Extern
Xi Jinping, la uriașa paradă de la Beijing: ”China este de neoprit”
„Renaşterea naţiunii chineze este de neoprit, iar nobila cauză a păcii şi dezvoltării omenirii va triumfa cu siguranţă”, a afirmat el.
„Astăzi, omenirea se confruntă din nou cu o alegere între pace sau război, dialog sau confruntare”, a adăugat Xi.
China organizează miercuri cea mai mare paradă militară din istoria sa, pentru a-şi demonstra puterea de foc şi influenţa geopolitică în creştere, în contextul în care preşedintele Xi Jinping încearcă să prezinte Beijingul ca pe un custode al unei ordini internaţionale post-americane, comentează Reuters.
Liderul rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, văzuţi ca nişte paria în Occident din cauza războiului din Ucraina şi respectiv a ambiţiilor nucleare, îl flanchează pe Xi într-o reuniune fără precedent pentru a marca 80 de ani de la înfrângerea Japoniei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Lliderii democrați ai lumii au evitat să se deplaseze la Beijing, pentru a nu apărea în compania unora dintre cei mai autoritari lideri ai lumii, prezenți la ceremonie.
Totuși, în poza de grup realizată de președintele chinez Xi Jinping cu oaspeții săi, apar foștii premieri PSD din România Adrian Năstase și Viorica Dăncilă.
Spectacolul „Ziua Victoriei”, extrem de bine coregrafiat, dar în mare parte evitat de liderii occidentali, vine în contextul în care politica „America First” a preşedintelui american Donald Trump şi războaiele sale comerciale au tensionat alianţele de lungă durată ale Washingtonului…https://stirileprotv.ro/stiri/international/xi-jinping-la-uriasa-parada-de-la-beijing-china-este-de-neoprit-liderul-chinez-flancat-de-putin-si-kim-jong-un-foto.html
General (r) SIE Silviu Predoiu, fost șef Serviciu de Informații Externe al României, își spune părerea pe chestiuni ACTUALE ce vizează domeniul sau de competență.
Vizionare plăcută!
https://www.youtube.com/watch?v=R_Dvf5f0txk