„Vitezomanul Gică” din Brăila a dat peste cap radarul polițiștilor vasluieni
GRĂBIȚI… Polițiștii Serviciului Rutier Vaslui, sprijiniți de polițiștii de ordine publică, au desfășurat, săptămâna trecută, o acțiunie pentru depistarea conducătorilor de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză. În cadrul activităților derulate, la care au participat 55 de polițiști, au fost verificate peste 1200 de vehicule. Recordul de viteză a fost stabilit de un bărbat din județul Brăila care se deplasa prin localitatea Cănțălărești cu 160 km/h, pe un sector de drum cu o limită de viteză de maxim 50 km/h.
În urma neregulilor constatate în periaoda 21-27 martie, polițiștii au aplicat 457 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale regimului legal de viteză, în valoare de peste 530 000 de lei. De asemenea, au fost reținute 93 permise de conducere, în 89 de cazuri fiind depășită limita legală de viteză cu peste 50 km/h, iar în patru cazuri fiind depășită limita legală de viteză cu peste 70 km/h. Spre exemplu, duminică, 27 martie 2022, ora 18:00, polițiștii Serviciului Rutier, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu drumul european DE 581, în proximitatea localității Sălcioara, comuna Banca, au depistat în trafic și oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, care se deplasa cu o viteză de 142 km/h. La volan se afla un bărbat de 34 de ani, din comuna Vinderei. Întrucât conducătorul autoturismului emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Recordul de săptămâna trecută, în materie de viteză depășită, a fost stabilit miercuri, în jurul orei 11:45, când polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au depistat în trafic, pe raza comunei Șefan cel Mare, un autoturism înmatriculat în județul Brăila, condus de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Brăila. Aceasta se deplasa cu o viteză de 160 km/h pe un sector de drum cu o limită de viteză de maxim 50 km/h. „Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 2.900 lei. Totodată, față de acesta a fost dispusă măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule, pentru o perioadă de 120 de zile” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.