spot_img
spot_img
33.3 C
Vaslui
06-iul.-2025

10.000 de oameni în plus în ultimii doi ani în traficul ieşean. “Sunt dintre cei mai dinamici”. Calculele unui specialist de la Facultatea de Geografie

- Advertisement -

În fiecare dimineaţă, cei mai mulţi dintre noi trăiesc coşmarul mobilităţii urbane. Şi asta nu se întâmplă de ieri, de azi, ci de aproape două decenii, de când localităţile periferice municipiului au căpătat consistenţă demografică. Nu numai că nu vedem o îmbunătăţire a situaţiei mobilităţii diurne în aglomeraţia urbană ieşeană, ci lucrurile se agravează odată cu gonflarea demografică a periferiei.

Ştim că, la 1 decembrie 2021 (data reper a ultimului recensământ), Miroslava avea 28,5 mii locuitori, Ciurea depăşea 17,2 mii locuitori, iar Valea Lupului, 14,5 mii locuitori. Dacă adăugăm şi populaţia celorlalte patru comune (Holboca, Tomeşti, Rediu şi Bârnova) ce intră în componenţa arealului urban morfologic (spaţiul construit continuu) ieşean, obţinem în periferia imediată a Iaşului peste 102,4 mii locuitori la acea dată. Dar aceste comune au o puternică dinamică demografică, aşa încât, dacă s-a păstrat tendinţa evoluţiei populaţiei din ultimii ani, Miroslava are acum mult peste 33 de mii de locuitori, Ciurea se apropie de 20 de mii, iar Valea Lupului a trecut de 16 mii locuitori.

Per ansamblu, cele şapte comune acumulează acum cu 10 mii de locuitori mai mult decât acum 2 ani. Poate nu pare prea mult, dar aceşti 10 mii de locuitori noi ai comunelor arealului morfologic ieşean nu sunt statici, nu trăiesc din agricultura de subzistenţă, aia practicată pe lângă casă, ci sunt printre cei mai mobili: se duc la serviciu, îşi duc copiii la şcoală ori la grădiniţă, fac cumpărături, îşi petrec cea mai mare parte a timpului liber în oraş, başca, mai trebuie să se şi întoarcă acasă. Şi s-ar putea ca acest du-te-vino să aibă o ritmicitate şi de două-trei ori pe zi. Acest flux nou s-a suprapus peste un altul mai vechi, ce era deja la limita suportabilităţii. În plus, Iaşul nu a scăzut atât de mult precum arată datele de la RPL2021 (de la 290,4 mii locuitori în 2011, la 271,7 mii – în 2021). Atunci îi lipseau câteva mii bune de rezidenţi, în special studenţii domiciliaţi în alte oraşe, care făcând cursurile online, nu au reuşit să îndeplinească calitatea de rezident. Oficial, dacă privim acum valorile populaţiei urbane rezidente din baza de date TEMPO, suntem din nou aproape de 290 de mii de locuitori, dar cu precizarea că nu ştim cât reprezintă migraţia formală basarabeană din această evoluţie spectaculoasă…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/10-000-de-oameni-in-plus-in-ultimii-doi-ani-in-traficul-iesean-a-sunt-dintre-cei-mai-dinamicia-calculele-unui-specialist-de-la-facultatea-de-geografie–369779.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.