spot_img
10.7 C
Vaslui
25-mai-2025

Ziua a doua de după experimentul judecătoarei Vezeteu de a pune botniță jurnaliștilor. Oare are vreo legătură cu faptul că în cauză este judecat Buzatu și că, peste 5 zile, ne alegem președintele?

- Advertisement -

ATAC LA INDEPENDENȚA PRESEI… Jurnaliștii din Vaslui sunt uluiți de cele întâmplate în cel mai mare dosar de corupție din județul Vaslui, aflat acum pe rolul Tribunalului Vaslui. Inculpații, Dumitru Buzatu, fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui și Radu Judele, un expert în materie de drumuri, sunt chemați la bară de judecători, după ce procurorii DNA au arătat că baronul județului a umflat un portbagaj cu bani, de la regele asfaltului din Județul Vaslui, pentru construirea Drumului Strategic. Numai că se întâmplă o serie de anomalii pe parcursul acestui proces, iar protagonistul acestora este chiar președintele de ședință, judecătoarea Cornelia Vezeteu. Dacă la început a anulat o serie de probe din dosar (înregistrările martorilor realizată cu tehnica de la DNA), luând în considerare o prevedere a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României care spunea că pentru fiecare înregistrare trebuia luat mandat, acum bulversează din nou pe cei care urmăresc procesul. În primul rând a avut un comportament agresiv cu martorii denunțători ai DNA, (pe unul l-a amenințat direct că-i dă amenda cea mai mare). Apoi s-a supărat pe jurnaliștii Vremea Nouă pentru că au sesizat faptul că inculpatul Judele a luat legătura fizică și directă cu un martor. Mai mult, prin încheiere de ședință ne-a ordonat că nu mai putem consemna declarațiile martorilor și nici nu mai putem să le dăm numele. La acest abuz, care cutremură din temelii principiul libertății de exprimare, specialiștii în drept au reacționat. Aceștia ne-au explicat că acel articol de lege invocat de judecătoare, nu se referă la ședințele publice, ci la cele secrete. Iată ce ne-a scris un cunoscut judecător, aflat acum la pensie, dar care a reprezentat cu cinste această castă: “Onorabila judecătoare se referă la ședința declarată nepublică. Acest art. 352, pct 9, invocat de aceasta se referă la pct. 3 și 4 al aceluiași articol, puncte de vedere despre ședințe nepublice. Este clar și nu înțeleg atitudinea doamnei respective, fiindcă este o chestie clară ce ține de Inspecția Judiciară”. Cunoscutul ziarist Răzvan Savaliuc, de la Luju.ro, nu i-a venit să creadă, când a auzit trăsnaia de la Vaslui. “Poate vă referiți la faptul că nu v-au permis să înregistrați mărturia celor chemați la bară cu telefonul sau reportofonul, dar ședința fiind publică voi puteați consemna și publica tot ce considerați din acest proces. Că din acest motiv e ședință publică. Dacă spuneți că este așa cum mi-ați relatat, eu chiar sunt curios să citesc o încheiere de ședință și cum a putut motiva un judecător o astfel de anomalie”. Și jurnalista de la Hotnews, Simona Voicu, care a fost în sală de judecată în timpul ședinței de judecată și a stat până la finalul audierilor, care s-au terminat la ora 21.30, a avut o reacție dură la adresa judecătoarei care a încălcat principiul libertății de exprimare: “Mâhnire, frustrare și multă dezamăgire. Asta simt după cele 12 ore petrecute ieri la Tribunalul Vaslui la procesul din dosarul Buzatu. Decizia instanței de a interzice presei să mai relateze despre audierile în dosar, pe tot parcursul cercetării judecătorești, în condițiile în care ședința de judecată este una publică mi se pare o formă ce cenzură, pentru că, oricât am încercat să înțeleg sensul și justificarea, nu am reușit”.

Vremea Nouă va depune o sesizare la Inspecția Judiciară, după ce a formulat și un memoriu adresat președintei Curții de Apel Iași. Mai mult am cerut o copie a încheierii de ședință pe pronunțarea judecătoarea Cornelia Vezeteu, cu privire la interzicerea publicării declarațiilor martorilor și a numelor lor, să vedem exact temeiul legal. Însă nu am primit nimic până la închiderea ediție. Ni s-a transmis că încheierea nu este încă redactată și o vom primi când va fi gata. Mai mult, Tribunalul Vaslui a pus un comunicat pe site-ul instituției prin care ni s-a arătat clar că decizia judecătoarei este executorie, suverană și trebuie respectată. Și așa cum am am scris în ediția de ieri, temeiul legal este acel articol interpretat greșit:”Această măsură a fost dispusă în dosarul penal nr.25625/89/2023 la termenul din data de 12 mai 2025. Având în vedere prevederile art.43 alin (4) din Ghid, respectiv că măsura mai sus menționată a fost dispusă în timpul ședinței de judecată informăm reprezentanții mass-media care au fost prezenți în sală că sunt obligați să o respecte și să nu transmită altor jurnaliști materiale interzise a fi difuzate”. Vremea Nouă va sesiza și toate ONG-urile care luptă pentru apărarea dreptului de liberă exprimare, după care ne vom adresa cu o plângere la Comisia de Abuzuri și Petiții din Camera Deputaților. Vom sesiza inclusiv Comisia Europeană și anume forul care se ocupă cu Carta Internațională a Drepturilor Omului. 

Documentul oficial emis de Tribunalul Vaslui prin care se arată în mod direct cum poți pune botniță unor ziariști

Iată comunicatul pe care Tribunalul Vaslui l-a postat pe site-ul instituției, referitor la dosarul “Mita în portbagaj”, pe care toată presa din România l-a catalogat ca fiind unul dintre cele mai mare dosare de corupție al unui politician: “Având în vedere prevederile art.43 alin.3 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat prin Hotărârea nr.197/2019 de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, Biroul de informare și relații publice din cadrul Tribunalului Vaslui aduce la cunoștința publicului și reprezentanților mass-media următoarele: Articolul 43 alin.2 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, prevede următoarele: în conformitate cu art.352 alin (9) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, pe durata judecății, completul de judecată poate interzice expres publicarea și difuzarea, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea persoanelor vătămate, a părții civile, a părții responsabile civilmente sau a martorilor, în condițiile prevăzute la alin (3) sau (4). Această măsură a fost dispusă în dosarul penal nr.25625/89/2023 la termenul din data de 12 mai 2025. Având în vedere prevederile art.43 alin (4) din Ghid, respectiv că măsura mai sus menționată a fost dispusă în timpul ședinței de judecată informăm reprezentanții mass-media care au fost prezenți în sală că sunt obligați să o respecte și să nu transmită altor jurnaliști materiale interzise a fi difuzate. Potrivit art.39 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, principiul de bază este ca ședințele să fie accesibile tuturor, inclusiv presei, însă, președintele completului de judecată poate să instituie interdicții sau să impună restricții care țin de specificul cauzei deduse judecății. Este atributul instanței care soluționează cauza să pună în balanță importanța liberului acces al publicului în sala de judecată și protecția drepturilor participanților la proces. Factorii care pot juca un rol în luarea acestei decizii sunt: dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție, influența părților, interesul funcționării normale a justiției, autoritatea, independența și imparțialitatea judecătorului. În acest context, vă aducem la cunoștință că, în concret, măsurile dispuse de președintele completului de judecată constau în interzicerea publicării și difuzării, prin mijloace scrise sau audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natură a dezvălui identitatea martorilor audiați la termenul din data de 12 mai 2025 și a celor care vor fi audiați la termenele următoare, în dosarul penal 2562/89/2023. 

Simona Voicu, Hotnews: “Mâhnire, frustrare și multă dezamăgire. Asta simt după cele 12 ore petrecute ieri la Tribunalul Vaslui la procesul din dosarul Buzatu”

Reacția jurnalistului de la Hotnews, Simona Voicu, care a stat 12 ore în instanță la termenul inculpatului Buzatu, din 12 mai 2025, este grăitoare. Cunoscută drept un jurnalist echilibrat pe domeniul jurnalistic – “Instanțele de Judecată”, care a lucrat pentru cotidienele centrale, Adevărul și Libertatea, aceasta a scris pe contul său personal de Facebook: “Mâhnire, frustrare și multă dezamăgire. Asta simt după cele 12 ore petrecute ieri la Tribunalul Vaslui la procesul din dosarul Buzatu. Decizia instanței de a interzice presei să mai relateze despre audierile în dosar, pe tot parcursul cercetării judecătorești, în condițiile în care ședința de judecată este una publică mi se pare o formă ce cenzură, pentru că, oricât am încercat să înțeleg sensul și justificarea, nu am reușit. Nu am să detaliez, argumentele le-am înaintat conducerii Tribunalului Vaslui și Curții de Apel Iași într-un memoriu. Îngrădirea drepturilor (ce țin de informarea publicului, de libertățile de exprimare) de către o instanță, mai ales în contextul actual, este un motiv real de îngrijorare. Câtă vreme martorii din acest dosar- majoritatea angajați ai aceleiași instituții- nu au nicio interdicție în a comunica unii cu alții, să interzici presei să relateze ce se întâmplă în dosar pentru că află alți martori, consider că este o măsură excesivă. Constat în această seară (n.r. 13 mai 2025), că Tribunalul Vaslui a publicat un comunicat de presă în care face publică decizia instanței în dosarul Buzatu și atenționează jurnaliștii prezenți ieri la proces că nu au voie să transmită altor jurnaliști informații din audierilor de ieri. În comunicat se face trimitere la articolul din Codul de Procedură Penală care a stat la baza deciziei instanței – art 352, alin. (9) cu trimitere la aliniatele 3 și 4. Aliniatul 9 din acest articol de lege dă dreptul completului de judecată de a interzice difuzarea de informații de natură să dezvăluie identitatea persoanei vătămate/părții civile/martorilor. Doar că aliniatele 3 și 4, la care face trimitere judecătorul Tribunalului Vaslui se referă la ședințele declarate NEPUBLICE, nu la cele publice. Desigur, acoperirea instanței este Ghidul CSM. Trăiască! Ar fi multe de spus despre audierile maraton de ieri. Instanța mi-a luat însă acest drept. În câte alte dosare s-a mai luat o asemenea decizie- în condiții similare- nu s-a răspuns încă, dar aș putea anticipa. Nu este despre orgolii, nu este despre nerespectarea regulilor. Este despre libertatea de exprimare, tot mai limitată”.

CITEȘTE ȘI:

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

    • da, voi astia din presa sunteti cei mai mari mafioti, pe perdanti ca Simion voi presa i ati facut mari , binenteles nu gratis…

  1. Excelent! Cineva trebuie să înceapă să demonstreze că există legi care trebuie respectate de judecători! Li s-a cam urcat la cap ”onorabililor” independența, autonomia și suveranitatea! Sau să îi spunem suveranism?

  2. Sau poate fi o anumita strategie. Daca e o judecatoare buna cu simtul dreptatii in constinta , va da o sentinta dreapta . Acest lucru va spune mult in CV dansei ca om si va fi privita de noi toti cu respect.

  3. “Dacă la început a anulat o serie de probe din dosar (înregistrările martorilor realizată cu tehnica de la DNA), luând în considerare o prevedere a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României care spunea că pentru fiecare înregistrare trebuia luat mandat, acum bulversează din nou pe cei care urmăresc procesul.” Deci, prima dată “a bulversat” procesul când a respectat o decizie a ICCJ…mda… Rămâneți, domnilor, la știri din alea de mahala, ca la astea nu vă pricepeți, oricât ați încerca voi să le dregeți! De fiecare dată când scrieți despre lucruri de genul ăsta și procesul ăsta, în special, justificați decizia judecătoarei Vezeteu, deorece scrieți numai prostii!

  4. Buzatu a fost cel mai bun președinte pe care la avut județul și care a ajutat toți primarii sa modernizeze comunele, de aceia noi toți primarii îl respectam și îl iubim. Nu mor caii când vor câinii..

    • Ce are sula cu prefectura? De gramatică nu mai zic, domnule primar. Mă rog, nu-ti trebuie facultăți doctorate, să conduci o comunitate, dar măcar o cratimă ar trebui să știi să folosesti.

      Referitor la aceasta decizie, eu cred că la mijloc nu e ce ziceti voi, astia de la VRN, ca e legatura cu alegerile. Astea sunt teorii ale conspirației, marca Timofticiuc. Cred că pur si simplu avem de-a face cu un judecator care fie uraște presa, fie este foarte slab profesional și și-a găsit un scut aberația asta de decizie, care iar ne face de ras ca județ.
      Alta explicatie, eu ca amator nu vad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.