TÂRG… Cum e la modă acum, în campania electorală, să discutăm despre rolul pe care Uniunea Europeană l-a avut în Dezvoltarea României și despre direcția pe care trebuie să o apucăm acum, în finala prezidențială, spre UE sau spre Rusia mamă, târgul de la Vaslui „Moldova prezintă” pare cel mai elocvent exemplu. În acest târg, organizat în Centrul Civic din Vaslui, sunt prezenți, față în față, companii românești, în speță cele vasluiene versus cele din Republica Moldova. Și credem că se vede bine diferența între ce produc companiile din România care s-au dezvoltat prin fonduri europene și cum arată produsele și companiile celor din Republica Moldova, o țară care abia acum a semnat un tratat de preaderare.
Vasluiul a aliniat la expoziția din centrul Vasluiului o serie de firme puternice, atât din industria alimentară, cât și din industria ușoară, plus o companie de IT. Prezente în piața civică , așa cum am mai scris, sunt companiile conduse de Constantin Duluțe „Domeniile Averești” și „Via Huși”, fabrica de carne Morandi, Apisrom, Urban Hops sau Safir. Expoziția fiind una cu vânzare, aceasta a atras foarte mulți vasluieni.
De departe, cel mai reușit stand, în zona de vinuri, a fost cel de la Averești, care a surclasat vinurile venite din Republica Moldova. Avereștiul a venit cu toată „artileria grea”, începând de la gama Nativus – vinurile de lux din soiuri precum Chardonnay, Zghihară, Fetească Regală, Busuioacă de Bohotin, Fetească Neagră sau Pinot Noir, dar și cu șampania produsă prin metoda Charmat – Extravaganza și Briant, dar și cu vinurile spumante mai slab acidulate, la doză metalică și la sticlă. Nu a lipsit noul sortimentul de vin popular sau vin de masă, cum este el cunoscut în popor, sub numele de „Phoenix”. Cum au primit vasluienii aceste vinuri ne-a explicat Gabriel Stoica, vinificator și șef de producție de la „Via Huși”. Acestea ne-a arătat vinurile, de la Phoenix de 29 de lei, până la sticla de șampanie Extravanganza de 1,5 litri, la 100 de lei.
Teleplus, o companie IT de succes din Vaslui
O altă companie puternică din Vaslui, din zona IT este Teleplus Vaslui, care a venit la acest târg pentru a promova soluțiile de securitate, dar și cum trebuie să arate cum office-ul unei firme medii. Ciprian Aruștei, managerul acestei firme, a venit la târg cu un dispozitiv sofisticat pentru secretariat, care are în componență camerele de supraveghere, telefonul secretariatului, pontarea automată a angajaților, dar și zona de stocare atât a camerelor, cât și a informațiilor importante pentru fiecare companie. Pentru cei care stau la casă sau la bloc, de asemenea, Teleplus, a venit cu o soluție de interfon modern, cu sistem video, cuplat la telefonul mobil. „Am venit la acest târg cu o soluție IT a unui office pentru o firmă medie, adică vorbim despre servicii de secretariat, telefonie, stocare informații, camere de supraveghere, sistem automat de pontaj, identificare video, încuietori automate, etc. Nu pot să vă spun exact cam cât costă, pentru că sunt anumite particularități în funcție de ce nevoi are fiecare companie, dar cu 25.000 de lei îți poți aduce un astfel de echipament, cu care poți face performanță într-o firmă. Pentru cei care locuiesc la casă sau la bloc avem acest interfon video, cu tabletă interioară, care se poate cupla la telefonul mobil”, a precizat Ciprian Aruștei, reprezentantul firmei Teleplus.
Ati scris un articol de ma doare mintea. Cititi si voi inainte sa publicati ceva, ca va cam bate limba romana. Acu inteleg de ce zicea Nicusor ca 45% din tara sunt analfabeti functionali… multi dintre ei vad ca lucreaza la ziarul asta. Aruncati cuvintele acolo ca le aranjam noi sa iasa propozitiile.
Ciprian e baiat bun muncitor , a inceput cu internet cafe prin 2001 cred . Referitor la interfonul ala , pot sa spun din experienta ca de multe ori da chix si clientul nu poate sa deschida usa cand suna cineva , suna , raspunde , incearca sa deschida , nu merge , si asa devii prizonierul sistemului digital care mai poate si sa fie hackuit de cineva daca vrea cu adevarat …
Suntem polul sărăciei cu asa oameni de afaceri, unii cu milioane de euro în conturi alții cu sărăcia lucie . Arătați salariile de la asa zișii antreprenori….
Unde e industria calului a lui georgescu? .. dar apa hrana energie a lui simion?… poi se poate asa ceva? intr-un oras unde avem 42% anaflabeti functionali.. pe ei asta ii intereseaza nu UE si prostiile lor.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Ati scris un articol de ma doare mintea. Cititi si voi inainte sa publicati ceva, ca va cam bate limba romana. Acu inteleg de ce zicea Nicusor ca 45% din tara sunt analfabeti functionali… multi dintre ei vad ca lucreaza la ziarul asta. Aruncati cuvintele acolo ca le aranjam noi sa iasa propozitiile.
Ciprian e baiat bun muncitor , a inceput cu internet cafe prin 2001 cred . Referitor la interfonul ala , pot sa spun din experienta ca de multe ori da chix si clientul nu poate sa deschida usa cand suna cineva , suna , raspunde , incearca sa deschida , nu merge , si asa devii prizonierul sistemului digital care mai poate si sa fie hackuit de cineva daca vrea cu adevarat …
Suntem polul sărăciei cu asa oameni de afaceri, unii cu milioane de euro în conturi alții cu sărăcia lucie . Arătați salariile de la asa zișii antreprenori….
Normal e să fie egalitate! Toți să aibă exact la fel!