spot_img
spot_imgspot_img
26.8 C
Vaslui
02-iun.-2024

Primarul din Al. Vlahutã, amenintat cu moartea de primarul comunei Poienesti!

- Advertisement -

PROSTITI PE FATÃ… Situatie incredibilã în satul Floresti, localitate care apartine de Poienesti, dar care se considerã ca fãcând parte din comuna Al. Vlahutã. Locuitorii acestui sat au avut ocazia, la aceste alegeri, sã-l voteze pe cel care ar fi dorit organizarea unui referendum local, liberalul Pârgaru, astfel ca satul sã se desprindã de Poienesti. Ori, florestenii au decis sã voteze cu PSD si PSRo, astfel cã noul primar de la Poienesti a ajuns Manole Nelu Caragatã. „Imediat ce a ajuns primar, Caragatã a mers prin Floresti si a spus, de fatã cu 10-15 oameni: „Dacã îl mai prind prin Floresti pe Cojocaru, îi rupem picioarele!”. Nu mai pot eu de amenintãrile lui”, spune primarul de la Vlahutã. În campania electoralã, cei doi candidati PNL, primarul de la Al. Vlahutã si viceprimarul din Poienesti, au mers în fata oamenilor din Floresti si le-au promis cã vor face referendum, imediat ce vor fi alesi în fruntea celor douã primãrii. La vot, surprizã totalã! Oamenii din Floresti si-au dat cu stângul în dreptul si l-au preferat pe candidatul PSRo – care nici mãcar nu a iesit primar! – în timp ce Pârgaru a primit doar 70 si ceva de voturi. Fãrã voturile celor din Floresti, Caragatã nu era primar! Concluzia: degeaba fac scandal peste tot, cei din Floresti, pentru cã le convine situatia de acum si vor rãmâne, în continuare, la Poienesti.

Peste 270 de locuitori ai satului Floresti au mers pe 5 iunie la urne, pentru a-si alege primarul. Înainte de ziua alegerilor, în sat se purtaserã discutii între toate pãrtile implicate, inclusiv între reprezentantii celor douã primãrii, Al. Vlahutã si Poienesti, pentru a se organiza referendum. Situatia locuitorilor din Floresti este unicã în tarã: desi figureazã în hârtii la Poienesti, oamenii merg la Primãria din Al. Vlahutã, de unde îsi ridicã actele necesare, pentru cã acolo sunt intabulate toate proprietãtile. Pentru a le rezolva problema celor din Floresti, care au spus mereu cã sunt de acord sã se organizeze referendum, pentru a se rupe de Poienesti, mai multi parlamentari, dar si institutii guvernamentale s-au mobilizat si au fãcut tot felul de documente. În campanie, cei doi candidati liberali de la primãriile Poienesti si Al. Vlahutã au promis solemn în fata oamenilor din Floresti cã vor face referendum pentru a scoate satul de sub tutela Poienestiului, imediat ce vor câstiga primãriile. Oamenii au cerut garantii ferme de la candidati. Pe 16 mai, liberalul Constantin Pârgaru, candidat la primãria Poienesti, a venit în fata celor din Floresti cu o demisie în alb din functia de primar, document care a ajuns la fiecare familie din Floresti, ca o garantie în plus cã referendumul se va face.

Desi au primit un angajament scris, florestenii si-au bãtut joc de soarta lor

„Foarte curând, vom rezolva o situatie aberantã, care dureazã de ani de zile si care vã face viata un calvar. Stiu cã v-ati sãturat pânã peste cap de necazurile pe care le întâmpinati din cauza faptului cã sunteti arondati comunei Poienesti, în loc sã fiti locuitori ai comunei Alexandru Vlahutã, asa cum ati fost cândva. Este total absurdã îndârjirea cu care actualul primar Gheorghe Poede, care este sustinut de PSD, se opune dorintei dumneavoastrã firesti de a iesi de sub administratia sa incompetentã si coruptã. Si, de fapt, întreg PSD-ul se împotriveste cu insistentã revenirii Florestiului la comuna mamã. Asta demonstreazã cã primarului Poede si PSD-ului nu le pasã de doleantele dumneavoastrã, locuitorii cinstiti si muncitori ai Florestiului”, sustineau cei doi candidati liberali, pe 16 mai. Ce au fãcut florestenii, la alegerile din 5 iunie? Nu l-au votat pe Pârgaru, nici pe candidatul PSD (care a si iesit primar pe baza voturilor din Floresti), ci pe Ovidiu Flocea, de la PSRo, care nu avea nicio legãturã cu referendumul în cauzã! Practic, au demonstrat cã eforturile atâtor oameni, la care sãtenii de acolo s-au tot plâns – inclusiv la Guvern, Parlament, Presedintie – sunt zadarnice, pentru cã ei vor sã rãmânã la Poienesti. Îsi meritã soarta? Probabil cã da, de vreme ce au ales în bãtaie de joc.

Dacã nu erau voturile celor din Floresti, Caragatã nu era primar la Poienesti, ci Pârgaru!

Sunt si unele amãnunte care fac din „scandalul Floresti” o poveste electoralã de neînteles. Oamenii din sat sustin cã preotii si cãlugãrii, dar si profesorii sau conducerea scolii s-au implicat si i-au fãcut campanie lui Ovidiu Flocea, de la PSRo, spunând peste tot cã Pârgaru nu va face referendum. Florestenii „au pus botul” la aceste vrãjeli ale preotilor si profesorilor si l-au votat masiv pe Flocea, cel care nu avea nicio sansã sã iasã primar în Poienesti. Se pare cã scandalul a fost orchestrat de la Consiliul Judetean si de liderii PSD, pentru a rupe voturile din sat, mai ales cã liberalul Pârgaru era favorit. Lupta la primãria Poienesti a fost câstigatã cu cele 27 de voturi pe care Manole Nelu Caragatã, de la PSD, le-a luat în Floresti. Dacã nu ar fi fost aceste voturi, primar era Pârgaru, pentru cã diferenta între cei doi a fost de doar opt voturi, la numãrãtoarea finalã. Deci, florestenii l-au votat tocmai pe cel care nu le va face referendum niciodatã! Iatã ce spune noul primar al comunei Poienesti: „Eu am avut platforma mea electoralã pentru satul Floresti si nu pot sã spun decât atât: legea sã fie respectatã. Nu am nicio problemã cu satul Floresti, decât cã oamenii de acolo au fost dusi în eroare de Pârgaru si Cojocaru. O sã încerc sã discut cu oamenii de acolo, care vor mai mult spre Vaslui, decât spre Bârlad. Trag spre comuna Poienesti. Pânã acum, au mers mai mult spre Bârlad, însã au vãzut cum stã treaba acolo si acum vor sã meargã spre Vaslui. Cojocaru i-a mintit timp de opt ani de zile si nu le-a fãcut nimic celor din Floresti. Mai mult, i-a pus pe asistentii personali ai persoanelor cu handicap sã-si dea demisia, probabil sã se rãzbune pentru cã nu au votat cu Pârgaru. E urât ce se petrece, sunt oameni necãjiti”. Nu se va face, este mai mult decât clar, niciun referendum în Floresti, cel putin cât PSD va fi la putere în Poienesti.

Primarul de la Vlahutã spune cã a primit deja amenintãri din partea noului primar de la Poienesti

Dãnut Cojocaru, primarul reales de la Al. Vlahutã, sustine cã a primit deja amenintãri cu moartea de la noul primar al Poienestiului. „A mers prin sat, Caragatã, imediat ce a aflat cã este primar si a spus: „Dacã-l prindem pe Cojocaru prin Floresti, îi rupem picioarele”. Cum sã spunã asa ceva? Nu mai pot eu de amenintãrile lui, mã duc acolo când vreau eu. Sunt 26 de ani de muncã în spate, în care am tinut oamenii din Floresti, însã acum trebuie sã meargã la Poienesti. Dacã asa au dorit cei de la Consiliul Judetean, eu nu am nimic de comentat. Nu am putut sã mai semnez documentele pentru însotitorii persoanelor cu handicap celor de la Floresti pentru cã mandatul meu a fost pânã pe 5 iunie. În plus, toate listele cu aceste persoane au fost trimise de la Consiliul Judetean la Poienesti, deci eu nu am niciun drept sã semnez, în calitate de primar al comunei Al. Vlahutã. Nu pot sã mã duc la puscãrie, pentru cã acei oameni tin de comuna Poienesti, nu de Al. Vlahutã. Tactica PSD a functionat foarte bine la Floresti, pentru cã s-au implicat preotul, cãlugãrul de la mãnãstire, directorul scolii, numai sã nu fie votat Pârgaru, care ar fi dorit sã rezolve problema acestor oameni. Dacã oamenii din Floresti au votat primarul de la Poienesti, eu nu mai am niciun drept legal sã le semnez documente”, spune Cojocaru. Un lucru este clar: dupã aceste alegeri, cei din Floresti nu mai au niciun motiv sã se plângã de faptul cã tin de Poienesti, pentru cã au votat pentru ca referendumul sã nu se facã.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.