spot_imgspot_img
23 C
Vaslui
16-apr.-2024

VIDEO | Șefii Poliției Huși au intrat subit în concediu când s-au trezit cu controlul IGPR la ușă

- Advertisement -
BOLNAVI ÎNCHIPUIȚI… Odată ce a ajuns corpul de control al IGPR, șefii Poliției Huși s-au îmbolnăvit subit și au întrat în concediu

FRICOȘI… Șeful Poliției Huși, comisarul-șef Liviu David și șeful Biroului Ordine Publică, George Sebastian Poghircă, au dat bir cu fugiții imediat ce au aflat că Inspectoratul General al Poliției Române urmează să trimită Corpul de Control la Huși. Acuzați că întocmesc rapoarte în fals, că își bat joc de subalterni și că au transformat Poliția Huși în propriul SRL, David și Poghircă au preferat să-și ia concedii și să se facă nevăzuți până spre sfârșitul lunii, în loc să dea explicații oaspeților veniți de la București. Astfel, s-a ajuns în situația ca la șefia Poliției Huși să fie împuternicită Mădălina Cioară, adjuncta lui Poghircă de la Ordine Publică, care va sta la conducere până când superiorii ei se întorc la serviciu. Aceasta și-a făcut deja botezul în fața inspectorilor de la IGPR, după ce aceștia i-au cerut mai multe documente. Neștiind cum să procedeze, șefa interimară a Poliției Huși le-a spus celor de la Corpul de Control că hârtiile s-ar afla la Poghircă. Astfel, s-a dat ordin ca șeful de la Ordine Publică să se prezinte de urgență la unitate pentru a pune toată documentația la dispoziția inspectorilor. Potrivit surselor noastre, Corpul de Control al IGPR are de gând să rămână în județul Vaslui până când cei David și Poghircă se vor întoarce din concediu.

S-a ajuns în această situație după ce mai mulți polițiști s-au plâns că cei doi șefi stabilesc graficele serviciului de permanență după bunul lor plac, „condamnându-i” pe cei care nu cântă în strună conducerii la un fel de arest la domiciliu. Probleme la fel de mari sunt și cu stabilirea perioadelor de concediu, așa cum reclama un polițist de la Biroul Rutier. Acesta i-a acuzat pe comisarul-șef de poliție Liviu David și pe Mirel Bejenaru, șeful Biroului Rutier, de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, după ce au emis, fără consultarea lui, dar în numele său, cereri de intrare în concediu. “Se impune declanșarea cercetării prealabile a lui Bejenaru Mirel pentru toate abuzuri și falsuri pe care le-a comis, astfel:- a emis, în numele meu și fără consultarea mea sau acordul meu, raportul din data de 30.09.2022 prin care eu aș fi solicitat efectuarea de 38 de zile de concediu de odihnă în perioada 03.10-2022-09.11.2022. Acest raport l-am găsit în condica de serviciu și era deja aprobat de dl. comisar șef Bejenaru Mirel. Ori emiterea unui astfel de raport, chiar și baza acelei planificări existente și despre care eu abia în luna octombrie 2022 am luat la cunoștință, în numele meu, fără solicitarea/ acordul meu, este un document fals. Ulterior, dl. comisar Bejenaru Mirel revine și emite iarăși, în numele meu, două rapoarte. Primul raport, din data de 03.10.2022, pentru a fi liber în data de 05.10.2022 este emis în numele meu fără ca eu să-l fi solicitat, să-mi fi dat acordul sau măcar înștiințat de această intenție. Mai mult, este aprobat de șeful Biroului Rutier Huși, Bejenaru Mirel, și de șeful Poliției Huși, comisar șef David Liviu. Al doilea raport, din data de 03.10 2022, pentru a fi liber în data de 06.10.2022, este întocmit în aceleași condiții ca primul. Dl comisar șef Bejenaru Mirel emite din nou, în numele meu, un alt raport prin care eu aș fi solicitat concediu de odihnă. Conform acestui raport, eu aș fi solicitat 38 de zile de concediu de odihnă, de această dată în perioada 07.10.2022-13.11.2022. Acest raport nesolicitat de mine este aprobat, din nou, de șeful Biroului Rutier Huși, și de șeful Poliției Huși. Mai mult, aceștia au emis Ordinul de Serviciu, de asemenea nesolicitat de mine, cu data de 04.10.2022. Între timp, m-am adresat cu raport scris și d-lui Inspector șef comisar șef de poliție Nechita Gabriel, al IPJ Vaslui, iar în răspunsul primit se precizează că în lipsa unor motive întemeiate se impune ca eu, până la finele anului 2022, să efectuez concediul de odihnă. Abuzul în serviciu, falsul intelectual și uzul de fals, toate săvârșite în formă continuată de către șeful Biroului Rutier și șeful Poliției Huși, mi-au diminuat veniturile salariale din lunile octombrie și noiembrie 2022. Modalitatea și succesiunea emiterii acestor documente de către șeful de Birou, aprobate de acesta și de șeful Poliției Municipiului Huși, denotă, pe lângă toate formele de infracțiuni de serviciu, o răzbunare a acestora la adresa mea”, afirma polițistul rutier, în urmă cu câteva zile. În urma tuturor acestor reclamații, Inspectoratul General al Poliției Române a decis să trimită Corpul de Control la Huși, unde nu l-a mai găsit nici pe comisarul-șef Liviu David și nici pe șeful de la Ordine Publică, George Sebastian Poghircă. Primul tocmai își luase concediu medical, iar al doilea intrase în concediu de odihnă. Astfel, în loc să stea să dea explicații, cei doi au ales să dea bir cu fugiții, sperând astfel că vor scăpa de verificări. Inspectorii de la București nu s-au lăsat impresionați de tactica celor doi și au demarat controalele, chiar și în lipsa lor. După verificările efectuate în primele zile, Corpul de Control s-a întors ieri la Vaslui, unde va sta până când Liviu David și Sebastian Poghircă vor reveni la serviciu.

„Nu este prima dată când arată lipsă de curaj”

Reprezentanții Sindicatului “Diamantul” au reacționat în stilul lor deja consacrat la vestea că cei doi șefi din Poliția Huși au plecat în concediu după ce IGPR-ul a trimis Corpul de Control la Huși. “Mare surpriză mare la Poliția Huși – IPJ Vaslui unde a aterizat controlul de la IGPR. Cu aceasta ocazie, Big Bos Livache zis și Crăcănel sau Mare Moșier s-a îmbolnăvit subit, asta după ce cu câteva zile înainte tuna și fulgera pe holurile Poliției Huși, considerate de el propria moșie, că va trimite plângeri peste plângeri la Parchet și rapoarte de cercetare, în ceea ce-i privește pe proprii lui clacași care au îndrăznit să ridice privirea din pământ și nu mai doresc să vină de acasă la permanența ilegală. Cum să stea pontașul la serviciu pentru a oferi un serviciu de calitate când poate veni de acasă după două ore? Nu este prima dată când acesta arată lipsa de curaj în a-și asuma faptele în fața unui control, fugind acasa precum un cotei, deși atitudinea avută anterior descărcării IGPR ului, era una razboinică, încordându-se și scremandu-se în fața pontașilor, se pare ca s-a scăpat pe el. Marele comandant pregătit de la 14 ani cu școli militare și academii de poliție în urma cărora a constatat că poate fi stăpân de clacași, în afara stelelor de pe umăr și a celor 8 salarii de excelență luate în mod consecutiv timp de 8 ani, după cum vorbește lumea, nu prea a arătat ce a învățat, având o “adevarată” carieră în spate de veșnic adjunct, fără responsabilitate, un fel de infractor fără fapte. Cu privire la hoții prinși de acesta în Poliția Română având în vedere pregătirea sa, noi nu am identificat niciunul, așa ca ne întrebam despre ce “carieră” fac vorbire puținii lui pupători de ghiul?

Grămăticul lui BB Livache, Georgică, cunoscut ca fără pregătire juridică, dar surprinzător cu aviz psihologic pentru funcția de șef birou Investigații Criminale a intrat și el în concediu deși cercetările prealabile și plângerile penale curg și în cazul lui precum și în cazul lui BBL. Este mai convenabil să-ți arăți mușchii în fața subalternilor decat în fața superiorilor, mai ales când singurul tău argument este «mușchii mei minte nu are»“, a scris conducerea sindicatului “Diamantul” pe pagina de Facebook.

Despre profesionalismul șefului de la Rutieră, în cazul accidentul provocat de fiul primarului Ciupilan

Acuzat că a trimis polițiști în concediu fără voia lor, săvârșind astfel infracțiunile de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, comisarul-șef Mirel Bejenaru, șeful Biroului Rutier Huși, a fost săptămâna aceasta protagonistului unui alt incident care ridică serioase semne de întrebare cu privire la profesionalismul unor șefi din conducerea Poliției Huși. Ajuns la accidentul rutier în urma căruia fiul primarului Ioan Ciupilan a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, șeful Biroului Rutier s-a comportat de parcă era subalternul primarului municipiului Huși. Bejenaru i-a permis lui Ioan Ciupilan să pătrundă în perimetrul unde se făceau măsurători ale urmelor de frânare, deși acest lucru este interzis, cu atât mai mult cu cât primarul este tatăl șoferului vinovat de producerea accidentului. În loc să delimiteze perimetrul respectiv pentru a permite colegilor lui să-și desfășoare activitatea neperturbați, Bejenaru părea că asculta ordine de la primar, care la un moment dat chiar i-a spus: “Comandante, fă-ți treaba ca la carte!”, de parcă șeful Rutierei ar fi putut să-și facă treaba și altfel.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

45 COMENTARII

      • Ce problemă ai cu asta fiecare lucrează la locul lui de muncă, doar lucrează atâtea persoane acolo ce treaba ai cu ea, ai luat o la rand, esti de la interogări, vezi caci ti ai gresit cariera ?
        Nu ca e rusine escrocilor?

  1. De tot râsul, halal șefi !
    Pai voi mă sunteți barbati sau nu? Bejenaru asta sefu rutierei un maimuțoi pus în funcție ,cu ce bani a ridicat viloiu ala?..cu bani din șpăgi ,face la Huși cum făcea la Raducaneni.

  2. Vremea nouă faceți articole la comandă, faceți plăcerile lui Tătaru, Iovu, Nacu! Incă o dată să vă fie rușine!Faceți parte din grupul privat Diamantul? Pe pagina oficială nu au scrus ce scrieți voi în articol.Eu în locul lor v- aș da în judecată și pe voi: Vremea nouă și Sindicatul Diamantul!

  3. Dosarele penale instrumentate de cei de la politia Barlad prin staruintelele colegilor si a altor persoane sunt masluite si aranjate astfel incat sa se ajunga la clasarea acestor, NCP, IGPR ul ar trebui sa verifice aceste aspecte grave in special la serviciul rutier si economic.

  4. Vremea nouă nu mai aveti ce scrie , decat sa faceti serial cu șeful poliției Husi, nu mai discreditati imaginea unui om si a instituției.
    A ajuns politia seriale de film.Vai si amar de noi ce vremuri trăim!

  5. Alooo IGPR ul veniti si la politia Barlad, vedeti ce specimente corupte aveti la Rutiera Sava, Patrichi,…., la economic….mari abuzuri si aici…spagi, abuz in serviciu

  6. Bleah.. vecinu Liviu David este acasă zilnic îl vad cu mașina plecând sta la blocurile anl din centru. Credeam ca e serios dar dacă face din astea…

  7. Sa vina si pe la posturile de politie rurale. De exemplu la Zorleni, Nicu Chiriac cam face ce vrea…..la Tutova, Malusteni, Vinderei….hai IGPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.