115 ani de la moartea Elenei Cuza, model de bunătate, devotament și modestie

Anul acesta, pe 2 aprilie, s-au împlinit 115 ani de la moartea Primei Doamne a României, Elena Cuza, un adevărat model de generozitate, devotament și modestie. Povestea ei e strâns legată de comuna Solești: aici a copilărit, aici s-a căsătorit, în biserica construită de familia ei lângă conac, și tot aici a fost înmormântată. Și-a dedicat întreaga viață și avere acțiunilor caritabile, a construit Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, a lucrat benevol ca infirmieră la Spitalul “Caritatea”, însă dovada supremă a bunătății a oferit-o atunci când i-a adoptat pe cei doi fii nelegitimi pe care îi avea domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu prințesa Maria Obrenovici. Le-a acordat întreaga sa atenție, s-a ocupat de educația lor și i-a înconjurat cu afecțiune maternă. A îndurat cu stoicism exilul soțului detronat și a continuat să-i fie devotată inclusiv după moartea acestuia “I-a păstrat memoria cu o extraordinară devoțiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciuni pe care le cunoștea, le îngăduise și – o spunea cu mândrie – le iertase, era singura pe lume care putea să aibă acest drept”, spunea marele istoric Nicolae Iorga. Pentru județul Vaslui, este, fără îndoială, una dintre cele mai marcante personalități. Deși, de-a lungul timpului, s-a scris foarte mult despre Doamna Elena Cuza, încă mai sunt lucruri pe care prea puțină lume le știe. Astăzi ne vom îndrepta atenția spre ultima parte a vieții sale și funeraliile oficiate la Solești, căci atunci când a trecut la cele veșnice, pe tot întinsul Moldovei, clopotele bisericilor și mănăstirilor au bătut îndelung, pentru ca „râul, pădurea si muntele să afle că a murit Doamna Elena Cuza”.

Elena Cuza a trecut ultima dată prin Solești în anul 1895, când și-a vizitat nepotul, pe Gheorghe Rosetti, fost ambasador al României la Sankt Petersburg și pe soția sa, Olga, fiica fostului ministru de externe al Franței, De Gers. În 1903 s-a stabilit în anul 1903 la Piatra Neamț, într-o căsuță modestă, ea fiind însoțită de o cameristă pe nume Germaine. Până la sfârșitul vieții a trăit modest, dedicându-se operelor de binefacere. În ultimul interviu pe care l-a acordat ziarului ieșean “Opinia”, cu câteva luni înainte de a muri, se prezintă ultimele sale acțiuni caritabile, precum și stilul său de viață: “E de 83 ani și încă nu întrebuințează ochelari. Dimineața se scoală la 7, după dejun se repauzează puțin, iar seara la ora 10 se culcă, după ce-și face obișnuita lectură. Adeseori lectura i-o face o femeie, Germaine, o elvețiană adusă din Geneva acum trei ani și pe care a învățat-o să citească românește. Ziarele ei sunt „Figaro” și „Adevărul”, pe care le citește în fiecare zi și la care e abonată. Averea ei consistă într-o rentă viageră de 120.000 mii lei anual, pe care o primește în două rate semetriale și din această sumă abia dacă cheltuește 20.000 mii lei pentru dânsa, restul de 100.000 mii lei îi întrebuințează în scopuri de binefacere, în ajutoare pentru săraci și orfani. Îmbrăcămintea ei e foarte simplă, nu vrea să știe ce sunt mătăsurite și într-o zi când i s-a recomandat să-și facă o asemenea rochie, a zis: «Mi-aș frustra săracii mei». Oricine recurge la ea este ajutat. Și cîți nenorociți nu bat la ușile Ei! Pe fiece an dă spitalului de copii Caritatea 25.000 mii lei. Zeci de bătrâni și bătrâne nevoiașe sau infirme își au pensiea lor anuală de la această generoasă femeie. Acum, în cursul acestui an, a dat 10.000 mii lei pentru construirea unei băi școlare în Piatra, a dat alți 10.000 lei pentru procurarea de instrumente la spitalul din oraș, în memoria lui Cuza- Vodă, cerând a se pune o placă de marmură în sala instrumentelor cu o asemenea inscripție. Cu cheltuiala sa a reparat acum, în urmă, biserica din Ruginoasa și a asistat la dezgroparea osemintelor lui Cuza, ducând până acolo devotamentul pentru «scumpul meu soț» că în persoană a spălat osemintele și le-a pus în cavoul bisericii”, se arată în introducerea ultimului interviu acordat de Elena Cuza ziarului ieșean “Opinia”.

Ultimul interviu acordat de Doamna Elena. Se împlineau 50 de ani de la Unire

Interviul a fost ultima mărturie a celei care a fost Doamna Principatelor Unite. În cadrul acestuia a vorbit despre momentul alegerii lui Alexandru Ioan Cuza domnitor în Moldova, iar apoi în Țara Românească. “Pornesc spre locuința Doamnei Elena împreună cu d. Bacalu. (…) Germaine ne iesă înainte și ne primește. «Măria Sa vă așteaptă», ne spune dânsa. Și intrăm. Pe un fotoliu larg stă fosta Doamnă a României. Ne plecăm să-i sărutăm mâna. Elena Doamnă vrea să se ridice, dar noi o rugăm să nu se obosească și să șadă jos. O privesc…. Vai ce frumoasă figură, ce înfățișare distinsă, ce trăsături caracteristice de nobleță și mândrie, de bunătatea și blândețe. “Sunt fericită, îmi spune Ea, când aud că țara sărbătorește Unirea și pe Cuza Vodă. Slăvindu-se de cei de azi actele mari și frumoase ale celor de ieri, și faptele lor vor fi slăvite de cei de mâine. Alegerea lui Cuza… ce timpuri, ce timpuri… deși au trecut 50 de ani de atunci, dar parecă îi văd înșirându-se înaintea mea, cu toate durerile și bucuriile lor”. Și Doamna Elena, clătinând din cap, scoase un oftat adânc și ochii Ei se luminară, și se deschiseră mari, parcă ar fi voit să cuprindă cu ei, deodată, o întreagă epocă. “Eram tânără. Nu ne gândeam nici Eu, nici Cuza la o asemenea întâmplare, care a avut un rol atât de hotărâtor asupra vieții Noastre. Moldova era frământată de alegerea Domnitorului, și lupta se dădea mai mult între Mihail și Grigore Sturdza. Între tată și fiu, ambii aduseseră în Iași, lăzi încărcate cu galbeni ca să cumpere domnia. Era la începutul lui ianuarie 1859, acum 50 ani”, povestea Elena Cuza în cadrul interviului acordat ziarului “Opinia”. Vestea alegerii lui Cuza domn în Moldova a fost o bucurie în rândul tuturor ieșenilor: “Parcă văd și acum veselia dusă până la delir de care erau cuprinși ieșenii. Oh! Cât de dragi îmi sunt mie ieșenii! Câtă recunoștință le port. Lumea se aduna pe străzi și plângea de bucurie. Casa noastră era a tuturor. De dimineața până seară defilau cu miile și eram slăviți și preamăriți, căci Cuza era iubit în Iași și cunoscut ca om bun, bun din cale afară”, își amintea Elena Cuza. Interviul a fost publicat pe 24 ianuarie 1909.

Ziarele anunță vestea morții Doamnei Elena Cuza. Încep pregătirile de înmormântare

Două luni și ceva mai târziu, Elena Cuza a încetat din viață, vestea venind din partea autorităților. În Arhivele Vasluiului există o adresă trimisă de Primăria orașului (n.r. atunci comună) Piatra Neamț către Primăria comunei Solești în care se arată că “Măria Sa, Elena Alexandru Ioan Cuza … în etate de optzeci și trei de ani și nouă luni, domiciliată în orașul Piatra, văduvă, … a decedat la 2 aprilie, ora patru și jumătate antemeridiane… Martori au fost domnii Ion Bacalu de cincizeci și șase de ani, pensionar și Panainte Crivet de patruzeci ani, ambii profesori, amândoi din Piatra”. Muzeograful Adriana Țibulcă a prezentat într-un articol din revista Acta Moldaviae Meridionalis Vaslui documente inedite din arhivele vasluiene privind organizarea funeraliilor Elenei Cuza. “Într-o telegramă trimisă de Protoereu C.A. Ulea se precizează că s-a luat legătura cu familia decedatei și «domnul Lambrino nepotul răposatei Elena Doamna mi-a comunicat că ceremonialul înmormântării se va face de un singur preot potrivit dorinței lăsate de decedata pe când era în viață, invitându-mă să conduc personal cortegiul funebru de la Gara Vaslui la Solești și să efectuez prohodul. Totodată mi-a cerut ca parohul, respectiv Petru Sârbu, să oficieze mâine Sfânta liturghie». Aprobarea Episcopului Eparhiei Huși, a venit cu promptitudine, pe contrapagină: «aprobăm îndeplinirea dorinței de a oficia un singur preot». A doua zi pe 4 aprilie 1909, încep să sosească și telegramele cu hotărârea luată la nivel de minister. Atât prim-ministru P. Garboviceanu, cât și Spiru Haret, Ministru al Instrucțiunii și Cultelor transmit, fiecare prin câte o telegramă adresată Episcopului Conon al Hușilor”, scrie muzeograful Adriana Țibulcă. Acesta redă și conținutul telegramei trimise: “Doamna Elena va fi înmormântată la Solești fără paradă oficială după cererea sa, pentru celelalte detalii vă rugăm să întrebați pe Domnul Teodor Rosetti”. Într-o telegramă trimisă de Mitropolitul Moldovei, Pimen, se cere să se bată clopotele în toate bisericile din județ: “de urgență să puneți a suna toate clopotele în trei soroace mari cu intervale la bisericile orașului cu târgurile și satele județului respectiv, spre veșnica ei pomenire”. “În raportul trimis în data de 5 aprilie 1909, Prea Sfinției-Sale, D.D. Dr. Conon Arămescu Donici, Episcop al Eparhiei Hușilor, de către Protoereu Const. Ulea se face o prezentare în detaliu a ceremonialului înmormântării Doamnei Elena din momentul sosirii în Gara Vaslui a trenului special care aducea la Piatra Neamț corpul neînsuflețit al Domniței și pe membrii familiei, până la actul final, cel de depunere a trupului decedatei în «groapa boltită unde mai înainte fusese îngropate și rămășițele pământești ale mamei Domniței»“, precizează muzeograful Adriana Țibulcă.

Înmormântarea Domniței Elena: “răsunau văile, dealurile și codrii, de sunetul jalnic al clopotelor de la toate bisericile din județ”

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Domniței a fost întâmpinat în Gara Vaslui de o mulțime de oameni. Mai multe documente din Fondul Protoieriei, citate de muzeograful Adriana Țibulcă, prezintă acest moment: “În ziua de 4 a curentei luni, înainte de răsăritul soarelui, orașul Vaslui era îmbrăcat în haină de doliu. De la ora 5 dimineața a început a se aduna în gara Vaslui lume din oraș și din alte localități venită în ajunul acestei zile. “La sosirea trenului asistența s-a descoperit și corul societății “Lira” din Vaslui, a intonat imnul “Hristos a inviat”, iar în momentul coborârii sicriului din lemn de stejar masiv, «toți cei de față au fost cuprinși de o adâncă durere și pâraie de lacrimi curgeau din ochii fiecăruia». Din gară cortegiul funerar a parcurs strada Ștefan cel Mare, în sunetul clopotelor de la toate bisericile din oraș, o mare afluență de lume fiind de o parte și de alta a străzilor parcurse. Ajuns la marginea orașului, cortegiul a luat drumul spre Solești pe șoseaua Vaslui-lași, în timp ce «răsunau văile, dealurile și codrii, de sunetul jalnic al clopotelor de la toate bisericile din județ, care umpleau văzduhul, anunțînd poporului marele și tristul eveniment». În direcția satelor prin care trecea cortegiul, era întâmpinat de săteni, elevii școlilor din satele respective cu drapele in doliu, precum și de preoții parohiali”, scrie muzeograful Adriana Țibulcă.

Generalul Constantin Prezan, istoricul A. D. Xenopol și profesorul universitar A. C. Cuza, prezenți la înmormântare

ÎNMORMÂNTARE… La ora 11:00, cortegiul funerar a ajuns la hotarul moșiei Solești, unde era așteptat de foarte mulți oameni din localitate și de prin satele vecine. Slujba religioasă a fost oficiată de preotul Parohiei Solești, Petru Sârbu la biserica “Adormirea Maicii Domnului”, biserică zidită de Catinca Rosetti. “Trupul neînsuflețit al Doamnei Elena Cuza, îmbrăcat într-o rochie simplă de culoare neagră, a fost depus în „groapa boltită” a mamei sale din fața bisericii. În biserică și la mormânt au fost depuse mai multe coroane de flori naturale din partea membrilor familiei, regelui (de către lt. colonel Langa), Alexandru și Maria Cuza, învățătorilor din județul Vaslui, studenților din Iași și București, Azilului Elena Doamna, Spitalului Caritatea etc”, scrie muzeograful Maria Popa în revista Acta Moldaviae Meridionalis. Într-un raport al Protoeriei județului Vaslui se precizează, de asemenea, și personalitățile și delegațiile care au participat la înmormântare: “D-1 General Prezan în mare ținută, reprezentantul M.A. Regelui, D-1 Eduard Ghica, Prefectul Județului Vaslui reprezentantul Guvernului, membrii familiei, D-nii profesori universitari A.D. Xenopol și AC. Cuza, delegațiile din partea Azilului “Elena Doamna”, Spitalului “Caritatea”, Consiliului comunal al capitalei, Studenților din lași și București, Societatea Valea Racovei, Societatea Meseriasilor din Vaslui, Societatea de binefacere Cuza Vodă din lasi”.

Nicolae Iorga, în ziarul “Neamul Românesc”: “a murit la femeia ideal de bună și modestă care a fost Măria Sa Doamna Elena”

OMAGIU… La înmormântarea Doamnei Unirii, la început de aprilie 1909, marele istoric al românilor, Nicolae Iorga, îi omagia memoria: „A murit la Piatra-Neamț femeia ideal de bună și modestă care a fost Măria Sa Doamna Elena, tovarășa lui Cuza-Vodă. Sunt sicrie pe care nu se depun nici florile cele mai din inimă închinate. Orice laudă, orice semn de durere par nepotrivite față de măreața simplicitate a ființei pământești, care, trăind între noi, cei plini de neajunsuri și păcate, a dus viață cerească, asemenea îngerilor. Dintre aceste ființe alese, a fost Doamna Elena, a cării viață întreagă înseamnă: uitare de sine, iertare pentru alții, binefacere ascunsă lumii. Odihnească în pace în acel pământ al țerii despre care spunea că numai cine s-a născut în cuprinsul lui poate să-l iubească! Pentru noi, cei ai pământului acestuia, ea n-a murit: icoana ideală s-a ridicat numai, prin cea din urmă, dacă nu și cea mai grea suferință, ceva mai sus, și un glas din timpurile mai bune a tăcut”.