ZEIȚA DREPTĂȚII… Dan Marian și tătucul său, Dumitru Buzatu, făcuseră un plan de suprimare a publicației noastre. Și acest proces făcea parte din “marele” lor plan. Când ne pierdusem speranța și după pensionarea unor judecători servili, a venit izbăvirea.
DAN MATERIAL DEVINE OFICIAL PERSONAJ DE PAMFLET
JURNAL DE PÂRÂT… Ziarul „Vremea Nouă” a câștigat procesul pe care fostul vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Vaslui, Dan Marian, l-a deschis la finalul anului 2020, în încercarea de a-i intimida pe jurnaliști și a-i determina să nu mai scrie despre activitatea sa politică și despre țepele date cu firmele pe care le-a controlat în trecut, Marcomi și Marcomius. În 2020, împreună cu soția sa, care este administrator pe o firmă unde au închiriat utilajele și spațiile fostei firme falimentare a lui Dan Marian, acesta a cerut cotidianului daune morale de 180.000 lei pentru că ar fi fost calomniați și li s-ar fi denigrat imaginea, iar din cauza materialelor publicate ar fi ratat două facilități: o linie de credit IMM Invest în cuantum de 550.000 lei și un credit de investiții IMM Invest în valoare de 640.000 lei. Materialele publicate de ziarul „Vremea Nouă” au devoalat planurile fostului vicepreședinte, acelea de a mai obține încă o dată credite garantate de stat, după ce dăduse deja țeapa de 5 milioane de lei Fondului Național de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). Printre aceste materiale, se numără și „Dan Marian mai vrea o dată la stupul cu miere al Fondului de Garantare după ce l-a țepuit de trei ori”, în cadrul căruia jurnaliștii de la „Vremea Nouă” au prezentat cum, în 2020, firma soției sale – SC Incity Media Prometer SRL – depusese o cerere de finanțare în programul IMM Invest, prin care solicita un credit garantat de stat, prin care vroia să cumpere de la lichidator spațiile și utilajele fabricii de pufuleți, care fusese ale firmei lui Dan Marian, Marcomius, care tocmai trăsese o țeapă FNGCIMM de 1 milion de euro, plus datoriile acumulate la ANAF. Adică lua bani de la stat să cumpere utilajele care i-au fost confiscate de ANAF pentru plata care trebuia să o facă la acel fond de garantare. Nu-i așa că a gândit exact ca un politician corupt, marca PSD? Fostul vicepreședinte a mai fost deranjat că la pamflete am inventat un personaj fictiv, „Dan Material”, în care noi am personificat toate trăsăturile negative ale politicianului obedient din județului nostru, în acel personaj. Nu în ultimul rând, Dan Marian a reclamat că i-a fost încălcat dreptul la viață privată, deoarece „Vremea Nouă” a publicat o fotografie de la nunta celor doi soți, dar și o fotografie cu vila în care locuiesc aceștia. Imaginile au fost și sunt de interes public, deoarece arată cum, deși era executat silit, Dan Marian și soția lui au cumpărat o casă în Bucium care a aparținut directoarei de la Garanti Bank Iași, cea care i-a dat trei împrumuturi garantate de stat, pe care acesta nu le-a mai plătit. Între timp, cei doi soți au făcut o convenție matrimonială de separație a bunurilor, vila este acum doar a Elenei Marian (a doua soție), iar statul nu a mai recuperat nimic de la Dan Marian. Judecătoria Vaslui a desființat fiecare reclamație făcută de fostul vicepreședinte, arătând că jurnaliștii „Vremea Nouă” și-au făcut treaba și au acționat în interes public: „instanța reține că în articolele cu caracter informativ (cele care nu erau declarate pamflet) sunt tratate subiecte de interes public, precum modul în care sunt cheltuiți banii publici, negocierile politice, alianțele politice, corupția în structurile publice, raporturi între oameni politici și oameni de afaceri. Articolele respective s-au grefat/ plecat de la fapte reale ce nu au fost negate că s-ar fi întâmplat, și anume dosare penale în care reclamantul a fost cercetat, ori diferite parteneriate de afaceri sau împrumuturi financiare solicitate sau acordate firmelor controlate de familia reclamantului”, se arată de hotărârea Judecătoriei Vaslui. În concluzie, „discursul jurnalistic uzitat în cele opt articole de presă supuse analizei, deși poate fi calificat ca fiind unul sever, nu se abate de la limitele permise ale dreptului la libera exprimare și în consecință nu are caracter ilicit”. Decizia Judecătoriei Vaslui nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare.
Dan Marian, soția lui și firma acesteia au dat în judecată ziarul „Vremea Nouă” la sfârșitul anului 2020. Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei pe data 11 noiembrie 2020, adică la aproximativ două săptămâni după ce Dan Marian fusese ales vicepreședinte al Consiliului Județean. Acesta a cerut în instanță încetarea „încălcării drepturilor nepatrimoniale” și retragerea conținutul articolelor publicate, zece la număr. Totodată, reclamanții au solicitat obligarea în solidar a pârâților să plătească cu titlu de despăgubiri, suma de 180.000 lei (câte 60.000 lei pentru fiecare reclamant), reprezentând daune morale pentru atingerea adusă onoarei, demnității, vieții private, reputației lor, urmare a conținutului calomniator, jignitor, denigrator al articolelor menționate. Au mai solicitat reclamanții ca pârâții să publice integral hotărârea ce se va pronunța în cauză, atât în ziarul „Vremea Nouă”, cât și pe site-ul www.vremeanouă.ro, pe cheltuiala lor, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată”, se arată în hotărârea judecătoriei.
Dan Marian și a doua soție a sa au reclamat materialele care le-au devoalat planul: „acordarea creditelor a fost respinsă pentru că în presă au apărut articole calomniatoare și defăimătoare”
Dan Marian a reclamat zece articole, unele dintre ele fiind pamflete, altele – investigații de presă. Printre investigații se numără și materialul „Dan Marian revine în politică, dar din urmă îl ajung datoriile de milioane de lei”, despre care a doua sa soție, Elena Marian, a spus în instanță că „i-a fost afectată onoarea, reputația, demnitatea și imaginea publică prin aceea că pârâții au prezentat-o cititorilor ca fiind reprezentantul legal al unei firme ce înregistrează pierdere economică, fiind indusă ideea că împreună cu soțul său ar fi comis o serie de infracțiuni de contrabandă cu țigări, spălare de bani, înșelăciune, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor ori inginerii financiare în scopul de a frauda legea și a obține în mod nelegal subvenții și împrumuturi de la stat”. Un lucru inventat de ei în plângere, fiindcă articolele noastre aveau o altă temă și erau legate de fostele firme a lui Dan Marian, Marcomi și ulterior Marcomius, controlată de fratele său, care au dat țepe statului român și Fondului de Garantare, în numele pufuleților Nică, produs de firmele de mai sus. Acum cinci-șase ani acest brand de pufuleți a fost transferat pe firma soției de a doua, Incity Media Prometer. Un al articol reclamat este „Dan Marian mai vrea o dată la stupul cu miere al Fondului de Garantare după ce l-a țepuit de trei ori”. Fostul vicepreședinte și firma controlată de soția acestuia, SC Incity Media Promotor SRL, au spus că prin acest articol „i-a fost afectată imaginea publică, inducându-se ideea că a apelat la inginerii financiare în scopul de a frauda legea și a obține în mod nelegal subvenții și împrumuturi de la stat. A mai susținut reclamanta că pârâții au fost de rea credință și cu intenție au redactat și publicat și acest articol, urmărind afectarea imaginii societății și a administratorilor săi. A mai apreciat reclamanta că a solicitat acordarea a două facilități, respectiv linie de credit IMM Invest în cuantum de 550000 lei și credit de investiții IMM Invest în suma de 640000 lei și, deși inițial primise acordul de principiu din partea CEC BNK pentru a accesa sumele de bani, în final acordarea creditelor a fost respinsă de către instituția bancară, în opinia sa, doar pentru că în presă au apărut articolele calomniatoare și defăimătoare la adresa reclamanților”.
Soții Marian nu au putut dovedi producerea unei pagube de imagine: prejudiciul nu a fost probat
Instanța a stabilit că soția fostului vicepreședinte nu avea de ce să se simtă jignită de exprimările folosite de jurnaliști, deoarece „judecățile de valoare emise nu constituie un atac personal gratuit la adresa reclamantei Elena Marian, fiind vorba mai degrabă de o prezentare critică a evoluției firmelor administrate de către aceasta. Se apreciază că, în speță, nu s-a făcut dovada unor fapte ilicite a pârâților, cele două articolele de presă în discuție neaducând atingere demnității și imaginii reclamantei, reprezentând practic o „judecată de valoare” asupra situației financiare a firmelor controlate de cei doi reclamanți persoane fizice și susținută de o minimă bază factuală. Instanța nu este chemată să realizeze un examen al calității actului jurnalistic, ci de a stabili dacă a fost rupt echilibrul dintre dreptul la liberă exprimare și dreptul reclamantei la imagine, reputație și demnitate, or, probatoriul administrat în cauză nu poate conduce la această concluzie. Analiza acestor două articole în raport de cererea formulată de reclamanta Elena Marian, individual și în ansamblu, conduce instanța la concluzia că nu au aptitudinea să ofenseze pe reclamantă, fiind folosit la adresa acesteia un limbaj temperat, raportul dintre judecățile de valoare și afirmațiile factuale fiind echilibrat, în contextul în care subiectele tratate vizau o anchetă jurnalistică ce l-au avut în prim plan reclamantul Dan Marian, persoană publică, om politic cu ample activități în viața publică, socială și politică de la nivelul județului Vaslui. Posibilele insinuări că reclamanta ar fi doar „proaspăta soție” sau „noua iubită” a omului politic și care deține doar în mod formal funcția de administrator a societății SC Incity Media Promotor SRL, această societate fiind în mod real controlată de reclamantul Dan Marian, nu pot în sine determina condamnarea pârâților întrucât aceste raționamente fac parte din sfera judecăților de valoare permise jurnaliștilor”, se explică în hotărârea Judecătoriei. De asemenea, instanța a hotărât că soții Marian nu au dovedit producerea unei pagube de imagine: „din niciun înscris depus la dosar și din nici din orice altă probă, nu a reieșit că motivul pentru care societatea comercială nu a putut accesa cele două credite solicitate, este reprezentat de apariția în presă a unor articole mai puțin apreciative la adresa reprezentanților legali ai persoanei juridice sau a asociaților acesteia. Este adevărat că prin acțiunea formulată societatea reclamantă a pretins că a suferit un prejudiciu de imagine manifestat prin pierderi de natură economică, însă prin probatoriul încuviințat și administrat, aceasta nu a reușit să îl probeze în niciun fel”, explică judecătoarea care a analizat dosarul.
Judecătoria Vaslui: „subiectele dezbătute erau indubitabil de interes pentru publicul larg”
Instanța a stabilit că articolele informative indicate de Dan Marian „nu au putut avea aptitudinea să prejudicieze reclamantul în măsura necesară cenzurării materialelor de presă sau condamnării la despăgubiri civile a instituției de presă sau a jurnaliștilor autori. Aceasta deoarece subiectele dezbătute, așa cum s-a exemplificat mai sus, erau indubitabil de interes pentru publicul larg, iar expresiile incisive sau virulente sunt tipice jurnalismului de opinie care emite judecăți de valoare pe o tonalitate menită să incite publicul la vigilență și atitudine critică. Suspiciunile emise legate de lipsa de corectitudine, acumulare de putere, sunt situații comune în limbajul presei libere atunci când aceasta analizează critic conduita oamenilor politici și funcționarilor publici aflați timp îndelungat în centrul atenției publice, acesta fiind și cazul reclamantului. În sine, acest tip de retorică jurnalistică și interogațiile jurnalistice nu pot determina condamnarea pârâților întrucât fac partea din sfera judecăților de valoare permise jurnaliștilor”.
„Pamfletele nu sunt de natură să producă un prejudiciu moral reclamantului, nu au aptitudinea de a atrage răspunderea civilă a pârâților”

JUDECĂTOAREA A FĂCUT DISTINCȚIE ÎNTRE UN PAMFLET ȘI UN ARTICOL… De asemenea, Dan Marian a denunțat și patru pamflete: „Grădinița lui Buzatu, pe olițe”, „Un pierde-vară s-a răsculat, pentru că la Vama Vaslui nu au mai venit tiruri la vămuit”, „Ultima coadă de topor a lui Dan Marian, din PNL, se cere afară” și „Ședință de spiritism în Frăția Răului”. Despre aceste pamflete, instanța a stabilit că „atacă subiecte aflate în legătură cu activitatea vicepreședintelui Consiliului Județean Vaslui, cu modul în care acesta colabora cu partenerii politici și partenerii de afaceri ai firmelor controlate de familia reclamantului. Acordarea unor pseudonime personajelor din pamflete, recursul la ficțiune, ironie, exagerare, figurile de stil, limbajul voit exagerat colocvial, prezente în toate aceste articole nu lasă loc de îndoială cu privire la faptul că articolele reclamate se încadrează în specia literară pamflet – astfel cum, cu litere majuscule, sub fiecare dintre aceste articole apare menționat, în mod expres. (…) Articolele sunt însoțite de fotografii caricaturale ale vicepreședintelui Consiliului Județean Vaslui, alte figuri implicate în activitatea politică. Fotografiile inserate în articole sunt în mod evident modificate în stil caricatural, corpul fiind schițat în desen, subdimensionat semnificativ față de cap, cu scopul de a stârni amuzamentul. Modul în care fotografiile au fost prelucrate nu lasă loc de dubiu cu privire la faptul că ele nu sunt reale. (…) În cauză, pamfletele analizate fac referiri la activitatea publică a reclamantului, dar și la raporturile private ale acestuia cu persoane aflate de asemenea într-o măsură mai mare sau mai mică în vizorul publicului. (…) Astfel, analizate individual și în ansamblu cele patru articole pamflete nu au aptitudinea de a atrage răspunderea civilă a pârâților și cenzurarea articolelor respective, nefiind de natură să producă un prejudiciu moral reclamantului”, se arată în hotărârea Judecătoriei.
„Omul public și familia acestuia trebuie să dea dovadă de o mare toleranță”. Fotografia cu vila soților Marian și cea de la nunta celor doi, de interes public
EXPLICAȚIE… În ceea ce privește cele două fotografii publicate de ziarul „Vremea Nouă” – una de la nunta soților Marian, iar cealaltă cu vila familiei din Iași, Judecătoria Vaslui a stabilit că nu aduce atingeri vieții private: „instanța reține că publicarea fotografiei casei reclamanților se întemeiază pe o minimă bază factuală, determinată de identificarea locuinței declarate de către reclamant, din exterior, pârâții inserând și judecăți de valoare, acestea din urmă constituind concluziile lor asupra informațiilor prezentate. Mai mult, din prin probatoriul administrat se reține că cei doi reclamanți nu au probat, așa cum impune art. 249 Cod procedură civilă, faptul că pârâții ar fi acționat cu rea-credință, și că ar fi urmărit ca scop prin postare, exclusiv afectarea vieții private a reclamanților, ori în absența unei minime baze factuale; pentru membrii societății civile, apar ca fiind de interes aspecte cu privire la bunurile, veniturile reclamanților și proveniența acestora, în contextul în care reclamantul este o persoană publică, cunoscut om politic, soția acestuia cunoscând rigorile la care este supus soțul său. (…) Omul public și familia acestuia trebuie să dea dovadă de o mare toleranță, ceea ce nu înseamnă că nu ar avea dreptul la protejarea vieții lor private, însă imperativele acestei protecții au a fi puse în balanță cu interesele unei discuții libere a problemelor de interes general, astfel că excepțiile de la libertatea de exprimare au a fi interpretate restrictiv. Prin căsătoria cu reclamantul, persoană publică, și soția acestuia, și-a asumat o anumită doză de expunere publică. Pentru aceste considerente, instanța reține că inserarea în cuprinsul unui articol de presă a fotografiei cu imobilul în care cei doi soți locuiesc, nu reprezintă o faptă ilicită, în sensul art. 1357 alin. (1) C. civ., din moment ce au la bază informații obținute pe spațiul public, reclamantul fiind o persoană cu funcție publică, întreaga familie cunoscând despre expunerea mediatică a vieții familiei unui politician. Cu privire la imaginile cu reclamanții surprinși în timpul oficierii slujbei de căsătorie, se reține că această fotografie a fost efectuată cu ocazia unui eveniment public, într-un loc cu acces public (în biserică), motiv pentru care instanța apreciază că această acțiune a pârâților nu poate fi calificată drept o atingere adusă vieții private a celor doi, așa cum prevede art. 74 alin. 1 lit. c) Cod civil, atâta vreme cât imaginile cu cei doi reclamanți au fost captate într-un spațiu public, cu ocazia desfășurării unui eveniment public, în cauză neprobându-se că pârâților le-ar fi fost interzis de către reclamanți a participa la evenimentul respectiv”, a explicat Judecătoria Vaslui.
Felicitări și mult succes, Vremea Nouă! Impostorii trebuie demascați, nu protejați!
Vasluiul / Romania are nevoie de oameni cinstiți, muncitori și integri, nu de lichele și profitori!
Un gunoi politic! Acum împreună cu sclavul lui caută să facă afaceri pe la primării. Știe el de programe europene. Este jenant că un constructor serios s-au agățat de acești derbedei. Nu mai da MApN bani pe varul întins de acesta din urmă? Cel mai deranjant este faptul că necalificații de la PNL nu i-au făcut oferta de a prelua filiala județeană. Eu au calitatea aceasta de a reesapa rebuturi politice. Felicitări pentru proces!
altul care se lauda, la fel ca Buzatu că vă face praf :))))))))))))))))))))))))
Inca se lauda că îi va face praf la al doilea proces
Corecta apreciere.
Argumente cat de poate de pertinente! Iată ce înseamnă un judecător cu cap!
Bună rea, presa trebuie să existe! Rolul ei este să fie critica cu cei care ne conduc, nu obedienta!
Da, esti destept tare, i as dori dedicate si domanei judecător mai multe pamflete din astea care sa i facă praf cariera pentru care a muncit o viata si atunci sa o vedem daca i au fost aduse prejudicii de imagine sau nu; o motivare de retard a facut doamna magistrat …deci liber la batut joc de oameni si stricat cariere!
Oamenii deștepți știu nu doar să facă distincția între un articol informativ și un pamflet, ci să și guste umorul, chiar presetat cu pamflet fiind.
Să spui ca argumentele citate mai sus sunt emise de un “retard” este nu doar o răutate, ci o dovadă crasă de prostie. Dacă ești parte din dosar, cu atât mai grav…