SPORT

Viitorul handbalului vasluian se vede din școală

COMPETIȚII… Școala Gimnazială „Elena Cuza” Vaslui s-a calificat la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ) la handbal feminin – gimnaziu. Echipa coordonată de profesorul Mircea Scripcaru s-a clasat pe primul loc la etapa locală, în fața fetelor de la Școala „Mihail Sadoveanu” Vaslui.

Și echipa Școlii „Mihail Sadoveanu”, antrenată de profesorii Cristinel Enache și Simona Ilieș, s-a calificat în faza următoare a competiției. Pe locul trei a terminat Școala „Alexandra Nechita” Vaslui, profesor Marius Păcuraru. La masculin, pe primul loc s-a clasat Școala „Mihail Sadoveanu” Vaslui, urmată de Școala Gimnazială „Alexandra Nechita” Vaslui, echipe care merg împreună la faza județeană. Meciurile s-au disputat în sala de sport a LPS Vaslui. Etapa locală a ONSȘ la handbal feminin – licee a fost câștigată de LPS Vaslui (antrenor Gabriel Chirilă), urmată de Liceul „Emil Racoviță” Vaslui (profesor Ovidiu Sălcianu), ambele echipe calificându-se în etapa județeană. Echipa Liceului cu Program Sportiv (LPS) Vaslui are ca obiectiv calificarea pentru a treia oară consecutiv la faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button