În județul Vaslui, mobilizarea este deja în plină desfășurare. Până în prezent, și-au confirmat participarea municipiile Vaslui și Bârlad, alături de comunele Bălteni, Berezeni, Bogdana, Dănești, Deleni, Drânceni, Epureni, Ferești, Grivița, Ibănești, Miclești, Todirești și Vetrișoaia. Peste 1.235 de voluntari sunt deja anunțați, iar numărul este în continuă creștere pe măsură ce noi localități, instituții și organizații se alătură inițiativei. Coordonatorul județean al campaniei, Constantin Cârjan, subliniază importanța implicării comunității: „Ziua de Curățenie Națională este mai mult decât o acțiune de ecologizare. Este o demonstrație de unitate și responsabilitate față de comunitate. Îi invit pe toți vasluienii să ni se alăture pe 20 septembrie, pentru ca împreună să facem din județul nostru un exemplu de implicare civică”. La nivel județean, evenimentul este sprijinit de Direcția Județeană de Mediu Vaslui, Instituția Prefectului Vaslui, Consiliul Județean Vaslui, Garda de Mediu Vaslui, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui, Penitenciarul Vaslui și Inspectoratul Școlar Județean Vaslui.
Evenimentul este deschis tuturor : persoane fizice, familii, instituții de învățământ, ONG-uri, autorități locale și companii
Sub mesajul „Prietenul la curățenie se cunoaște”, Let’s Do It, Romania! aniversează 15 ani de acțiuni concrete, implicare civică și milioane de voluntari care au contribuit activ la ecologizarea țării. Ediția din acest an este una cu totul specială, marcând un moment istoric: Ziua de Curățenie Națională are loc, pentru prima dată, în mod oficial, în baza Legii nr. 266/2024, adoptată de Parlamentul României și promulgată de Președinte. Este o recunoaștere firească a eforturilor depuse în ultimul deceniu și jumătate de către comunități locale, organizații, autorități și cetățeni care au înțeles importanța protejării mediului. Evenimentul se va desfășura simultan în toate cele 41 de județe ale țării și este deschis tuturor: persoane fizice, familii, instituții de învățământ, ONG-uri, autorități locale și companii. Organizatorii așteaptă în continuare și implicarea altor instituții și organizații care doresc să contribuie la succesul acestei mobilizări civice de amploare. Participarea la Ziua de Curățenie Națională este o oportunitate pentru fiecare dintre noi de a da un exemplu pozitiv și de a contribui la binele comun. Un mediu curat nu este doar un drept, ci și o responsabilitate. Schimbarea pornește de la fiecare cetățean în parte, iar faptele sunt cele care contează cu adevărat.