spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
10-mai-2024

13 persoane implicate într-un accident la Mărășeni: o fetiță și doi pompieri au fost transportați la spital (FOTO)

- Advertisement -

IMPACT… Un grav accident rutier a avut loc, în urmă cu puține minute, pe raza localității Mărășeni, comuna Ștefan cel Mare, acolo unde trei mașini au fost serios avariate, iar patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Într-unul dintre autoturisme se aflau trei pompieri care se deplasau spre Negrești, pentru a intra în tura de serviciu. Potrivit informațiilor de la fața locului incidentul s-a produs ca urmare a pătrunderii pe contrasens a unui autovehicul marca Volkswagen, înmatriculat în județul Galați. Șoferul acestei mașini ar fi încercat să depăsească un Opel înmatriculat în Brăila, ambele mașini deplasându-se dinspre Negrești spre Vaslui. În momentul când a pătruns pe contrasens, conducătorul auto din Galați a văzut venind din față mașina în care se aflau pompierii, însă în încercarea de a reveni pe banda sa a lovit Opelul apoi a intrat în autovehiculul care venea din sens opus. Impactul a fost atât de puternic încât mașina în care se aflau pompierii a fost întoarsă cu fața spre Vaslui. Culmea, după producerea incidentului, cei mai răi au fost pasagerii din autoturismul înmatriculat în Galați, care mai aveau puțin și săreau să-i bată pe pompieri. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, în cele trei autoturisme se afla 13 persoane. „Pompierii vasluieni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare) și o ambulanță tip B2 (echipaj de prim ajutor), pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe DN 15D, în localitatea Mărășeni, comuna Ștefan cel Mare. La fața locului au fost deplasate și două ambulanțe tip B aparținând SAJ Vaslui. În accident au fost implicate trei autoturisme  în care se aflau 13 persoane. La fața locului au fost găsite trei autoturisme avariate, în urma impactului, patru persoane acuzând dureri. Toate persoanele implicate în accident au fost evaluate, patru persoane, între care și un copil primind primul ajutor. Ulterior, victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui”, a declarat reprezentantul ISU Vaslui. Din fericire, cele patru victimele, printre care doi pompieri și o fetiță, au suferit răni minore, viețile nefiindu-le puse în pericol.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.