spot_img
spot_img
16.7 C
Vaslui
06-mai-2025

Vasluiencele care au uimit lumea

- Advertisement -

VALOROASE…Viviana Grãdinaru, Alexandra Nechita, Mioara Corozel, Marcela Topor, Mirela Lavric si Adriana Ailincãi sunt vasluiencele care au adus faima Vasluiului.

FAIMOASE…Sunt inteligente, sunt din Vaslui si au uimit lumea cu performantele lor. Viviana Grãdinaru, Alexandra Nechita, Mioara Corozel, Marcela Topor, Mirela Lavric si Adriana Ailincãi sunt oamenii momentului care au adus un plus de valoare Vasluiului. Numele lor au fãcut înconjurul lumii, marcând domenii precum stiinta medicalã, pictura, atletismul, canotajul sau jurnalismul. Au dedicat ani studiului si au fãcut din pasiune o profesie. Sau invers, din profesie o pasiune. Nu au neglijat nici latura personalã, toate (cu exceptia Adrianei) fiind, astãzi, cãsãtorite. Sunt femei împlinite în adevãratul sens al cuvântului: si-au clãdit pas cu pas o carierã frumoasã, iar apoi familia mult doritã. Vã prezentãm, în continuare, povestile acestora. În linii mari, cãci suntem constrânsi de spatiu.

Viviana Grãdinaru este vasluianca ce a revolutionat domeniul stiintei medicale cu noua tehnicã dezvoltatã: soarecii transparenti. S-a nãscut pe 30 septembrie 1981, în Vaslui si a fost elevã a Liceului Teoretic “Mihail Kogãlniceanu” (LMK), profil matematicã-fizicã, absolvând liceul în anul 2000. O elevã eminentã, cu picioarele pe pãmânt, constiincioasã si disciplinatã. Asa si-o amintesc profesorii de la LMK. Iar notele vorbesc de la sine. Numai note de 9 si 10, media generalã în clasa a XII-a fiind de 9,69. “Îmi aduc aminte cã era o elevã foarte inteligentã, preocupatã de studiu, a participat la mai multe concursuri si Olimpiade de fizicã. Pentru noi, e o mândrie cã a fost eleva noastrã, cã a învãtat aici. Liceul Teoretic “Mihail Kogãlniceanu” demonstreazã, astfel, cã aici se face învãtãmânt de calitate”, a spus Cãtãlin Ignat, directorul Liceului Teoretic “Mihail Kogãlniceanu” Vaslui.

Soriceii transparenti, o descoperire fabuloasã

Dupã ce a absolvit liceul, Viviana Grãdinaru si-a continuat studiile la Bucuresti, acolo unde a urmat cursurile Facultãtii de Fizicã din cadrul Universitãtii din Bucuresti. Cîtiva ani mai târziu, Viviana a decis sã plece în Statele Unite ale Americii pentru a urma un doctorat la Universitatea Stanford. Din 2012 a devenit profesor asistent la California Institute for Technology. Munca asiduã în domeniul cercetãrii si-a spus cuvântul, astfel cã si rezultatele au început sã aparã. Viviana Grãdinaru a dezvoltat o tehnicã nouã care revolutioneazã domeniul stiintei medicale: soarecii transparenti. Dupã ce animalele sunt eutanasiate, se îndepãrteazã pielea de restul corpului, iar apoi sunt tratate cu anumite substante care fac ca muschii si organele interne ale soarecilor sã fie transparente. “Metodologia noastrã are potentialul de a accelera orice demers stiintific care ar fi benefic pentru cartografierea întregului organism, inclusiv studiul despre cum nervii periferici si organele pot afecta profund cognitia si procesarea mentalã, dar si viceversa”, a precizat Viviana Grãdinaru în presa americanã. De aici si pânã la recunoasterea la nivel international, nu a mai fost decât un pas. Presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a invitat-o pe cercetãtoare la Casa Albã, acolo unde, alãturi de alti cercetãtori, a fost premiatã pentru noile descoperiri în domeniul stiintei medicale.

Alexandra Nechita, „Micuta Picasso”, nãscutã în Vaslui

Alexandra Nechita, artista supranumitã “Micuta Picasso”, este fãrã îndoialã una dintre cele mai importante cãrti de vizitã pentru judetul Vaslui. Plecatã din Vaslui pe când avea doar doi ani, alãturi de mama si tatãl sãu, Alexandra Nechita a reusit încã de micã sã cîstige respectul si consideratia criticilor de artã. Picturile si sculpturile ei sunt apreciate în întreaga lume, iar printre cei care i-au cumpãrat tablourile se numãrã Calvin Klein, Tony Blair sau Regina Elisabeta a II-a a Angliei. “Summer in Europe”, însã, este tabloul pe care a refuzat sã-l vândã fie si pentru suma de 350.000 dolari. Motivul: s-a nãscut pe pânzã în urma unei vizite pe care Alexandra a fãcut-o în Vaslui, la vârsta de 8 ani. “Initial mi-a plãcut mie foarte mult si când i-am povestit bunicului despre ce e tabloul, mi-a zis cã în niciun caz nu pot sã mã despart de el. A rãmas si o sã rãmânã în mâinile mele în continuare”, explica artista în urmã cu sapte ani, pentru ziarul Jurnalul National. Desi trãieste de peste 29 ani în Statele Unite ale Americii, Alexandra a revenit de mai multe ori în Vaslui, pentru a-si vizita bunicul. Ultima datã a fost anul trecut, în varã, când a vizitat si Scoala Nr. 8, cea care îi poartã numele si care gãzduieste cinci tablouri de-ale artistei. „Micuta Picasso” este acum o femeie în toatã firea. Este cãsãtoritã cu designerul rus Dimitri Tcharfas si are o fetitã pe nume Tevva. “În ultimul timp, m-am dedicat întrutotul ei, nu prea am mai avut timp în care sã lucrez. Am nãscut-o în SUA, dar vorbeste româneste perfect, ascultã muzicã româneascã, mãnâncã mâncare româneascã. Recunosc cã eu mã chinui sã gãtesc, dar mã descurc pentru cã am ajutorul mamei mele. Chiar dacã am plecat când aveam un an din România si nu am nicio amintire de atunci, pentru mine rãmâne una dintre prioritãti sã mentin legãtura cu identitatea mea româneascã. Rãdãcinile mele sunt aici. Eu, cu familia mea, vorbesc numai în limba românã”, declara, anul trecut, Alexandra Nechita. De-a lungul timpului, a câstigat numeroase premii si titluri de onoare, printre care “Artistul remarcabil al anului: Picturã” Nubreed Synegry of Arts, Lincoln Center, New York, “100 dintre cei mai interesanti oameni”, People Magazine, UNICEF Gift of Songs, New York.

Mioara Corozel: picturi cu vârful cutitului


Mioara Corozel este artista ale cãrei tablouri strãlucesc în multe dintre galeriile lumii, din India pânã în Emiratele Arabe. Foloseste o tehnicã foarte putin cunoscutã în România, cea a picturii cu vârful cutitului. Nãscutã în Vaslui si crescutã în cartierul Donici, primele încercãri ale artistei în ale picturii au început încã din primii ani de scoalã sub îndrumarea profesoarei de desen Viorica Vulpe de la Scoala Generalã Nr. 3. În anii ’80 a urmat cursuri de desen la Palatul Copiilor, iar mai târziu la Scoala Popularã de Artã din cadrul Casei Armatei, unde tatãl ei lucra ca subofiter. Despre perioada de atunci, din perioada comunismului, petrecutã în Vaslui, aceasta a povestit presei cã a „trãit-o sub semnul unei societãti de formatare si uniformizare a individului, a perspectivei asupra vietii în general si a culturii artistice si intelectuale în special, cu limitele si directiile impuse de regimul comunist. Nu eram nici vreun geniu si nici sustinere prin nomenclaturã nu aveam. În plus, subiectele apreciate la acea vreme, de idealizare a societãtii comuniste si a “omului nou” nu erau pe mãsura viziunii si a entuziasmului meu. De altfel, educatia mea artisticã s-a aprofundat mai târziu, dupa ce viata m-a purtat pe drumuri întortochiate si grele, la marginea disperãrii uneori, departe de casã si de cei dragi. Optimistã si curajoasã din fire, preferând riscul schimbãrii si aventurii în locul stabilitãtii stagnante (principiu primordial al vietii , aveam sã înteleg mai târziu) si încrezãtoare în steaua mea cãlãuzitoare, într-un final m-am reîntâlnit cu Arta nu doar ca autodidact, la nivel intelectual, ci într-un context de trãire interioarã intensã care a basculat în pasiune, în nevoie visceralã de exprimare a unui prea – plin emotional ce nu putea fi dezamorsat în alt fel. Aceastã presiune s-a petrecut în timpul sederii mele de doi ani în sudul Indiei, tãrâm misterios si exotic, încãrcat cu energii ce nu pot lãsa pe nimeni indiferent. Doi ani trãiti cu o intensitate inegalabilã, ce m-au încãrcat cu o iubire si o curiozitate nesãtioasã fatã de aceastã culturã, orientându-mi lecturile spre Tagore, Krishnamurti, Osho, Eliade si mitologia indianã: Ramayana, Mahabharata, Upanishadele, Vedele”. În ceea ce priveste performantele artistei, le enumerãm pe urmãtoarele: 2017 – World Contemporary Artists Organisation Hong Kong – Selectionatã printre 20 de artisti pentru concursul video “My Story with WCA “; 2017 – Selectionatã printre cei mai buni 10 artisti locali la World Art Dubai; 2017 – Voyage et Lumière – Expozitie colectivã sub egida Institutului Cultural Francez si a Ambasadei Frantei în Emiratele Arabe Unite; 2016 – Douã lucrãri selectionate la concursul national în EAU Renastere/Transitions; 2016 – Tãcere Albastrã – Prima expozitie solo la The Space Gallery Abu Dhabi EAU; 2013 – Gânduri si Impresii – Prima expozitie colectivã la Art & Soul Gallery Chennai India.

Marcela Topor, Regina Independentei în Catalonia

Marcela Topor este fosta Primã Doamnã a Cataloniei, cãsãtoritã cu liderul separatist Carles Puigdemont. Presa spaniolã a numit-o Regina Independentei, pentru cã  a avut un rol crucial în referendumul de anul trecut din Catalonia. Ea a fost si continuã sã fie o activistã înfocatã a independentei acestei regiuni, sprijinindu-si sotul în campania pentru separarea Cataloniei de Spania. L-a însotit la mitingurile proindependentã si a sustinut întotdeauna aceastã cauzã. La fel ca Viviana Grãdinaru, Marcela Topor a absolvit Liceul “Mihail Kogãlniceanu”, promotia 1994, profilul limbi strãine, la clasa profesoarei Gicuta Dãriescu. Dascãlii, dar si colegii îsi amintesc cu drag de ea, ca fiind o elevã tenace si silitoare. De altfel, a obtinut peste 9 la admiterea la facultate si a intrat a doua pe listã, la Facultatea de Limbi strãine, profil englezã-francezã, din cadrul Universitãtii “Alexandru Ioan Cuza” Iasi. Pe lângã pasiunea pentru limbi strãine, Marcela îndrãgea si teatrul, asa cã s-a înscris în trupa actorilor amatori. Teatrul Ludic în cadrul cãruia a activat în timpul studentiei, avea sã îi traseze linia destinului. Împreunã cu colegii de trupã a colindat lumea si a participat la diferite festivaluri si concursuri din America, Franta, Spania sau Polonia. Asa si-a cunoscut marea dragoste si asa a început povestea Primei Doamne a Cataloniei. Marcela Topor a mers împreunã cu cei 16 colegi de trupã în Spania, la un festival de teatru, în Girona, unde Carles Puigdemont era directorul Cãminului Cultural. Reprezentatia micutei trupe de actori amatori români a impresionat si a fost premiatã. Întrei cei doi, Marcela Topor si Carles Puigdemont, s-a legat o poveste frumoasã de dragoste, consolidatã apoi cu o cãsãtorie. Marcela s-a mutat în Spania, acolo unde si-a construit o carierã frumoasã ca jurnalist. Astãzi, conduce „Catalonia Today”, un ziar în limba englezã, precum si un program de televiziune, Catalan connections, care contine interviuri în limba englezã cu rezidenti strãini în Catalonia si este difuzat pe postul El Punt Avui TV.

Mirela Lavric, triplã campioanã mondialã si europeanã de juniori la atletism

CARIERÃ FABULOASÃ…Mirela Lavric este una dintre cele mai bune sprintere din România; triplã campioanã mondialã si europeanã de juniori la atletism. Specializatã la proba de 800 metri plat, aceasta a cucerit medalii de aur la Campionatele Europene de tineret din 2007 (la Hengelo, în Olanda), dar si din 2009 (la Novi Sad, în Serbia), si 2013 (la Tampere, Finlanda). De asemenea, a câstigat si medalii de aur la Campionatele Mondiale de tineret în 2007 (la Ostrava, în Cehia), în 2008 (la Bydgoszcz, în Polonia) si în 2010 (la Moncton, Canada). Specializatã la proba de 800 metri, aceasta a participat la Jocurile Olimpice de la Londra(2012), acolo unde a ajuns pânã în semifinalã. “Când s-a apucat de atletism, era subtiricã, la fel ca acum. Si la început am luat totul în joacã. Ulterior a apãrut si programul drastic de antrenament despre care se tot vorbeste, dar acolo în vârf nu poti ajunge fãrã cantitate si calitate. Uneori îi stã si sufletul în gât dupã unele repetãri. Si vreti sã vã spun câte libere are ea pe lunã? Doar o zi! O duminicã!”, declara, în urmã cu câtiva ani, antrenoarea si descoperitoarea atletei, Viorica Pintilie, referitor la munca pe care eleva sa o depune.

Mirela Lavric revine în sportul de performantã

CURAJOASÃ…Mirela Lavric are acum 27 ani, este cãsãtoritã cu handbalistul Gabriel Cotinghiu  si este mãmica unei fetite de câteva luni.  Ambitioasã si luptãtoare din fire, Mirela a ales sã nascã natural. „A fost cea mai dificilã cursã, dar am obtinut cea mai frumoasã victorie! Nu se comparã cu nimic sentimentul si bucuria cã ai devenit mamã! Nu pot explica în cuvinte, e prea frumos, e unic!”, a declarat aceasta. „Dupã aceastã pauzã frumoasã, vreau sã revin unde îmi e locul. Privesc cu încredere înainte. Sper sã particip la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo”, a mai spus aceasta.

Adriana Ailincãi, fata din Vãleni care a pus Vasluiul pe harta canotajului mondial

CAMPIOANÃ…Adriana Ailincãi a reusit, la doar 18 ani, sã devinã campioanã mondialã la canotaj. De asemenea, este dublã campioanã balcanicã, vicecampioanã europeanã în 2016 si campioanã europeanã în 2017. Are zeci de medalii de aur la campionatele nationale si o poveste interesantã de viatã. Adriana Ailincãi a fãcut cunostintã cu canotajul când era în clasa a VI-a, dupã ce un profesor de la Clubul Sportiv Municipal Cãlãrasi a venit în Moldova pentru a descoperi talente. „Domnul profesor Eugen Suciu a venit în Moldova sã gãseascã sportivi pentru a practica canotajul. Eram la scoalã. A venit, m-a vãzut, m-a mãsurat si m-a cântãrit. La început nu mi-am dorit sã fac canotaj. Pânã atunci nu mai practicasem nici un sport si în plus îmi era fricã si de apã, nu stiam sã înot. Tatãl meu a fost cel care mi-a îndrumat pasii spre canotaj. Mi-a zis sã încerc, cã este un sport foarte frumos. Pe data de 23 mai 2012, la vârsta de 13 ani si o lunã, am plecat la Cãlãrasi”, povestea, anul trecut, tânãra. În urma selectiei din Moldova, Adriana a fost singura vasluiancã cooptatã în lotul clubului CSM Cãlãrasi. “La început mi-a fost foarte greu. Nu cunosteam pe nimeni, nu avem prieteni. Mi-a luat cam o lunã sã mã acomodez. Dupã trei luni de canotaj am fost la primul meu concurs la Orsova unde am tras cu o colegã care deja avea doi ani de canotaj. Doi ani am stat la club, iar când am terminat clasa a VIII-a am participat la o selectie pentru lotul national. Am venit pe locul 11 din toatã tarã”, a mai povestit Adriana. În ultimii doi ani, vasluianca Adriana Ailincãi a devenit o prezentã obisnuitã în lotul României. Are cîstigate zeci de premii nationale, este dublu campioanã balcanicã, vicecampioanã europeanã în 2016, ocupantã a locului sapte la Campionatul Mondial de la Rotterdam (Olanda) si medaliatã cu aur la Campionatele Europene de la Krefeld, Germania, din 2017.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.