Zeci de călători, blocați la aproape 40 de grade în trenul cu care se întorceau de la mare. „Nu a mers aerul”
Călătorii unui tren care trebuia să îi aducă duminică de la Mangalia la București au stat blocați aproape două ore, fără aer condiționat, în caniculă în stația Pelișoru, după ce locomotiva s-a defectat în mers. „Nu a mers aerul, oamenii s-au plâns. Noroc că am avut aspacardin, mi s-a făcut rău de la inimă”, a povestit, pentru Libertatea, Simona Badea, o călătoare care se întorcea din Constanța la București.
UPDATE 22:00: CFR Călători a transmis, duminică seară, că două trenuri au avut întârzieri de sute de minute, din cauza unei lipse de tensiune pe linia de contact și a unei defecțiuni a locomotivei, potrivit unui comunicat de presă, citat de Agerpres. Cele două trenuri afectate sunt IR 1993 Mangalia- Bucureşti şi RE 8008 Medgidia – Bucureşti Nord. CFR Călători transmite că pasagerii afectaţi vor primi, la cerere, contravaloarea biletului dacă au renunțat la călătorie în urma defecțiunilor. UPDATE 20:10: Trenul a ajuns în București cu o întârziere de 200 de minute, după ce s-a mai oprit timp de minute bune la intrarea în Capitală. Un reprezentant al CFR Călători a transmis pentru Libertatea că au fost mai multe probleme cu tensiunea pe rețeaua electrică și din acest motiv a fost afectată și locomotiva. „Când am plecat din Constanța, trenul s-a oprit de mai multe ori pe drum. Cu toate acestea au continuat să meargă, deși ne-au pus pe toți în pericol până s-a oprit de tot. Ne-au spus că se rezolvă în jumătate de oră și tot aici suntem”, a povestit Simona Badea, pentru Libertatea.
Citeşte întreaga ştire: Zeci de călători, blocați la aproape 40 de grade în trenul cu care se întorceau de la mare. „Nu a mers aerul”