Valoarea unui tichet de masă, un beneficiu oferit de tot mai mulţi angajatori salariaţilor lor, ar putea ajunge la 15 lei, dacă deputaţii vor da mâine votul final favorabil unei propuneri legislative în acest sens. Votul a mai fost amânat săptămâna trecută, din lipsă de cvorum.
Marţi, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă va intra la votul final, în plen, în Camera Deputaţilor, potrivit agendei acestui for legislativ. Proiectul, iniţiat de 59 de deputaţi şi senatori din tot spectrul politic, a fost deja aprobat de Senat, a primit aviz favorabil din partea mai multor comisii din Camera Deputaţilor şi, pentru a deveni lege, trebuie să fie votat de plen şi, ulterior, promulgat de preşedintele Klaus Iohannis.
Proiectul a mai fost inclus pe lista celor care urmau să primească vot final în Camera Deputaţilor şi săptămâna trecută, dar votul asupra lui, ca şi a altor proiecte, a fost amânat atunci din lipsa de cvorum, şedinţa deputaţilor fiind suspendată. Acum proiectul figurează pe lista proiectelor care ar putea fi aprobate în şedinţa plenului de mâine, 18 octombrie, scrie Economica.net.
Iniţial, proiectul prevedea o creştere a valorii tichetului de masă la 13 lei, potrivit propunerii depuse la Senat. Ulterior însă, în Comisia de Muncă din Camera Deputaţilor a fost introdus un amendament prin care valoarea sa creşte la 15 lei. În prezent, după mai multe ajustări, valoarea tichetului de masă este de 9,57 lei.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/deputatii-voteaza-legea-tichetelor-de-masa-vezi-cu-cat-ar-putea-creste-valoarea-tichetelor_320448.html#ixzz4NMQU5kOl