Zelenski și Vance și-au strâns mâinile la slujba inaugurală a pontificatului lui Leon al XIV-lea
Vance, însoțit de secretarul de stat Marco Rubio, a ieșit din bazilică și s-a îndreptat către piață cu câteva momente înaintea lui Zelenski, deși atât delegația SUA, cât și cea ucraineană au fost printre ultimele care au sosit.
Imediat ce a intrat în piață, Zelenski i-a salutat pe oficialii din primul rând, între care pe președinta peruană Dina Boluarte, întrucât noul papă are cetățenie peruană.
Însă noul suveran pontif are și cetățenie americană și, din acest motiv, Vance era așezat chiar lângă Boluarte.
La sosirea sa, câteva clipe mai târziu, Zelenski i-a salutat pe cei care stăteau în primul rând, inclusiv pe Boluarte, și a îmbrățișat-o pe șefa guvernului italian, Georgia Meloni, iar mai apoi a putut fi văzut apropiindu-se de Vance, care s-a ridicat, iar cei doi și-au strâns scurt mâinile.
Evenimentul de la Vatican, de inaugurare a pontificatului lui Leon al XIV-lea, a reunit delegații din aproximativ 150 de țări și organizații internaționale, precum și mii de credincioși în piață…https://agerpres.ro/politic-extern/2025/05/18/zelenski-si-vance-si-au-strans-mainile-la-slujba-inaugurala-a-pontificatului-lui-leon-al-xiv-lea–1450296