POEZII… Ce face un vasluian când se întâlneste cu doi scriitori? Bea bere si pune întrebãri despre viata literatilor. Nu o spunem noi, o spun chiar doi scriitori din Iasi care s-au întâlnit, zilele trecute, în tren, cu un bãrbat din Vaslui. Este vorba despre Nicoleta Dabija si Liviu Antonesei, doi ieseni, scriitori si profesori universitari. Cei doi se întorceau cu trenul din Bucuresti, de la Bookfest, acolo unde au lansat în limba românã volumul de poezii “O viatã de om” a lui Giuseppe Ungaretti (n.r. traducere din italianã si note de Nicoleta Dabija), iar pe drum au intrat în discutii cu un vasluian. “Suntem în tren. Liviu îi explicã unui tip din Vaslui, care din cinci în cinci minute mai ia câte o gurã de bere, viata si opera lui Ungaretti. Tipul pare nedumerit. Nu întelege totusi ce meserie avea Giuseppe ãsta. Cã doar n-a trãit degeaba, doar ca sã scrie o carte”, a scris pe pagina sa de Facebook scriitoarea Nicoleta Dabija.
Liviu Antonesei, în schimb, i-a dedicat chiar o poezie. A numit-o “În tren” si descrie, în stilul sãu caracteristic, întâlnirea cu vasluianul. O redãm în rândurile urmãtoare: “Tricou fãrã mâneci si pantaloni de culoarea nisipului, sapcã asemenea / peste capul pãgubit de pãr, fãrã tatuaje la vedere, dar cu un lant mare, / cu verigi de aur galben si alb alternate, pe care si l-a luat / de la amanetul de lângã garã, când iesise, cu banii destui cîstigati pe goblenuri- / trepida stând pe fotoliu, plin de neastâmpãr si a privit lung si apatic dupã politistul / feroviar când se îndepãrta agale cu spatele cãtre noi si când s-a întors, / cu privirea trecând prin decor, fãrã sã arate cã l-ar bãgã în seamã. / A întins controlorului un bilet galben lucios, un bilet cu regim special / si un tichet normal, productie standard a imprimantelor ceferiste – / cinci ani n-a fost mult, îmi spunea, de fapt zilele treceau usor, prins cu goblenurile / si alte lucrãri pentru export în Germania, dar noptile erau de groazã, / lumina se stingea prea devreme pentru nesomnul lui si citea cãrtile de culturã / la lanternã, ascuns sub o pãturã jegoasã din tesãturã sinteticã. / A spus asta dupã ce a luat si a rãsfoit câteva clipe romanul lui Philip Roth, / cu o copertã îndrãzneatã, pe care-l lãsasem pe marginea fotoliului. / Înainte de Vaslui, as fi putut sã jur asta, s-a ridicat încet, / mi-a zâmbit, apoi, ne-am strâns mâinile cu oarece simpatie. / A luat în stânga sacosa de rafie albastrã vrâstatã cu dungi albe / si a plecat vioi si teapãn spre capãtul apropiat al vagonului – / soarele rosu era la vreo douã-trei sulite deasupra dealurilor, / începutul de amurg îi bãtea în spate, a fãcut ultimul semn cu mâna / oprit pe peron – poate, poate chiar a reusit sã se întoarcã… / La stânga un nor plumburiu, o pasãre de pradã. 2 – 5 Iunie 2018, în Iasi”.
