spot_imgspot_img
8.4 C
Vaslui
27-apr.-2024

5 milioane de pensii se vor recalcula. Ce a transmis ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan

- Advertisement -
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat că în următoarele 18 luni vor fi recalculate circa 5 milioane de pensii. Ministrul a precizat joi, 28 ianuarie 2021, faptul că acest proces trebuia să înceapă încă din octombrie 2019, însă predecesoarea sa, Violeta Alexandru, nu s-a ocupat de acest aspect.
De asemenea, oficialul a menţionat că se va implementa şi o nouă lege a pensiilor

„Vom începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România așa cum prevede art. 157 alin. (2) din legea 127 publicată în Monitorul Oficial în 9 iulie 2019. Această procedură trebuia demarată din octombrie 2019, când ar fi trebuit emis acest ordin, la 90 de zile. În baza legii 127, acest ordin de evaluare a dosarelor este etapă premergătoare a recalculării pensiilor din sistemul public de pensii. Ultima mare recalculare a fost făcută în perioada 2005-2010 și a cuprins atunci aproximativ un milion de dosare. Am stabilit acum o perioadă de maxim 18 luni pentru evaluarea celor aproximativ 5 milioane de dosare de pensii”, a declarat Turcan, în conferință de presă.

Raluca Turcan, despre pensiile speciale din România
Ministrul Muncii şi protecţiei sociale a declarat, joi, că cinci milioane de pensii vor fi recalculate în următoarele 18 luni, această evaluare fiind prima după cea realizată în perioada 2005 – 2010.

„Am văzut ce înseamnă că unii români să fie mai egali decât alții”, a spus Turcan.

De asemenea, aceasta a abordat și subiectul pensiilor speciale, pe care Partidul Naţional Liberal a promis că le va elimina. …https://www.bzi.ro/5-milioane-de-pensii-se-vor-recalcula-ce-a-transmis-ministrul-muncii-si-protectiei-sociale-raluca-turcan-video-4117093?utm_source=website&utm_medium=ultima-ora-index
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.