spot_img
spot_imgspot_img
28.5 C
Vaslui
04-iun.-2024

În total dispreț față de angajații săi, CFR SA se îngroapă singură în datorii

- Advertisement -

Orice român știe, că CFR SA nu stă deloc bine financiar. Cu toate acestea, la nivelul conducerii companiei se iau, uneori, decizii care sfidează orice logică și afundă firma în tot mai multe datorii. Un exemplu absolut de neînțeles îl puteți citi chiar aici. Din nefericire, în cazul acestei bizare decizii, a fost și este implicată și stabilitatea financiară a mii de angajați ai CFR SA.

Povestea începe cu Dispoziția 40 din 18 martie 2020, dată de directorul general al CFR SA, Ioan Pintea. Această decizie hotăra unilateral suspendarea a mii de contracte individuale de muncă și reducerea programului de lucru a unora dintre salariați la 4 zile de lucru, din cinci, pe săptămână. Evident, cu reducerea corespunzătoare a remunerației. Respectiva decizie venea la numai două zile după ce președintele României a semnat Decretul de instituire a stării de urgență.

Decizia era motivată așa: ”pe fondul stării de urgență, situația economică a Companiei de căi ferate CFR SA este puternic afectată ca urmare a reducerii activității din întreg sistemul feroviar și, implicit, a veniturilor obținute din activitatea de exploatare a infrastructurii feroviare”. La o primă citire, ar părea o argumentație corectă, dar să nu uităm, ea vine numai la 2 zile după instituirea stării de urgență de către președintele Klaus Iohannis. Adică, conducerea CFR știa deja, precum Mama Omida, ce necazuri vor potopi peste companie. ….https://www.capital.ro/in-total-dispret-fata-de-angajatii-sai-cfr-sa-se-ingroapa-singura-in-datorii.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.