spot_imgspot_img
22.2 C
Vaslui
06-mai-2024

Vasluienii cu datorii mari, care sunt în stare de insolventã, vor putea fi declarati insolvabili, din 2017

- Advertisement -

DECIZIE… Legea insolventei persoanelor fizice, atât de sustinutã de o parte a fostilor parlamentari de Vaslui, în mandatul trecut, se va aplica din vara anului viitor. Executivul a aprobat prorogarea pânã la 1 august 2017 a intrãrii în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice. Amânarea cu încã sapte luni a intrãrii în vigoare a acestui act normativ s-a stabilit în conditiile în care pentru aplicarea noilor reglementãri este nevoie de un sistem complex: înfiintarea a 42 de comisii de insolventã la nivel teritorial (inclusiv a unei comisii în judetul Vaslui), a aparatului tehnic necesar si adoptarea normelor de aplicare a legii. Se estimeazã cã, la nivel de judet, peste 3.000 de persoane vor apela la legea insolventei, imediat ce aceasta va putea fi aplicatã la nivel de judet.

Pentru ca aceste noi structuri sã poatã functiona, trebuie alocate resurse umane si financiare. Mai exact, este nevoie de specialisti care vor parcurge o etapã de pregãtire profesionalã cu durata între una si trei luni. În cazul în care legea nu s-ar fi prelungit – initial, aceasta trebuia sã intre în vigoare la 1 ianuarie 2017 – ar fi determinat imposibilitatea aplicãrii procedurii administrative de insolventã pe bazã de plan de rambursare si a procedurii simplificate de insolventã, în conditiile inexistentei, respectiv, subdimensionãrii structurilor administrative de implementare. Sunt si câteva criterii de care Comisia de insolventã de la nivelul judetului Vaslui va trebui sã tinã seama, respectiv criterii pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor si ale familiilor lor; criterii generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, formular de cerere pentru deschiderea procedurii de insolventã, procedura de lucru pentru Comisiile de insolventã. La nivel de judet, din comisie vor face parte 6-8 persoane, care vor fi angajate la începutul acestui an de cãtre ANPC. Pentru Directia Insolventã din ANPC este prevãzut un numãr de 314 posturi contractuale. În acest sens, Autoritatea Nationalã pentru Protectia Consumatorilor, pentru a putea demara procedurile initiale prevãzute de lege pentru anul 2016, urma sã organizeze concursuri în vederea angajãrii pentru un numãr de 68 de posturi, salariati cu statut de personal contractual, urmând ca pentru anul 2017 sã fie ocupate restul de 246 de posturi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.