureni, a fost înmormântat ieri, de un sobor de preoți, în frunte cu însuși Episcopul Hușilor, Preasfințitul Ignatie. Dincolo de tristețea momentului, situația a stârnit foarte multe semne de întrebare, mai ales că moartea de Covid a preotului din satul Epureni a venit exact în contextul în care rata de infectare cu virusului Sars-Cov-2 în întreaga comună Duda Epureni este cea mai mare din tot județul, și anume 10,31 la mia de locuitori. Mai mult decât atât, doi angajați ai Primăriei locale, cu sediul în Epureni, sunt diagnosticați cu Covid, iar autoritățile au considerat că toți funcționarii trebuie testați, întrucât riscul unor noi îmbolnăviri este mare. Nici la școală lucrurile nu stau mai bine, căci unitatea de învățământ din localitatea Epureni, conform datelor oficiale, are cadre didactice vaccinate într-un procent de numai 44%, spre deosebire de școala din satul Duda, unde dascălii sunt vaccinați în procent de 71,79%. În baza acestor date oficiale, cu zeci de îmbolnăviri și cu oameni care, iată, mor de Covid, este clar că ceva nu funcționează în această comună, în privința măsurilor de prevenire a infectărilor. Ori populația, în mare parte, nu ia în serios pericolul real al acestei boli, ori autoritățile au cam scăpat pe aceste meleaguri… Covid-ul de sub control. Numai în ultimele 14 zile, în comuna Duda Epureni au fost depistați pozitiv alți 44 de săteni. „Vă spun sincer, nu cred oamenii de la noi în Covid. Nu prea poartă mască și nu vor să audă de vaccin. Știu oameni angajați la Primărie, care nu vor să se vaccineze. Să îi fie ușoară țărâna, că a fost om bun, cuminte, cu suflet, dar părintele nostru Irimia Laurențiu nici el nu credea deloc în Covid sau vaccin. Îmi spunea asta des”, susține unul dintre enoriașii care i-au fost apropiați parohului decedat.

Comuna Duda Epureni de lângă Huși a ajuns fruntașă în județ la îmbolnăvirile cu Covid-19, lucru care a făcut ca toată lumea să se întrebe cum s-a ajuns în această situație. Întrebarea a devenit cu atât mai apăsată, cu cât în ultimele două săptămâni, DSP-ul confirmă faptul că s-au depistat alți 44 de oameni infectați, iar unul dintre ei, chiar preotul din parohia Epureni, a și decedat în spitalul Bârlad, răpus de această boală. Avea doar 59 de ani. Apropiații săi recunosc cu amărăciune faptul că preotul Irimia era unul dintre scepticii pandemiei. Nu credea în Covid, în vaccin. L-am văzut de multe ori fără mască și chiar îmi spunea: măi, e o prostie Covid-ul și toată zarva asta. Eu m-am păzit, că mi-era frică. Nu putem spune de unde s-a infectat, pentru că era un om implicat în comunitate, un om activ. În perioada de dinainte de a se prinde boala de el, mergea la parastase, că e toamnă și la noi se fac multe pomeniri. Poți să știi cine i-a dat boala, dacă pe la noi sunt mulți bolnavi și umblă, nu stau în casele lor. Mie mi-e teamă de boală, vă spun drept. Dar de vaccinat, nu mă vaccinez. Nici eu nu cred în vaccin”, a spus, cinstit, unul dintre enoriașii apropiați de preotul Irimia.

„Acum, la înmormântare, normal că lumea vede omul mort și începe să se teamă că, Doamne ferește, boala nu ocolește pe nimeni”

Înmormântarea parohului din Epureni a fost una impresionantă, desfășurată într-o atmosferă tristă și discretă. Un număr mare de preoți au venit să slujească, iar în fruntea lor a fost însuși Episcopul Ignatie. Cei prezenți au vorbit în șoaptă despre boala care l-a răpus pe preotul Irimia. Unii considerau că, totuși, chiar nu e de glumă cu infecția din cauza căreia au murit în jur de o mie de oameni din județ. „Credeți-ne, că nu știm ce să mai spunem, ce să mai credem. Oamenii nu sunt vinovați. Politicienii, pe la televiziuni și toți care au vorbit aiurea despre boală și vaccin i-au făcut pe oameni să nu aibă încredere. Unii ziceau într-un fel, alții contra. E normal ca oamenii să nu mai știe care e adevărul, ce e bine și ce e rău. Acum, la înmormântare, normal că lumea vede omul mort și începe să se teamă că, Doamne ferește, boala nu ocolește pe nimeni. Dar după ce trece înmomântarea, nu știu dacă omul mai crede în Covid și în vaccinare, pentru că nu este un om serios în care ei să creadă, care să îi facă să înțeleagă adevărul. Nu știm de ce nu au venit mai multe persoane din partea Primăriei Duda Epureni la înmormântare. Poate din cauza Covid-ului, nu știm. Ce știm e că s-a infectat cu Covid și de prin Primărie, cineva de la Contabilitate și persoana care se ocupă cu Situațiile de Urgență. Aici, la înmormântare, l-am văzut numai pe fostul primar, Sandu Vasilache, care a venit și l-a lăudat lumea pentru asta. E, totuși, preotul nostru, care 35 de ani a fost în comuna noastră, ne-a fost alături atâta amar de timp. Trebuia să venim mai mulți, că nu îl mai vedem de acum”, au comentat sătenii.

Zeci de localnici din Duda Epureni vin zilnic la Huși, unde își au locurile de muncă

Situația de la Duda Epureni ar trebuie să fie inclusiv în atenția autorităților din municipiul Huși, întrucât comuna este una limitrofă. Mai mult decât atât, în jur de 100 de persoane, poate chiar mai mult, fac zilnic naveta la Huși, unde și-au găsit locuri de muncă. „Naveta la Huși o facem cu microbuzele. Mulți suntem care muncim în oraș, fiecare unde a găsit. Mai mult lucrăm la secțiile de confecții, la papuci, mai sunt care lucrează pe la depozite, pe la magazine, pe la termopane… În microbuz pot să spun că toată lumea are mască, dar o poartă fiecare cum poate. Unii o țin peste gură și nas, alții nu o suportă deloc, asta este”, spun sătenii. La cea mai recentă raportare, municipiul Huși avea o rată de infectare în ultimele 14 zile de 6,42 la mia de locuitori, cu nu mai puțin de 241 de cazuri noi, depistate în ultimele două săptămâni.

11 comentarii

  1. Trebuie să aveți RESPECT, față de toți oamenii. Vaccinați sau nevaccinați și să le respectați alegerea!!
    Petrică Mâțu Stoian , un mare artist ,a fost full vaccinat și tot în mormânt ajunge. Acum se fac anchete, că deh, e greu de acceptat că se moare și în urma vaccinului!
    Și peste toate astea să rețineți că _”Leacul nu vine cu sacul!” O mare vorbă din popor!

      1. Poate vă informați mai bine și aflați că era vaccinat! Si a murit nu de inimă, ci de la anticoagulantele administrate după covid și în urma unei terapii hiperbarice, tot după covid!

  2. e ceva de necrezut: Generația Covid!
    Moare un biet om la ATI, gata: nevaccinat, prost, pupator de moaște, fraeru naibii, hahaha.

    Moare un popă: gata……nenorocitii, haha, ce bine, prostii naibii…….= fraților, marxism adevărat!!! nu trebuie plătiți, eu sunt inteligenți. ei știu. Dacă printr-un absurd am fi în anii 20 în Rusia leninist-stalinistă, postacii ăștia ateisti covidisti sataniști ar fi 100% din oamenii lui Stalin! Nu trebuie plătiți! Le dai arme, îi scoți pe popi în afara legii, bagi anarhie totală cu penurie de alimente și dă-i bătaie! vorba lor: SCAPĂ CINE POATE, HAHAHA

    Install Wuhan regime: yes no

  3. Un preot dintre cei care nu au crezut în virus…nu a pledat în fața enoriașilor să creadă în vaccin… ..nu a fost precaut să poate mască.. întrucât mereu venea în contact cu mulțimea de enoriași în situația d-lui..

  4. În general ,oamenii de la tara au mare încredere în popa ,primar . Dacă acesti indivizi sunt sceptici vis a vis de Covid ,cum.este și cazul de față, se întâmplă ce se vede! Plus de asta ….doua televiziuni …A3 și Rtv sunt responsabile se o mare dezinformare promovând unii dobitoci de tip Șoșoaca! Iar în zonele rurale ,RTv e la mare căutare! Oamenii chiar nu știu ce sa mai creadă, nu are cine sa I informeze corect! Dacă nici autoritățile nu cred decât atunci când o pățesc,ce sa creadă badea X?

  5. Ia uite ce de popi acolo….inca un popa prostul în minus…mare pagubă, ba chiar un castig….inca un hot a crapat….nu mai spală creierul la alți babalai.

    1. Fii atent ce spui. Persoane din familia lui poate citi asta. Nu cunosti omul deci nu judeca. E foarte usor sa vorbesti in spatele tastaturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button