Local

Violența domestică este în creștere în zona Huși. Echipa de intervenție ia bătăușii din familii, dar oare unde să îi ducă?!

PROVOCARE… Este o certitudine: pe raza municipiului Huși, numărul cazurilor de violență domestică este în creștere, iar autoritățile constată că, în prezent, după noile prevederi ale legii, acestea trebuie să aibă grijă nu doar de victime, cât și de… agresori. A recunoscut-o într-o ședință de Consiliului Local directorul Direcției de Asistență Socială Huși, care a atras atenția asupra faptului că echipa mobilă de intervenție are mari dificultăți nu doar de a scoate din familii bătăușii, alcoolicii împotriva cărora s-au emis ordine de protecție provizorii, dar și de a-i caza pe perioada în care nu au voie să se apropie de victimnele lor. Noul directorul DAS Huși, Mihaela Burcioagă, a spus că în tot județul Vaslui nu există centre pentru plasarea agresorilor scoși din familii, motiv pentru care echipa mobilă se vede nevoită să îi ducă prin adăposturi de noapte sau prin alte locații, care au cu totul altă destinație.

Conducerea Direcției de Asistență Socială Huși a dat în plenul Consiliului Local câteva lămuriri privind echipa mobilă de intervenție, înființată pentru a acționa în cazuri de violență domestică, pentru protejarea victimelor, dar și pentru scoaterea din familia a gresorilor, împotriva cărora s-a emis un ordin de protecție provizoriu. „Referitor la proiectul de hotărâre, această echipă mobilă pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică a fost înființată încă din anul 2019, fiind coordonată chiar de către directorul Direcției de Asistență Socială Huși, iar din componență urmează să facă parte atât angajați ai Direcției, cât și colegi din Poliția Locală Huși. Aș vrea să vă aduc la cunoștință, pe această cale, că primim din ce în ce mai multe solicitări de la Poliția municipiului Huși privind cazuri de violență domestică. Aceste cazuri necesită monitorizare. Partea de monitorizare nu implică probleme, în schimb, întâmpinăm probleme în momentul în care trebuie să asigurăm cazare fie victimei, fie agresorului. Pe partea de asigurare a cazării victimei în cazurile de violență domestică, care necesită intervenție imediată, avem sprijinul colegilor de la DGASPC Vaslui, dar și Centrul care este înființat pe raza municipiului Huși, tot în subordinea DGASPC, Casa Venus, unde sunt disponibile 6 locuri. În ceea ce privește găzduirea agresorului, nu există centre specializate pe raza municipiului Huși și nici a județului Vaslui în acest sens”, a atras atenția directorul Mihaela Burcioagă. 

Echipa mobilă de intervenție în caz de violență domestică trebuie să ia agresorul din familie, dar nu există centre în care aceștia să fie cazați

Deși nu s-au plâns în mod direct, membrii echipei mobile care trebuie să intervină în cazuri de violență domestică au de-a face cu tot felul de indivizi cu care greu se dialoghează. Cu toate acestea, cea mai dificilă parte rămâne cea în care acești oameni trebuie scoși din familii și duși într-un loc unde să stea pe perioada ordinului de protecție provizoriu, dacă nu are alt acoperiș deasupra capului, decât cel unde a produs agresiunea. „Suntem nevoiți să încercăm să găsim găzduire pe perioada ordinelor de protecție provizorii, în centre care au un alt specific, însemnând centre de urgențe, centre pentru persoanele fără adăpost, dar acestea nu ne pot asigura cazare cu caracter de continuitate. Și mai intervine problema persoanelor care reprezintă un pericol pentru siguranța celorlalți, cum a fost și cazul pe care l-am gestionat săptămâna trecută. O altă problemă ar fi cea legată de asigurarea transportului în ceea ce privește aceste cazuri, deoarece pe raza municipiului Huși ne putem deplasa cu ajutorul colegilor de la Poliția Locală, utilizând autoturismul dumnealor. În schimb, în momentul în care suntem nevoiți să conducem beneficiari în afara UAT Huși, Poliția Locală nu poate interveni cu mijlocul de transport din dotare, întrucât depășește competențele, dar avem noi la serviciul de asistență socială un autoturism electric cu care vom asigura transportul în afara UAT Huși”, a precizat Mihaela Burcioagă, directorul Direcției de Asistență Socială Huși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button