Local

VIDEO | Vasluienii, revoltați de creșterea prețului la energie: „Noi ducem greul scumpirilor. O să fie mai greu ca în comunism când ne luau lumina”

PĂRERI… Liberalizarea pieței de energie din România a presupus trecerea de la prețuri stabilite de autorități la cele stabilite prin cerere și ofertă pe o piață concurențială, începând la nivelul clienților finali cu 1 ianuarie 2021 și continuând cu noi etape, cum ar fi cea de la 1 iulie 2025. Începând cu această zi, furnizorii de energie nu au stat cu mâinile în sân și au crescut prețurile după bunul lor plac, ajungând astăzi ca un consumator final să plătească 1,50 lei/kWh, în condițiile în care, înainte de liberalizare prețul nu depășea 0,80 lei/kWh. Acest lucru s-a resimțit adânc în buzunarele vasluienilor, nevoiți acum să plătească facturile dublu sau, în unele cazuri, chiar triplu la energie electrică. Este revoltător ca într-o țară care are capacități mari de producție de la centrale nucleare, hidrocentrale, centrale termice, eoliene, panouri solare, cetățenii ei să depindă de prețurile stabilită la o bursă din exteriorul țării, cum este cea din Viena, iar aceștia să ajungă să plătească peste noapte prețuri duble. Aceste scumpiri au provocat alte scumpiri în lanț la toate produsele și serviciile. Culmea este că România exportă energie în R. Moldova cu 0,70 lei/kWh, iar pentru proprii cetățeni practică specula. În această speculă este implicată și o companie a statului, Hidrolectrica, care vinde energie electrică direct către cetățeni.

Nevoiți să plătească facturi duble sau triple la energie electrică, vasluienii își arată nemulțumirea. „Este scump. Luna trecută am plătit triplu factura la energie, luna aceasta am plătit dublu. Înainte, plăteam puțin peste 30 de lei, acum am ajuns la 60-70 de lei. Mai bine nu puneau plafonarea încă de la început și ne obișnuiam cu liberalizarea. În trei ani, poate mai făceau investiții și statul nu dădea bani așa mulți furnizorilor. I-au lăsat liberi și fiecare a pus ce preț a vrut fiecare”, spune doamna Turcu. De asemenea, unii dintre vasluieni merg și mai departe și consideră că vom ajunge ca pe vremurile comunismului, când făceam economie la electricitate fie că doream, fie că nu doream acest lucru. „Erau mai mici înainte. Plăteam 80-90 de lei. Acum am depășit 150 de lei. Se resimte în buzunar și aici ne-a lovit cel mai tare, pentru că tot ce avem în casă depinde de curentul electric și fără el nu se mai poate trăi. Și cred că o să vină timpuri și mai grele și de la ce o să rupem. O să ajungem să facem economie de curent electric ca pe vremea lui Ceaușescu. Numai că atunci se lua lumina, acum o stingem noi. Și astăzi, în loc să ne ajute să mergem mai departe pentru că ne-am mai dezvoltat, acum iar ne taie o creangă de sub picioare”, este de părere Mariana Sălăvăstru.

Scumpirile resimțite doar de oamenii de rând, politicienii se îngrașă 

O altă vasluiancă este de părere că aceste scumpiri nu au făcut decât să adâncească și mai mult problemele cu care se confruntă, zi de zi, oamenii de rând. În schimb, cei care au fost sau sunt acum în fruntea țării nu le-au resimțit și nici nu le vor resimți curând. „Le-am resimțit extraordinar de frumos, mai ales pentru noi pensionarii. Și nu mai vorbim aici și de cei mai amărâți ca noi. Înainte plăteam maximum 125 de lei factura, acum mi-a venit 285 de lei. Au băgat foarte adânc mâna în buzunarul nostru și vor mai băga încă, în afară de celelalte scumpiri de pe piață. De fapt, toate s-au scumpit pe piață, cu 2-3 lei dar contează și pentru pensionari și pentru toată lumea. În schimb, cei care ne conduc nu resimt scumpirile, pentru că buzunarele pline de atâția ani. Și scumpirile tot pe capul nostru vin. Eu am 40 de ani de muncă, pe românește, iau o pensie de rahat. În schimb, la cei cu pensii mari s-au gândit să nu le ia prea mulți bani, că se supără. La judecători la fel. Să nu scoată mai târziu la pensie, pentru că se supără. Că deh! Nu-i mai duce bibilica. Cel puțin guvernanții noștri au fost și sunt de rahat. De aceea am ajuns unde am ajuns. Am trăit pe vremea răposatului și nu a fost bine nici atunci. Dar, acum, suntem la pământ de este exodul acesta așa mare de oameni plecați în străinătate, de am ajuns să aducem oameni din străinătate. Oamenii pleacă, pentru nu sunt bine plătiți. Muncește și, în loc de salariu, găsești motive să-i mai ciugulești din bani, îi dai puțini și îi dai la timp dacă vrei”, este de părere Elena Cazacu.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button