Ultima ora

Vlas, după prima noapte de libertate: E greu să fii liber

„Prima seară în libertate a fost o seară neplăcută termic. Am venit de la frig la căldură, m-am dezobişnuit să îmi fie cald noaptea. A-ţi asuma libertatea este un lucru foarte greu. Atunci când eşti închis nu mai trebuie să faci alegeri şi nu trebuie să îţi asumi niciun fel de responsabilitate. E greu să fii liber. Liberul arbitru este un lucru foarte costisitor”, a declarat Vlas pentru Realitatea TV.

Vlas a mai spus că vrea să facă, împreună cu conducerea penitenciarului Târgşor, nişte proiecte pentru câteva ateliere: „E foarte important la închisoare să ai de lucru. Gândeşti mai puţin şi eşti mai puţin nefericit”.

Fostul administrator al SOV Invest spune că a plătit „greu” pentru faptele pe care le-a făcut: „Din punctul ăsta de vedere, mi-am dorit să fiu pedepsită, am fost. Dacă cineva nu mă iartă, asta e o altă problemă. Eu mă simt izbăvită de multiplele mele vinovăţii”.

Ioana Maria Vlas a avut şi un mesaj pentru Sorin Ovidiu Vîntu: „Îi transmit să aibă putere şi speranţă că măcar pentru el, dacă pentru mine nu a funcţionat, justiţia îşi va face datoria. Altceva nu am ce să îi spun. Îmi pare rău că am ajuns să fim, nu duşmani, dar pe poziţii ireconciliabile”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button