spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
12.5 C
Vaslui
10-mai-2024

14 răniţi şi 32 de persoane arestate în urma protestului studenţilor britanici VIDEO

- Advertisement -

Marea Britanie este şocată de violenţele de miercuri de la Londra, unde 50.000 de studenţi din toate colţurile regatului au protestat faţă de intenţia guvernului de a majora taxele universitare. Demonstranţii au vandalizat un sediu al Partidului Conservator din centrul Londrei.

Paisprezece persoane, dintre care şapte poliţişti, au fost uşor rănite, iar alte 32 au fost arestate în urma confruntărilor care au avut loc miercuri între studenţii protestatari britanici şi forţele de ordine, la sediul Partidului Conservator, anunţă Mediafax.

Unul dintre poliţişti a fost evacuat, cu faţa plină de sânge.

Studenţii au asediat timp de cinci ore, clădirea în care se află sediul Partidului Conservator, la Londra, unde au pătruns cu forţa, în timpul unei manifestaţii fără precedent contra triplării taxelor universitare.

Studenţii au venit în număr mult mai mare decât se aşteptau forţele de ordine. La fel ca în Grecia sau Franţa, demonstraţia paşnică a fost „confiscată” de anarhişti, care au vandalizat un sediu al conservatorilor din zona Westminster, în plin centrul Londrei.

Nepregătiţi pentru o manifestare de asemenea proporţii, scutierii nu au reuşit să îi controleze pe tineri care au spart geamurile turnului MillBank şi au dat buzna în interior, unde au aprins fumigene.

Manifestaţia a fost organizată la apelul sindicatelor de profil pentru a cere guvernului să renunţe la intenţia de a majora din 2012 la 9.000 de lire sterline pe an taxele universitare. Adică aproape o triplare a taxelor actuale.

Studenţii spun că o astfel de reformă este inacceptabilă şi au ameninţat guvernul că va pierde susţinerea unei întregi generaţii. De cealaltă parte, vicepremierul liberal-democrat Nick Clegg a declarat că aceasta este singura soluţie pentru susţinerea învăţământului superior într-o perioadă economică dificilă, deşi anterior se opusese acestei măsuri.

Evenimentul domină prima pagină a presei britanice care, invariabil, se arată „dezgustată” de turnura violentă a evenimentelor şi de răspunsul slab al forţelor de ordine. BBC comentează că şi studenţii, şi autorităţile, ba chiar şi anarhiştii au fost luaţi prin surprindere de ceea ce s-a întîmplat.

realitatea.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.