Bilanțul deceselor cauzate de cutremur continuă să crească și a trecut de 28.000 în Turcia și Siria. Cifra riscă să se dubleze, a avertizat secretarul general adjunct al ONU pentru acțiuni umanitare şi coordonator al ajutorului de urgenţă, Martin Griffiths.
În Turcia, salvatorii încă mai încearcă să găsească supraviețuitori sub clădirile prăbușite. În schimb, în Siria, grupul de salvatori al Căştilor Albe a anunţat că încheie operațiunile de căutare a supravieţuitorilor după ce de joi nu a mai fost găsită nicio persoană în viață. În Turcia, zeci de persoane au fost arestate pentru că au jefuit victime ale cutremurului, au furat din clădiri prăbușite sau au atacat camioane cu alimente, în timp ce mai mulți oameni de afaceri au fost reținuți în ancheta privind modul în care au fost construite imobilele prăbușite. Cel puțin 98 de persoane arestate în Turcia. Sunt acuzate de jaf și furt
ACTUALIZARE 12.00 Cel puțin 98 de persoane au fost arestate sâmbătă în Turcia fiind acuzate de furt din clădirile prăbușite sau că au jefuit victimele cutremurului, scrie CNN. Potrivit unor surse citate de CNN, sunt anchetați cel puțin 42 de suspecți din provincia Hatay, din sudul Turciei, în legătură cu furt din clădiri. Cel puțin 40 de suspecți au fost arestați. Polițiștii au confiscat șase arme, trei puști, bijuterii, carduri bancare, 11.000 de dolari și 70.000 de lire turcești (în jur de 3.700 de dolari) în numerar. Alte două persoane au fost arestate după ce s-au dat drept voluntari care acordă ajutor umanitar și ar fi încercat să jefuiască șase camioane cu alimente care trebuiau să ajungă la victimele cutremurului din provincia Hatay.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/peste-28-000-de-morti-in-turcia-si-siria-bilantul-dramatic-ar-putea-fi-de-doua-ori-mai-mare-avertizeaza-onu-2248797
Legea martiala!!!!!