spot_imgspot_img
14.8 C
Vaslui
13-apr.-2024

„N-am fugit de poliţie, ci de pneumonie”

- Advertisement -

Aşa îşi explică dispariţia de la faţa locului un moldovean din Casale Monferrato, care, riscându-şi viaţa, a încercat să salveze de la înec o italiancă.

O bătrână italiancă a fost salvată de la moarte de un moldovean în oraşul Casale Monferrato. Pentru că nicio lege nu prevedea cum putea fi mulţumit bărbatul, primarul localităţii, Giorgio Demezzi, a elaborat în această privinţă un regulament ad-hoc, aprobat de consiliul local. În consecinţă, salvatorul Serghei Galiuc din Chişinău a primit o diplomă, la care uitându-se, întotdeauna îl umflă râsul. Nu pentru că s-ar bucura, ci pentru că se miră de banalitatea celor întâmplate. El afirmă că primarul ştia că e şomer şi că ar fi făcut mult mai bine de i-ar fi propus un loc de lucru. După ce presa de la noi anunţase despre isprava lui Galiuc, aflându-mă în Italia, am reuşit să-l vizitez. E un om de o modestie de invidiat, cetăţean al RM, născut la Ismail şi rus de naţionalitate. Fac această remarcă, deoarece mă irită sincer unele interpretări bolnăvicioase, precum că moldovenii au plecat la munci grele în străinătate, iar ruşii trândăvesc acasă. Nu-i adevărat – citiţi şi vă veţi convinge.

„Indiferent cine eşti, important e să vrei să lucrezi”

Casale Monferrato e un orăşel mic şi foarte liniştit, cu 35 mii de locuitori, „un oraş mort, o provincie a bârfelor, unde oamenii se cunosc între ei şi se clevetesc din plictiseală”, după cum îmi explică şi Serghei. Din această cauză, pentru cei veniţi ilegal aici e problematic să-şi găsească de lucru. Familia Galiuc a ajuns la Casale Monferrato în 2002, venind de pe Insula Ponza, unde nevasta lui Serghei îngrijise de tatăl primarului, iar, prin intermediul acestuia, a reuşit să-şi aducă soţul pe Peninsulă şi să se legalizeze ambii. După moartea bătrânului, fiindcă anterior făcuseră ambii numeroase încercări zadarnice de a fugi din Moldova, nu-şi doreau nicicum să revină acasă şi s-au mutat la o rudă în acest orăşel. Pe atunci aici erau doar vreo 30 de emigranţi din ţările ex-sovietice, care se adunau zi de zi într-un parc din preajma gării centrale, sfătuindu-se cum să câştige un ban. Uneori, băteau pe la uşile bisericilor, cu aceeaşi rugăminte. „Când oamenii au o problemă comună, uită de ce etnie sunt şi se ajută reciproc”, afirmă Serghei.

Şi el, şi nevastă-sa, Galina, au fost medici la Chişinău, dar în Italia sunt gata să practice orice meserie. „Indiferent cine eşti, important e să vrei să lucrezi”, consideră el. Dacă soţie-sa este până în prezent menajeră, Serghei a lucrat timp de trei ani la construcţii, după care a rămas şomer. De fapt, la început Galina a vrut să-şi continue studiile medicale, însă la Universitatea din Torino i s-a spus: „Fetiţo, nu te primim, pentru că ai 11 clase, pe când la noi şcoala medie este de 13 ani”. Atunci au decis ambii să-şi aducă actele în ordine, au frecventat şcoala medie italiană, au mers şi la cea superioară, pe care a absolvit-o, însă, numai Galina. Între timp, ea l-a născut pe Saşa, fiul lor care astăzi are doi ani. Serghei a stat acasă cu micuţul, lăsându-şi soţia să-şi termine studiile.

„Lasă baba şi scoate-mă pe mine!”

În dimineaţa de 18 mai 2010, omul a hotărât să iasă puţin în oraş cu bicicleta. Plouase năvalnic vreo trei zile şi canalul în care se revărsa râul Po şi care intersectează oraşul era plin ochi. „La un moment dat, m-a pus naiba să mă uit în canal, unde am văzut cum plutea o pată neagră. Semăna cu un om. M-am oprit şi am sărit gardul dintre canal şi stradă. Apa era adâncă de doi metri şi eu, dacă săream de la înălţimea de trei metri, de pe mal, aveam să mor cât ai zice „peşte”. În canal era un copac, în care tocmai se blocase trupul acela. Parcă se mişca şi nu înţelegeam dacă e viu sau mort. Nu ajungeam să-l trag de pe mal. Auzind strigăte, am observat cum se agită în jurul meu un moşnegel. Am coborât atent, dar curenţii apei erau atât de puternici, încât m-au aruncat şi pe mine în acelaşi copac. Era o babă… Şi apa era extrem de rece, că am îngheţat îndată. Pe mal se adunase deja un cârd de oameni, care mă fotografiau sau filmau. Mi-am adunat forţele şi am înotat cu baba înapoi, în timp ce apa grăbită ne lovea de zidurile de beton ale canalului. Blestemul era că nici nu eram în stare să mă apuc de marginea zidului, ca să ies. Nu ştiam ce să fac şi i-am strigat moşneguţului, care se îngrijora mai mult de bătrână: „Lasă baba şi scoate-mă pe mine!”. M-a ajutat şi pe urmă am scos împreună femeia. Avea o faţă îngrozitoare – eram convins că era moartă”, îmi relatează Serghei. A încercat să o resusciteze, dar când a venit Salvarea, a şters putina. Era bocnă şi îi era frică să nu răcească.

Mare i-a fost mirarea seara, când fiică-sa, Nastea, a intrat în casă, anunţându-l că tot oraşul vorbeşte că un bărbat a salvat de la înec o bătrână, dar aflându-se aici ilegal, a fugit de poliţie… „M-au găsit jurnaliştii, care la fel au făcut mare scandal, fiindcă fugisem. Dar eu n-am fugit de poliţie, ci de pneumonie. Am citit apoi în ziare că era primul caz când un străin salvează pe cineva în orăşelul nostru, că femeia pe care am salvat-o nu era teafără, că suferea de zeci de ani de depresii, că s-a aruncat singură în apă, după ce se plimbase pe mal şi îşi scosese papucii şi bijuteriile. Mă bucur că a rămas vie”, povesteşte moldoveanul, zâmbind.

„Totul a fost un fleac”

A trecut timpul, cazul se uita deja, când o italiancă a cerut explicaţii publice autorităţilor din Casale Monferrato de ce nu i-au adus mulţumiri oficiale salvatorului. „Dacă eroul ar fi murit, avea să reprezinte un interes, dar dacă a rămas viu, toţi l-au uitat”, constata femeia. Primarul Giorgio Demezzi i-a răspuns îndată că legea nu stipulează ce acţiuni trebuie să întreprindă în astfel de cazuri şi că el nu ştie ce să facă… De-acum peste cinci luni, la insistenţele unor localnici, Demezzi a elaborat ad-hoc un regulament comunal, aprobat de consiliu, special pentru a-i aduce mulţumiri oficiale moldoveanului.

Pe 9 octombrie, Serghei Galiuc a fost invitat la primărie. S-a îmbrăcat în costum, şi-a pus cravata, şi-a luat şi familia cu el. Aici, în prezenţa oficialităţilor din regiune, i s-a înmânat diploma „Meritul Civic”. Vorbindu-mi despre asta, Galiuc râde cu poftă. „Primarul ştia că n-am de lucru. Eu speram mult că-mi va propune ceva, dar el mi-a dat numai o medalie şi o gramota pe care nici nu înţeleg ce scrie. Totul a fost un fleac. Trăim într-o provincie, unde oamenii se delectează prin scornirea a tot felul de braşoave, iar gestul meu şi mulţumirea primarului au prins foarte bine pentru gura lumii”, afirmă amuzat Serghei. Deşi nu are de lucru, el nu vrea să se întoarcă în Moldova, pentru ca să nu-i crească copiii într-o „ţară furată” de către toţi cei care s-au perindat până acum pe arena politică. Alţi moldoveni cred că situaţia din RM ar putea să se modifice spre bine, dar Galiuc continuă să râdă şi nu crede în nicio schimbare…

timpul.md

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.