Pentru Xi, care tocmai a împlinit 72 de ani, obiectivul unificării cu Taiwanul nu este doar politic, ci și simbolic, consolidându-i reputația de lider istoric comparabil cu Mao Zedong. Parada militară a fost organizată strategic, în fața liderilor străini și a camerelor de luat vederi, pentru a demonstra puterea Beijingului și determinarea lui Xi de a nu pierde impulsul în politica internă și internațională.
În plan intern, liderul chinez guvernează într-un climat de loialitate tranzacțională, eliminând treptat rivalii și consolidându-și poziția în partid. Experiențele trecute, precum căderea publică a fostului aliat Bo Xilai, au demonstrat cât de rapid se pot schimba echilibrele de putere în China.
În plan extern, SUA recuperează terenul pierdut în domeniul rachetelor hipersonice, iar investițiile în construcția navală cresc rapid în Statele Unite, Japonia și Coreea de Sud. Aceasta reduce avantajul strategic al Chinei, care se baza pe superioritatea tehnologică și industrială pentru a-și sprijini ambițiile militare privind Taiwanul.
Mai mult, provocările demografice agravează presiunea asupra liderului chinez. Populația Chinei a scăzut, iar proporția persoanelor peste 60 de ani va crește semnificativ până în 2035, afectând creșterea economică și sistemele sociale.
Experții avertizează că, deși Xi încearcă să prezinte unificarea cu Taiwanul ca inevitabilă, grabirea procesului poate genera riscuri majore: ezitarea Armatei Populare de Eliberare sau o reacție internațională negativă ar putea duce la umilire strategică și instabilitate politică internă…https://www.mediafax.ro/externe/xi-jinping-se-afla-intr-o-cursa-contra-cronometru-pentru-a-si-asigura-mostenirea-in-china-23610301
Gen (r) SIE Silviu Predoiu, președinte PLAN România, fost candidat la președinție:
**Întâi într-o negociere cu liderii europeni, apoi printr-o scrisoare adresată statelor membre NATO, Donald Trump a lansat o idee care sună mai degrabă a ultimatum decât a strategie diplomatică: dacă doresc ca SUA să impună noi sancțiuni Rusiei, statele NATO dar mai ales Uniunea Europeană ar trebui să impună și taxe vamale de până la 100% pe importurile din China și India, pentru a pune presiune indirectă pe Vladimir Putin. Logica lui Trump e simplă, directă și, în felul ei, coerentă: dacă lovești în prietenii lui Putin, aceștia vor fi forțați să-l lovească la rândul lor, iar războiul din Ucraina se va încheia mai repede.
China este principalul colac de salvare al economiei ruse, cumpărând energie și furnizând echipamente industriale, în timp ce India este cel mai mare client pentru petrolul rusesc. Dacă ambele ar fi lovite dur în comerțul cu Europa, ar simți pe propria piele costurile susținerii lui Putin. Pe hârtie, pare eficient. În realitate, pentru Europa ar fi un șoc economic de proporții. Tarifele de 100% înseamnă dublarea prețurilor la aproape tot ce vine din China și India: telefoane, laptopuri, electrocasnice, mașini electrice și hibride, haine, încălțăminte, bunuri de consum. La medicamente situația ar putea deveni critică, India fiind unul dintre cei mai mari producători de medicamente generice. Europenii ar simți lovitura direct în portofel, inflația ar exploda, iar economiile care abia își revin după criza energetică ar putea intra din nou în recesiune.
Dacă Bruxelles-ul acceptă cererea lui Trump, riscă să plătească economic pentru o problemă geopolitică. Dacă refuză, relația cu Washingtonul se tensionează, iar Trump ar putea reacționa în stilul său bine-cunoscut: „Nu vrei să ajuți? Atunci descurcă-te singur cu Putin!”. În interiorul Uniunii, statele membre ar fi, la rândul lor, divizate: Germania, Olanda sau Italia, dependente de exporturile către China, ar fi profund afectate și, evident, reticente, în timp ce Franța și statele est-europene ar putea fi mai dispuse să sprijine măsura, considerând că securitatea trebuie pusă pe primul loc. Rezultatul ar fi un haos politic exact în momentul în care unitatea este vitală.
Trump gândește în termenii unui „deal”: voi, europenii, plătiți costul, iar eu obțin rezultatul. El știe exact de cine și pentru ce a fost ales și acționează în consecință, propunând ceea ce este mai bine pentru America. Punct!
Liderii de la Bruxelles, însă, par să nu știe nici de cine și nici pentru ce au fost aleși. Ei sunt cei care trebuie să decidă dacă vor face ceea ce este mai bine pentru europeni, pentru americani sau pentru ucraineni, căci oricât ai vrea, nu îi poți împăca pe toți. Și, indiferent de alegere, trebuie să își asume nu doar decizia, ci și consecințele ei. Trump poate propune orice. Europa poate accepta sau respinge. Dar ceea ce nu poate face este să își ascundă propria incapacitate de a decide în spatele lui Trump, dând vina pe el pentru propriile sale ezitări.
În fond, acum nu este despre Trump. Este despre Europa și despre întrebarea la care, mai devreme sau mai târziu, liderii noștri vor fi forțați să răspundă: avem curajul să ne decidem singuri destinul sau vom continua să fim spectatori în propria noastră istorie?**