Vremea va deveni caniculară în cea mai mare parte a țării, pe parcursul săptămânii viitoare, inclusiv în București, cu disconfort termic în creștere și temperaturi maxime de 38 de grade Celsius, potrivit prognozei săptămânale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul menționat nu vor lipsi perioadele de instabilitate atmosferică, cu ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, notează Agerpres.
Astfel, de luni de la ora 09:00 până marți la aceeași oră vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor, cu disconfort termic ridicat (indice temperatură umezeală (ITU) în jurul a 80 de unități), pe arii relativ extinse în vestul, sudul, sud-estul țării și izolat în est. Va fi și caniculă în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și Dobrogea continentală. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, mai ales după-amiaza și seara, la munte, local în Maramureș, Transilvania, Moldova și izolat posibil și în celelalte regiuni. Ploile vor avea și caracter torențial, pe suprafețe mici se vor acumula cantități de apă de peste 15 – 20 litri/mp și va cădea grindină.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 27 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 14 și 23 de grade, mai coborâte în estul Transilvaniei spre 10 grade…https://hotnews.ro/zile-de-foc-in-romania-urmate-de-furtuni-cu-grindina-ce-ne-asteapta-saptamana-viitoare-2023020