SĂRBĂTOARE… La Vaslui, Ziua Recoltei a fost sărbătorită cum se cuvine de Primăria municipiului Vaslui. Aceasta a organizat Zilele Toamnei pe esplanada pieții din „Traian”. Au participat 52 de fermieri cu produsele lor autentice, de la fructe și legume, până la pastrame, cașcaval și must. Nu au lipsit nici gospodinele care au făcut dulcețuri și zacuscă. Cel mai aglomerat stand, cu o vitrină foarte bogată, a fost cel al cunoscutului părinte Vasile Macsim, care a venit cu o varientate foarte mare de brânzeturi de la văcuțele și căprițele pe care acesta le crește la Draxeni. În organizarea fermei de la parohie se simte spiritul de sucevean al duhovnicului, pentru că acesta la origine este din Fălticeni. Este venit de mulți ani în județul nostru și a transformat biserica din Draxeni, într-un important centru social și religios, unde mulți credincioși vin din tot județul să asculte slujbele părintelui. L-am întrebat pe părinte cum putem ajunge în posesia produselor și după acest târg, iar acesta ne-a explicat că a făcut un grup de WhatsApp pe numărul de telefon 0745.593.432, unde cei care vor produsele de la biserică pot trasmite mesajul „vreau să devin client”. Odată intrat pe grup, poți comanda produse precum lapte proaspăt, la 8 lei litru (sau 15 lei – 2 litri), brânză de vacă scoaptă la 38 lei/kg, smântână la 18 lei/0,5 kg, caș la 45 lei/kg, iaurt sau kefir la 8 lei/0,5 kg sau brânză topită de vacă la 18 lei o bucată de 200 de grane. La categoria grea este cașcavalul cu 75 lei/kg, unde intră cam două roțițe, cașcavalul afumat la 80 lei/kg, telemeaua de vacă, la 55 lei/kg și borcane cu lapte covăsit la 25 lei un borcan de 1,7 litri. Pe lângă toate aceste bunătăți, părintele Macsim mai vinde de la fermă ouă și miere de albine. Dacă vrei un ulei de măsline nefalsificat, părintele aduce direct din Grecia, atât uleiul de măsline, cât și măslinele.
Micu’ lu’ Bicu, Zmeurișul Coasta Neagului de la Cozmești, Mărul de Aur – sunt doar câteva branduri consacrate, care și anul acesta au venit să onoreze Ziua Recoltei de la Vaslui. Mărul de Aur a venit cu toate sortimentele de mere, prune și pere, atătând că este, de departe, cel mai mare producător din județul nostru. Iată că pe lângă aceste branduri a apărut unul nou: „Ferma din Inima Satului” din parohia Draxeni, aparținând duhovnicului Vasile Macsim. Vitrina sa avea două tipuri de brânzeturi, de la văcuțe, dar și de la capre. Important este că acesta livrează în zilele de marți și sâmbătă la domicliu în Vaslui, iar cei care vor produsele trebuie doar să se înscrie pe grupul de WhatsApp al părintelui. Oricum, este o binecuvântare să ai lapte proaspăt de capră la 15 lei/litru, dar și produse din lapte cum este iaurtul, kefirul sau brânza „Bulgăraș„, făcută din lapte crud. Cei care vor să vadă toate produsele de la „Ferma din Inima Satului” pot merge să vadă standul părintelui Macsim, care mai poposește la Zilele Toamnei doar mâine. La Zmeurișul Coasta Neagului, borcănelele cu dulceață din zmeură și mure te ademenesc. La standul lor este și o mică farmacie cu sirop din soc, cătină, dar și un ceai din cătină uscată. Cei care au copii nu trebuie să rateze acest stand. O altă prezență inedită este cea a Mihaelei, venită din județul Iași, cu dulceața și siropurile din trandafiri. Aceasta, după cum ne-a mărturisit, are o plantație de trandafiri pentru dulceață, iar doritorii o pot găsi și pe site, la adresa deliciulmihaelei.ro. De la Zilele Toamnei nu puteau lipsi gospodarii de la Muntenii de Sus, cu celebrele lor pastrame și produse din carne de oaie, dar, dacă vrei o explozie de produse coapte la jar, nu trebuie să ratezi standul Micu’ lu’ Bicu. În cămara sa poți găsi, de la pastramă de oaie, de mangalița sau de rață, până la mici, cârnați sau chiar oaie întreagă coaptă la jar. Nu întâmplător standul lor este luat cu asalt.
Flancată în dreapta de fermierii din Muntenii de Sus și în stânga, cei de la Văleni, coafeza de la Ciocani a venit cu produsele familiei sale. Sunt trei surori care cresc atât oi, cât și capte și vaci, iar produsele lor sunt deja vedete în piața Sfântul Ilie din Bârlad. Lenuța Darie, una dintre surori, și-a luat inima în dinți și a venit să cucerească și piața din Vaslui. Aceasta vorbește mai puțin de produsele sale și mai mult de căprițele ei și spune că nu e ușor să ai azi animale sănătoase, care să dea un lapte bun. „Eu mai am o meserie, sunt coafeză la bază, dar am moștenit eu și surorile mele, îndeletnicirea de a crește capre, oi și vaci. Facem acest lucru cu pasiune, suntem de la 4 dimineața în picioare, dar nu ne plângem, pentru că rezultatele muncii se văd”, a spus Lenuța Darie. Produsul vedetă este urda proaspătă de capră, dar și brânza de burduf, căreia aceasta îi spune brânză la garniță. Lenuța Darie nu e venită numai cu produse din lapte, ci și cu produse din carne. Așa că, dacă vreți să gustați brânza și pastrama din sudul județului, neaparat trebuie să treceți pe la standul Lenuței.
Usturoiul de la Copalău, prezent la târgul de toamnă de la Vaslui, avea prețul cam piperat. O funie împletită era 25 de lei, iar cei doi producători veniți la târg ne-au explicat că anul acesta nu au mai primit subvenție de la Guvern. Mihaela Dulgheru, care cultivă peste două hectare cu usturoi, ne-a explicat că Bolojan a tăiat subvenția, care era destul de consistentă, de 3000 de euro pe hectar. Aceasta ne-a dezvăluit și secretul usturoiului de la Copalău, care ține toată iarna: este cultivat în câmp, fără irigație. Înființarea unei culturi de usturoiu este foarte costisitoare, iar să muncești fiecare hectar nu e lucru ușor. De exemplu, la hectar intră 800 kg de sămânță, iar producția este de 10 tone. Mihaela speră că anul viitor, Guvernul să readucă în buget bani pentru subvenția la usturoi, pentru că astfel culturile sunt puse în pericol.
Patrama de oaie, telemeaua, nu merg toamna fără mustul pișcăreț. În târg au fost trei producători de must, de la Ferești, Dănești, dar și Gura Bustei. Fermierul Vrabie este mândru de „Căpșunica” lui, un must pe care îl vinde scump, cu 20 lei/l. Spune însă că merită toți banii. A spus că vinul său nu este făcut din Nohan, ci dintr-un soi de strugure autohton, dar nu a vrut să divulge numele. Mai susține că această „Căpșunică” poate înlocui cu succes cafeaua, iar pentru cei care au uitat să bea dimineață licoarea neagră, fermierul Vrabie vinde must și la pahar, la prețul de 5 lei. De la Ferești, un gospodar vrednic, Ionel Ignat, a venit împreună cu soția sa, să vândă must, dar și sculele necesare unui producător de vin. Acesta produce teascuri, cazane de rachiu din inox, dar și zdrobitoare. El speră ca meșteșugul să nu fie uitat, pentru că „greu găsești tineri, care să mai fie convinși să facă teascuri sau cazane de rachiu”.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.