spot_imgspot_img
15.3 C
Vaslui
02-mai-2024

Iohannis, răspuns lui Tăriceanu: Președintele nu are competențe pentru demiterea șefelor DNA și ICCJ

- Advertisement -

Președintele Klaus Iohannis a răspuns scrisorii pe care i-a trimis-o Călin Popescu Tăriceanu, prin care îi cere demiterea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA, și pe a Liviei Stanciu, de la conducerea ICCJ. Președintele îi scrie că Justiția trebuie să rămână independentă, nu dispune de mijloacele constituționale pentru a le demite, dar mai ales punctează că demisia este un act unilateral, ”care nu trebuie influențat nici de către Președintele României”. Șeful statului a mai precizat ferm că nu se va alătura demersului de modificare a Codului Penal, față de care și-a manifestat dezacordul, dând și un argumet puternic: ”se urmărește diminuarea capacității autorității judecătorești de instrumentare a dosarelor penale, inclusiv a celor de mare corupție”.

Iată scrisoarea integrală pe care Iohannis i-a trimis-o lui Tăriceanu, în care preciezează că va răspunde fiecărui punct din solicitările pe care i le-a înaintat.

”Stimate domnule Președinte al Senatului

La data de 26 mai a.c., mi-ați transmis o scrisoare, semnată împreună cu alți patru membri ai Senatului, prin care îmi solicitați ca, folosind instrumentele constituționale și legale de care dispun, să înlătur, prin demitere sau demisie, din funcțiile pe care le ocupă, pe președintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna Livia Stanciu, și pe procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura-Codruța Kovesi, și să inițiez, în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, o anchetă disciplinară a celor doi magistrați menționați. Totodată, îmi solicitați să mă alătur, neîntârziat și fără rezerve Parlamentului în demersul acestuia de modificare a Codului de procedură penală în sensul eliminării arestului preventiv pentru infracțiunile comise fără violență și a înlocuirii noțiunii de „suspiciuni rezonabile” cu cea de „indicii temeinice” ca precondiție pentru punerea în mișcare a acțiunii penale”, a explicat Iohannis, în debutul scrisorii.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/iohannis-ii-raspunde-lui-tariceanu_1708554.html#ixzz3bQMtis65
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.