INEDIT… Într-o perioadã în care pandemia reuseste sã ne „dezbine”, tinându-ne departe, în sens fizic, de institutiile de culturã, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad, prin intermediul GRUPULUI CELOR PATRU, încearcã sã ne aducã aproape de ceea ce înseamnã frumos, valoare, talent si mesaj. Vã propunem, mai întâi în mediului online, iar din 16 mai cu posibilitatea de a viziona direct câteva din lucrãrile semnate de membrii grupului, respectiv Nicolae Tonitza, Stefan Dimitrescu, Francisc Sirato si Oscar Han. Organizatorii sunt dr. Mircea Mamalaucã, directorul muzeului bârlãdean si muzeograful Gabriela Albu.
Grupul celor patru a fost „cea mai prestigioasã asociatie artisticã dintre cele douã rãzboaie”, cei patru artisti, trei pictori si un sculptor, fiind uniti, îndeosebi, prin devotamentul fatã de artã si responsabilitatea asumãrii conditiei de artist. Prin implicarea lor, fãrã rezerve, în ceea ce însemna cultura româneascã, la acea vreme, cei patru au scris un capitol important în istoria picturii si sculpturii moderne românesti, cultivând în cadrul unitãtii grupului diversitatea propriilor individualitãti creatoare, afirmate cu îndrãznealã si originalitate. În intervalul de timp cât a functionat grupul celor patru, respectiv între 1926 – 1934, au fost organizate 9 (nouã) expozitii, iar ca o concluzie se poate spune cã acestia nu si-au alcãtuit un anumit program, pe cei patru unindu-i conceptia comunã despre artã precum si o strânsã prietenie.
Cei patru magnifici ai artelor frumoase!
Nicolae Tonitza s-a nãscut la Bârlad, în anul 1886, primul dintr-o familie cu cinci copii. A studiat la scoala de Arte Frumoase din Iasi, apoi la Academia Regalã din München, în clasa profesorului Hugo von Habermann. Mai apoi, la Paris frecventeazã atelierul lui Pierre Laprade si face studii dupã pictori celebri. Influenta preocupãrilor din epocã nu întârzie sã-si punã amprenta în opera tânãrului artist, pe care calitãtile de colorist si prospetimea senzatiilor îl fac sã gãseascã repede drumul spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpresionistilor si, nu mai putin, modul decorativ de a gândi, compozitia si fastul stilului belle époque îi vor determina hotãrâtor optiunile estetice. Picteazã peisaje, portrete si compozitii.
Stefan Dimitrescu s-a nãscut la Husi în anul 1886. A fost un excelent pictor, desenator, dar si reputat violoncelist. Opera sa este constituitã mai ales din compozitii, portrete si peisaje, înfãtisînd o emotie sincerã, uneori cu un dramatism retinut, scene si tipuri autentice, îndeosebi din lumea satelor si a muncitorilor mineri, cuprinzând elemente de criticã la adresa societãtii din vremea sa. În operele lui Stefan Dimitrescu, factura robustã si sobrã echilibreazã culoarea si conturul grafic.
Francisc Sirato s-a nãscut la Craiova, în anul 1877, într-o familie de mici meseriasi. Tatãl, constructor de binale, s-a stabilit cu familia în mahalaua Dãnestilor, la marginea orasului, acolo unde pictorul a vãzut lumina zilei. Aici a avut Francisc Sirato primele manifestãri ale vocatiei de artist, asa cum a declarat el însusi. Sirato este preocupat de probleme de compozitie si cautã sã obtinã, prin intensitatea pastei si prin alãturãri contrastante de culori, o anumitã luminã capabilã sã imprime miscare unei scene. În cãutare de noi mijloace de limbaj, cu scopul de a reda mai pregnant continutul, artistul va fi si mai mult preocupat de problema construirii imaginii prin luminã.
Oscar Han s-a nãscut în Bucuresti în 1891, fiind autor, monograf si sculptor. A studiat la Bucuresti,la Scoala de Arte Frumoase – sculptura cu Dimitrie Paciurea si cu Frederic Storck desenul. Debutul sãu ca sculptor s-a produs foarte devreme, la nici 20 de ani. A participat la Saloanele Oficiale din Bucuresti, a expus la diferite expozitii în tarã si în strãinãtate, la Venetia, Anvers, Paris, Haga, Amsterdam, Barcelona. Într-o serie de portrete, printre care cele ale lui Pârvan, Eminescu, Iorga, Sofocle, Dante, aratã preocupat de transpunerea plasticã a unor valori ale portretului fizic si moral al personalitãtii respective. Când abordeazã compozitia monumentalã, miza cade pe retorica gestului si, în egalã mãsurã, pe masivitatea volumelor, pe concretizarea imperioasã a materialului figurativ.
