spot_imgspot_img
13.3 C
Vaslui
26-apr.-2024

34 de pietoni amendați ieri în Vrancea, pentru că au traversat strada prin locuri nepermise

- Advertisement -

În ziua de 30 ianuarie a.c., polițiștii rutieri vrânceni au desfășurat activități de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, în special ca urmare a traversărilor neregulamentare.

Acţiunea s-a desfăşurat la nivelul întregului județ, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural şi a avut în atenție pietonii care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice.

Acțiunea a avut, în primul rând, scop preventiv, vizând conștientizarea pietonilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când se deplasează pe drumurile publice și nu respectă regulile de circulație.

Astfel, în total au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 13000 lei, 34 dintre acestea fiind pentru pietonii care au traversat strada prin locuri nepermise, iar restul pentru alte abateri, săvârșite de către conducătorii auto.

Ca sancțiuni complementare, polițiștii au reținut nouă certificate de înmatriculare și două permise de conducere…https://www.monitoruldevrancea.ro/2023/01/31/34-de-pietoni-amendati-ieri-in-vrancea-pentru-ca-au-traversat-strada-prin-locuri-nepermise/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.