PERICOL ÎN TRAFIC… Județul Vaslui deține recordul național al celei mai tinere victime implicată într-un accident cu trotinete electrice. Vorbim despre un bebeluș în vârstă de doar un an, pe care tatăl îl transporta pe un astfel de mijloc de deplasare electric, în momentul în care s-a dezechilibrat și a căzut, împreună cu cel mic. Ambii au ajuns în stare gravă la spital. Din nefericire, acest caz nu este unic. În ultima perioadă, Vasluiul se confruntă cu un val de accidente în care sunt implicate trotinetele electrice, iar victimele sunt, în cele mai multe cazuri, copii și adolescenți. Reprezentanții Spitalului Județean Vaslui trag un semnal de alarmă și spun că prezentările trotinetiștilor în Unitatea de Primiri Urgențe a devenit o obișnuință, iar traumatismele, tot mai grave. De la Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui ni s-a comunicat că și transferurile victimelor între spitalele din județul Vaslui și clinicile ieșene s-au înmulțit în ultimele luni, cel mai recent având loc chiar zilele trecute, mai exact în noaptea de joi spre vineri, când doi adolescenți, unul din Moara Domnească, celălalt din Pădureni, au suferit fracturi craniene după ce au căzut de pe trotinete. Poliția Locală și Poliția Națională desfășoară activități de prevenire, cu precădere în unitățile de învățământ, însă din nefericire, în județul Vaslui fonomenul pare scăpat de sub control. Toată munca de prevenire este zadarnică, atât timp cât unii părinți cred că iubirea față de copii se măsoare în puterea și viteza de desplasare a acestor mijloace electrice de transport, pe care le achiziționează fără a se gândi la consecințe.
“M-a depășit un copil, care se deplasa pe o trotinetă, cu cel puțin 60 de kilometri la oră”. Este mărturia pe care ne-a făcut-o un șofer din municipiul Vaslui, care zilele trecute circula pe strada Călugăreni, la intrarea în oraș dinspre Negrești. Acesta se deplasa regulamentar, cu 50 de kilometri la oră, în momentul când, pe lângă el a trecut un adolescent pe trotinetă, care l-a lăsat cu mult în spate. “Nu mi-a venit să cred ce văd ochilor, mai ales că pe acea porțiune de drum, carosabilul e acoperit de pietre, are gropi, nu sunt trotuare, iar câțiva oameni mergeau pe marginea drumului. Acel copil nu purta cască, iar în rondul de la IRTA s-a mai și strecurat printre mașini, deși era clar că nu avea voie să circule cu acea trotinetă pe drumurile publice pentru că nu avea vârsta. Putea oricând să alunece, putea oricând să lovească o persoană, însă nu a luat în calcul aceste pericole. Mergea de parcă toată strada era a lui”, ne-a declarat vasluianul. În municipiul Vaslui, nu doar șoferii sunt porniți pe trotinetiști, ci și pietonii, care se plâng că din ce în ce mai mulți puști teribiliști își achiziționează astfel de mijloace de deplasare, cu care aproape că ajung să zboară printre copii și bătrâni, prin parcuri și nu numai.
La Spitalul Județean Vaslui, cazurile accidentelor de trotinetă au devenit o obișnuință

Numărul mare de trotinete de pe străzile Vasluiului coroborat cu vârsta tot mai mică a persoanelor care urcă pe astfel de mijloace de transport a dus, inevitabil, la o creștere a accidentelor. Medicul Armand Andrei Puiu, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Vaslui, spune că prezentările trotinetiștilor au devenit o obișnuință în Urgențe, iar traumatismele, tot mai grave. “Numărul pacienților care ajung la spital este în creștere, fie că vorbim de cei care se deplasează pe biciclete, fie că ne referim la cei care se deplasează cu ajutorul trotinetelor electrice și non-electrice. În cazul traumatismelor provocate ca urmare că căderii de pe trotinetă, cei mai mulți pacienți ai noștri sunt copii. Anul acesta avem un număr de 25 de astfel de cazuri, unele dintre ele grave, care au fost transferate la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, iar altele care au fost manageriate în unitatea noastră. De cele mai multe ori ne confruntăm cu traumatisme ale membrelor superioare și traumatisme cranio-cerebrale, acestea din urmă fiind direcționate, așa cum spuneam, către clinicile din Iași. În ceea ce privește victimele accidentelor provocate ca urmare a deplasării cu bicicleta, anul acesta am avut un număr de 45 de pacienți”, a precizat reprezentantul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Cele mai recente transferuri la Iași, în noaptea de joi spre vineri

CAZURI GRAVE… Pentru angajații Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, noaptea de joi spre vineri a fost o luptă contracronometru pentru salvarea a doi copii, unul din Moara Domnească, comuna Văleni, celălalt, din comuna Pădureni. Cei doi au căzut de pe trotinete și ambii s-au ales cu fracturi craniene. Potrivit medicului Dan Ungureanu, din statisticile SAJ Vaslui rezultă că cea mai tânără victima a accidentelor de pe trotinete are vârsta de un an, iar cea mai în vârstă, 74 de ani. “Am transferat la Iași în această noapte un băiat de 15 ani, care a suferit un traumatism cranian. Acesta a pierdut controlul trotinetei electrice, care era a unui prieten, și a căzut. Nu avea cască, nu avea niciun echipament de protecție, iar în momentul când am ajuns noi, era conștient, însă prezenta o fractură craniană, cu sângerare cerebrală. L-am transferat la Iași, la Spitalul de Neurochirurgie, în vederea, posibil, a unei intervenții chirurgicale. Al doilea caz transferat la Iași a fost al unui băiat de 14 ani, din comuna Pădureni, care, de asemenea, a suferit o fractură craniană după ce a căzut de pe trotineta electrică. Ambele incidente au avut loc în noaptea de joi spre vineri. Din păcate, în acest an s-a constatat o creștere a accidentelor provocate de aceste trotinete electrice. Dacă în trecut aveam un caz, cel mult două într-un an, acum ne confruntăm cu din ce în ce mai multe astfel de accidente, cu precădere în lunile de vară. În iunie, iulie și august, acest an, avem 11 astfel de cazuri, pacienți cu vârste ce diferă de la un an la 74 de ani, conform statisticii SAJ Vaslui. În general vorbim de copii, majoritatea băieți, ei fiind cei care preferă astfel de mijloace de deplasare”, a precizat dr. Dan Ungureanu din cadrul SAJ Vaslui.
Poliția Locală Vaslui: “mergem mai mult pe acțiuni de prevenție, până acum nu au fost aplicate sancțiuni”

PREVENȚIE… Deși pare greu de crezut, în urma numeroaselor accidente cauzate de aceste trotinete, experții din domeniu au ajuns la concluzia că este mai sigur ca tinerii care circulă cu viteză mare pe trotinete electrice să nu fie opriți brusc de polițiști, pentru că există riscul ca din cauza emoțiilor și fricii acești trotinetiști să piardă controlul și să provoace tragedii și mai grave. Acesta este și motivul pentru care, în municipiul Vaslui, Poliția Locală merge mai mult pe prevenție, după cum ne-a declarat Ionel Soroceanu, purtătorul de cuvânt al instituției. “Este adevărat că numărul acestor accidente a crescut, iar în contextul actual noi am avut trei campanii de informare în școli privind circulația pe drumurile publice a elevilor către școală. Am adus la cunoștința copiilor necesitatea respectării legislației în vigoare, în ceea ce privește regimul circulației rutiere, mai ales pe trotinete. Poliția Locală Vaslui a primit, doar pe pagina de Facebook, șapte sesizări cu privire la circulația tinerilor pe trotinete, cu viteză foarte mare, însă noi nu putem interveni asupra oprii lor și nici nu putem interveni prompt pentru a preveni accidentarea acestora. Noi vom derula, în continuare, campanii de prevenție, prin informarea acestor tineri, cu ajutorul colegilor de la Circulație și de la Ordine Publică, prin care să le aducem la cunoștință despre obligativitatea de a purta cască, despre obligativitatea de a circula pe acele piste special amenajate. Totodată, le vom vorbi și despre riscul la care se supun atunci când folosesc aceste mijloace de deplasare, pentru a circula cu prudență și cu viteză redusă. În același timp, considerăm că și părinții trebuie să intervină, din acest punct de vedere, al pericolului la care se supun copiii lor. De obicei, pentru a preveni astfel de accidente, noi stăm de vorbă cu părinții acestor copii, însă nu întotdeauna mesajul nostru este bine recepționat și asta pentru că o parte dintre părinți consideră că nu li se poate întâmpla nimic rău copiilor lor. Până în prezent, Poliția Locală Vaslui nu a aplicat sancțiuni, conform Ordonanței de Urgență 195/2002 privind regimul trotinetelor electrice. Poliția Locală Vaslui atrage atenția că trotineta electrică, deși percepută ca un mijloc de deplasare simplu și accesibil, se supune acelorași reguli stricte de circulație ca și bicicleta, iar utilizarea ei pe trotuar, în zone pietonale sau în mod imprudent poate avea consecințe grave.”
O problemă națională, nu doar a Vasluiului

În ultimii ani, numărul accidentelor cu trotinete electrice a crescut considerabil în România. Statisticile arată sute de victime, inclusiv decese, iar cele mai multe incidente au avut loc din cauza neadaptării vitezei, traversărilor neregulamentare sau circulației pe sens opus. Utilizatorii de trotinete sunt adesea minori, iar în multe cazuri, nu poartă cască, nu semnalizează și nu respectă regulile de circulație. Comisarul-șef de poliție, Anca Ranghiuc, șefa Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, ne-a declarat că pentru a preveni astfel de accidente, a fost realizat un plan de prevenție la nivel național. “Ne confruntăm cu numeroase accidente în care sunt implicați conducătorii de biciclete și de trotinete, din acest motiv a fost realizat și un Plan Național de prevenire a accidentelor rutiere în rândul acestor participanți la trafic. Conducătorii de biciclete și trotinete constituie o categorie vulnerabilă de participanți la trafic, iar din acest motiv noi desfășurăm activități preventive, prin intermediul cărora le explicăm regulile pe care trebuie să le respecte. Printre altele, conducerea unei trotinete electrice pe drumurile publice este permisă doar persoanelor cu vârsta de minimum 14 ani. Trotinetele trebuie echipate obligatoriu cu sistem de frânare eficient, lumini funcționale, dispozitive reflectorizante și avertizor sonor. Circulația pe timp de noapte este interzisă în lipsa acestor dotări. Este interzis transportul pasagerilor, iar minorii sub 16 ani trebuie să poarte cască de protecție atunci când se deplasează pe partea carosabilă. De asemenea, este obligatorie purtarea de îmbrăcăminte reflectorizantă în condiții de vizibilitate redusă. Totodată, este strict interzisă conducerea sub influența alcoolului. Nerespectarea acestor norme poate atrage sancțiuni de peste 800 de lei, în funcție de gravitatea abaterii”, a declarat șefa Serviciului Rutier din cadrul IPJ Vaslui.
“Regret fiecare secundă din ziua când am mers la magazin”
PĂRERI DE RĂU… Redactorii cotidianului Vremea Nouă au stat, zilele trecute, de vorbă și cu mama unui adolescent care a fost victima unui grav accident de trotinetă în urmă cu câteva zile. Băiatul a ajuns la Iași, cu fractură craniană, fiind operat de urgență la cap. Doar intervenția promptă a echipelor medicale de la Vaslui și de la Iași i-a salvat viața acestui copil, care nu a conștientizat pericolul la care se supune atunci când a urcat pe trotineta electrică. “I-am cumpărat-o de ziua lui, după numeroase insistențe. Mi-a spus că mai mulți prieteni de-ai lui au așa ceva și că își dorește și el una, prin urmare am cedat și i-am cumpărat-o. Acum regret fiecare secundă din acea zi când am mers cu el la magazin, regret că nu am avut puterea să-i spun <<nu>>. Când îți vezi copilul pe patul de spital, inconștient, realizezi cât de subțire e firul vieții, dar și care e menirea noastră, a părinților. Eu am învățat multe din această întâmplare nefericită și îi mulțumesc lui Dumnezeu și cadrelor medicale că ne-au ajutat să trecem cu bine peste necazul ăsta. Acum, dacă ar fi după mine, aș interzice de tot trotinetele, pentru că sunt foarte periculoase”, ne-a declarat femeia. Cazul acesta ne arată că indiferent de cât de multe activități de prevenție fac instituțiile statului, un rol deosebit de important în protejarea copiilor îl au chiar părinții lor. Aceștia ar trebui să fie extrem de precauți cu privire la achiziționarea trotinetelor electrice pentru copiii lor, deoarece ele nu sunt deloc niște jucării inofensive, ba din contra, lăsate pe mâna unor novici, pot fi adevărate bombe cu ceas. Cei 25 de pacienți internați, anul acesta, la Spitalul Județean Vaslui, pot depune oricând mărturie în acest sens!
Se va intampla ceva grav si la Barlad, unde sunt foarte multi trotinetisti care se deplaseaza cu viteze mari pe trotuarele pe care li s-a spus de catre primar ca au piste care nici nu sunt marcate. Oare in cazul unui pieton accidentat pe trotuar, va plati si Primaria in solidar cu trotinetistiul vinovat?
Pe trotuare trotinetistii si biciclistii claxoneaza agresiv pietonii, care nu mai au loc sa se deplaseze, sa le elibereze calea, timp in care Politia Locala si Politia Nationala trec pe langa ei.
Din cauza trotinetelor si bicicletelor trotuarele din Barlad sunt impracticabile.