Primul sfânt canonizat de Biserica Ortodoxã Românã este Sfântul Calinic de la Cernica, a cãrui pomenire se face astãzi, 11 aprilie. Despre milosteniile fãcute de sfânt existã mai multe mãrturii, care-i cutremurã pe credinciosi, dar le redã si speranta într-o viatã mai bunã, lipsitã de suferinte. Copii orbi, oameni paralizati, altii suferinzi de boli incurabile, si-au gãsit vindecarea cu ajutorul Sfântului Calinic, care s-a rugat pentru acestia Sfintei Treimi.
„Mamã, dezleagã-mã, cã vãd!” a strigat un copil orb, în vârstã de 12 ani, care era prezent la slujba de ca¬nonizare a Sfântului. Copilul avea infectie la ambii ochi si fusese adus de mama sa pentru Sfântul Maslu. În timpul procesiunii, copilul a mãrturisit cã la el a venit un preot si l-a uns cu o penitã pe tot trupul, însemnându-l cu semnul Sfintei Cruci, în timp ce-i spunea: „Iatã, te-ai fãcut sãnãtos! Era Sfântul Calinic, care le vorbea astfel oamenilor despre bunãtatea Sfintei Treimi si despre rostul rugãciunii si a vietii neprihãnite.
O altã minune mãrturisitã s-a sãvârsit pentru un credincios, Nica Drãgan, din comuna Lopãtari, judetul Buzãu, agricultor de meserie. Fiind de opt ani paralizat, dupã o interventie chirurgicalã (realizatã în anul 1950), acesta a paralizat si cu toate eforturile întreprinse de medici, Nica Drãgan nu si-a mai revenit. Apoi a fost adus la Mãnãstirea Cernica, unde s-a rugat cu lacrimi fierbinti Maicii Domnului si Sfântului Calinic, nemaiputând îndura viata de chin pe care o ducea. În toiul rugãciunii, bolnavul a simtit o cãldurã, strãinã de corp, care-i traversa trupul suferind, semn cã Dumnezeu s-a milostivit de el si începea sã-i vindece durerile. Dupã ce i s-au fãcut sase slujbe de Sfântul Maslu, cu sapte preoti, bolnavul, asezat pe un scaun, a simtit cã unul dintre cei sapte preoti vine spre el si-i sopteste: Scoalã-te si mergi!”. Spre uimirea tuturor, Nica Drãgan s-a ridicat pe picioarele sale si a putut merge. Sfântul Calinic fusese cel care-i mijlocise vindecarea.
Acest fericit Pãrinte Calinic s-a nãscut în Bucuresti, pe 7 octombrie 1787, din pãrinti credinciosi români, primind, la Sfântul Botez, numele de Constantin. La numai 2O de ani, tânãrul Constantin, fiind chemat la marea lucrare dumnezeiascã, si-a îndreptat pasii spre mãnãstirea Cernica, unde a fost tuns în cãlugãrie si a primit numele de Calinic.
Timp de 40 de ani, Sfântul Calinic s-a nevoit în post, rugãciune, smerenie, dragoste, muncã si rãbdare, sãvârsind fapte vrednice de laudã. În anul 185O, Preacuviosul Calinic a fost ales si sfintit episcop al Râmnicului, unde, cu nespusã râvnã si ostenealã, a zidit din temelie biserica Episcopiei si a dat viatã nouã tiparnitei bisericesti, scotând la luminã multe cãrti de slujbã si de zidire sufleteascã. A mai zidit o bisericã la schitul Frãsinei, cu toate chiliile dimprejur, pentru adãpostirea pãrintilor dornici sã petreacã o viatã sihãstreascã, dupã pravila cãlugãrilor din muntele Atosului, statornicitã aici de acest fericit ctitor.
Sfântul Calinic a pãstorit în scaunul de la Râmnic vreme de peste 16 ani, dupã care, simtindu-se slãbit de bãtrânete si bolnav fiind, a venit iarãsi, la mãnãstirea Cernica, unde a mai trãit aproape un an, mutându-se cãtre Domnul, în ziua de 11 aprilie 1868. A fost îngropat, dupa a sa dorintã, în tinda bisericii Sfântul Gheorghe.
Cei care au avut bucuria sã-l cunoascã, cât timp a vietuit pe pãmânt, povestesc cã Sfântul Calinic avea trup firav si era senin la fatã, umbla mereu cu capul plecat, vorbind domol si linistit, iar la fire era nespus de bun, milos si darnic cu toti. Tãmãduia bolnavii, cunostea gândurile ascunse ale oamenilor, sfârsitul lor si chiar pe al sãu. Tot ce a agonisit a împãrtit sãracilor si vãduvelor, tuturor celor încercati oferindu-le mângâiere în suferintele lor.
