spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
7.8 C
Vaslui
14-mai-2024

23 de mame minore în județul Vaslui. Statul le dă burse de 700 lei pentru că au revenit la școală

- Advertisement -

SPRIJIN… Statul încurajează întoarcerea la școală a mamelor minore. Cele care revin la cursuri primesc câte 700 lei/lună. În județul Vaslui sunt, potrivit Inspectoratului Școlar Județean, 23 de eleve care au născut, s-au întors la școală și primesc în acest an școlar bursa de 700 lei. Potrivit unui studiu raport publicat anul trecut de fundația Salvați Copiii, în județ erau opt mame cu vârsta sub 15 ani. Județele cu cele mai multe mame minore erau Mureș – 63 de mame cu vârsta sub 15 ani, Bihor și Dolj – cu câte 52 mame minore mai mici de 15 ani.

Bursa pentru mame minore a fost introdusă în acest an școlar (2023-2024) prin noua lege a Educației și reprezintă “o formă de sprijin a mamelor minore în vederea susținerii participării la educație, a prevenirii abandonului și a nereușitei școlare”. “Bursa se acordă elevelor din învățământul preuniversitar de stat, reintegrate într-o unitate de învățământ, care frecventează cursurile de zi și au copil/copii propriu/proprii în întreținere. În sensul prezentei metodologii, termenul „reintegrare” se referă la reluarea cursurilor de către elevă după naștere, cu condiția menținerii statutului de minor. În vederea acordării bursei pentru mamele minore, părinții/reprezentanții legali depun la unitatea de învățământ următoarele documente: cerere a părintelui/reprezentantului legal și certificat de naștere pentru copilul/copiii aflat/aflați în întreținerea mamei minore. Bursa pentru mamele minore se poate cumula cu toate tipurile de burse. Se acordă în perioada cursurilor școlare, inclusiv în timpul pregătirii și susținerii evaluării naționale, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale și în perioada pregătirii practice. Bursierele care acumulează 60 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă. Decizia de retragere a bursei pentru mamele minore în situațiile prevăzute la alin. (7) se aplică de către director, la propunerea Comisiei de management al burselor.

45% din nașterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România

Potrivit unei analize realizată de Organizația Salvați Copiii, mai mult de opt din 10 mame și gravide cu vârsta sub 18 ani nu mai merg la școală, iar patru din 10 gravide și mame minore nu accesează alte servicii medicale, cu excepția medicinii de familie, pe durata sarcinii. Totodată, două din 10 mame minore au mai mult de un copil, iar 32% dintre acestea afirmă că mama lor era minoră când le-a născut. În anul 2021, potrivit datelor semi-definitive INS, 687 de nașteri au provenit de la mame cu vârsta sub 15 ani; astfel, 45% din nașterile înregistrate în rândul fetelor cu vârste mai mici de 15 ani din Uniunea Europeană provin din România, țară aflată pe primul loc la acest capitol.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.