spot_img
spot_imgspot_img
13.1 C
Vaslui
28-mai-2024

Un deţinut de la Penitenciarul Arad, găsit spânzurat în celulă

- Advertisement -

Un deţinut de 48 de ani care executa în Penitenciarul Arad o pedeapsă pentru furt calificat, dar era trimis în judecată şi în alte dosare, a fost găsit marţi spânzurat în baia celulei unde era încarcerat.

Se pare că bărbatul a decis să îşi ia viaţa după ce a aflat, în urmă cu câteva zile, că a fost condamnat la 15 ani de închisoare într-un alt caz de furt.

”Colegii de cameră ai deţinutului au informat supraveghetorul că bărbatul a intrat în baia celulei şi nu a mai ieşit, cu toate că a trecut destul de mult timp. Supraveghetorul a intrat în baia celulei, unde l-a găsit spânzurat pe bărbat. A alertat personalul medical care a început să facă manevrele de resuscitare şi s-a solicitat în sprijin un echipaj SMURD. Din păcate însă, manevrele nu au mai avut niciun efect, medicii declarând decesul deţinutului”, a declarat presei Eduard Magold, purtător de cuvânt al Penitenciarului Arad.

Potrivit sursei citate, bărbatul era din oraşul Victoria, judeţul Braşov, şi executa în Penitenciarul Arad o pedeapsă de un an şi patru luni pentru furt calificat. El a primit în urmă cu câteva zile o altă condamnare, la 15 ani de detenţie, tot pentru furt calificat, sentinţa fiind pronunţată de la Curtea de Apel Galaţi.

Conducerea Penitenciarului Arad a început o anchetă internă şi, conform procedurilor, a sesizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, fiind demarate cercetările în acest caz.

Sursa: http://www.antena3.ro/actualitate/locale/un-detinut-de-la-penitenciarul-arad-gasit-spanzurat-in-celula-377654.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.