VIDEO | Prefectul Eduard Popica, sesizat după ce manelistul Dani Mocanu a avut o cântare la Vaslui
Prima instituție căreia Marius Ichim i s-a adresat a fost Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, acuzându-i pe polițiști de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care cea de abuz în serviciu, purtare abuzivă și încălcarea drepturilor persoanei supuse percheziției. Administratorul de la Menthor reclamă faptul că polițiștii au pătruns în incinta clubului fără a prezenta vreun act oficial și fără a se legitima, la finalul acțiunii nefiind completat niciun document referitor la rezultatele controlului. “Acțiunea a vizat exclusiv clubul meu, deși există și alte cluburi în municipiu, ceea ce îmi întărește suspiciunea de tratament discriminatoriu. Am solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui verificarea legalității acțiunii desfășurate de IPJ Vaslui în data de 23 august, precum și identificarea polițiștilor implicați și tragerea lor la răspundere”, a declarat Marius Ichim. Acesta a solicitat explicații și Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui cu privire la acțiunea de la sfârșitul lunii trecute, însă până acum nu a primit niciun răspuns.
“În celălalt club s-a depășit limita maximă de persoane, însă acolo nu s-au făcut controale”
Nemulțumirile lui Marius Ichim sunt cu atât mai îndreptățite cu cât în noaptea în care polițiștii au descins în clubul său, la Bliss oamenii se călcau în picioare pentru că acolo cânta celebrul manelist Dani Mocanu. Programat inițial a se ține la Clubul Pescarilor, evenimentul a fost mutat în locația din centrul municipiului, din motive meteorologice, deși spațiul din Zona Industrială era mult mai generos. Organizatorul concertului nu a anulat niciun bilet, prin urmare Clubul Bliss a devenit neîncăpător, ba mai mult, s-ar fi depășit cu mult limita de persoane. Acest lucru i-a fost sesizat și prefectului Eduard Popica de către administratorul clubului Menthor. “Potrivit informațiilor mele, în aceeași perioadă nu s-au efectuat controale similare la alte cluburi din municipiu, deși la unul dintre acestea a fost organizat un eveniment cu peste 150 de persoane, depășind limita maximă admisă. Am întrebat unul dintre polițiști de ce nu se iau măsuri în acel caz, iar răspunsul primit a fost că “nu sunt de la ISU”, deși era evident că situația putea fi sesizată și către Poliția economică sau direct către ISU Vaslui. Acest aspect ridică, așa cum am mai spus, suspiciunea unui tratament discriminatoriu și a unei posibile protecții nejustificate pentru anumite cluburi”, se arată în plângerea înaintată de către Marius Ichim prefectului județului Vaslui. Administratorul clubului Menthor a mers cu sesizările până la București pentru că, spune acesta, la Vaslui, instituțiile de control acționează doar într-o singură direcție, deși cei care sunt protejați nu au un trecut atât de curat, fiind judecați inclusiv pentru consum de droguri.
Mai bine ar lasa Prefectura si s-ar apuca si Edi de manele.
Impreuna cu Solomon, nasul, au fete de balauri si ar face un duet mai de succes decat in politica.
O cantare i-a facut lui Edutu?