Bãtãlia de la Podul Înalt a scos Vasluiul din anonimat
LECTIE DE ISTORIE…Stefan cel Mare este si va rãmâne o figurã emblematicã în istoria românilor. Despre el s-a spus cã a fost apãrãtorul crestinãtãtii si al Europei împotriva turcilor si Islamului, chiar Papa Sixt al IV-lea numindu-l “atlet al credintei crestine”. Astãzi se împlinesc 540 de ani de la victoria de la Podul Înalt, care a a avut loc la data de 10 ianuarie 1475, ocazie cu care cotidianul Vremea Nouã vã propune sã faceti o cãlãtorie în timp, în urmã cu mai bine de cinci secole.
În 1474 conflictul între turci și moldoveni era iminent și încep pregãtirile de o parte și de cealaltã. Pentru a-l pedepsi pe Ștefan cel Mare și pentru a invada Moldova turcii aveau trei cãi principale de acces: cea mai importantã era pe Valea Siretului, spre Suceava, care prin lãțimea vãii permitea desfãșurarea unor trupe numeroase; altã cale era pe Valea Bârladului, care ducea direct la Vaslui, locul unde se afla Ștefan; mai exista Valea Prutului dar era puțin folositã și cunoscutã de turci. Ștefan, prin mai multe stratageme încearcã și reușește sã îi atragã pe turci pe Valea Bârladului, care datoritã îngustimii sale îi permitea sã opunã o rezistențã mai mare, turcii neputând-și aici desfãșura un front larg. În felul acesta Ștefan era foarte avantajat. La 1474 Ștefan adunã o serie de informații și creazã situații care îi obliga pe turci sã iasã la atac. Armata sa era constituitã din mai multe elemente: nucleul oștirii era format din cavaleria grea, recrutatã dintre boieri, pedestrimea grea ce era recrutatã dintre curteni și artileria, slujitã de mercenari germani sau de germani stabiliți în Moldova, locuitori ai orașelor. Tunurile de atunci se numeau puști, din germanul “Buthse” care însemna cutie. Ghiulelele erau turnate din fontã sau cioplite în piatrã. Partea cea mai numeroasã a oștirii era oastea de țarã care era formatã din țãrani, locuitori ai târgurilor, cu arme unele mai de calitate, dar și arme rudimentare – coase, seceri, mãciuci. Pentru bãtãlia de la Vaslui, Ștefan realizeazã o mobilizare generalã, dupã un termen modern, adicã la bãtãlie vor participa toți cei capabili sã poarte o armã. El reușește sã adune o oaste record pentru acele vremuri, respectiv 40000 de moldoveni, la care s-au adãugat ajutoare nesemnificative de unguri, secui și polonezi. Armata turcã condusã de Soliman Pașa numãra peste 100000 de militari la care se adãugau muntenii și bulgarii folosiți pentru lucrãri genistice. Deci, raportul era de 1 la 3. Oastea lui Soliman venea din Albania, unde purtase lupte cu Skanderberg, domnitorul George Castriota. Colonelul Valer Popovici, autorul unei lucrãri mai puțin cunoscute, încearcã sã prezinte lupta din punct de vedere al elementului pur militar: “La sud de Vaslui a organizat o linie puternicã de rezistențã compusã dintr-un centru pe dealul Paiului, cota 267, unde era reduitul acestei fortificații care poartã și astãzi numele de Dealul Cetãțuia.” Ștefan a întreprins lucrãri de ordin genistic, adicã șanțuri, maluri de pãmânt și a amplasat artileria. Dealul era întãrit cu 10 tunuri care au avut sarcina sã execute câte 7 lovituri. Primul contact cu turcii s-a datorat ajutorului primit din Ardeal, constând în 5000 de secui. Aceștia, în spatele unor parapete, au organizat prima rezistențã. În momentul în care rezistența aceasta slãbește, Ștefan intervine cu trupe mai numeroase. Un document foarte important privind descrierea bãtãliei este așa- numita “scrisoare de la Buda” care redã toate momentele luptei. A existat la un moment dat o situație incertã. Turcii dupã ce au depãșit rezistența secuilor, intrã în luptã cu forțele propriu-zise conduse de Ștefan. În momentul acela, Ștefan ar fi avut un moment de slãbiciune, tradus în termeni moderni – un atac de panicã. Dar ni se spune în aceastã scrisoare cã boierii din jur au îngenunchiat și unul dintre ei i-a spus “Doamne, nu te tulbura cãci îți vom sta alãturi și Stãpânul ne va ajuta”. Din acest moment Ștefan este din nou stãpân pe sine. Dupã ce secuii sunt coplesiți de numãrul dușmanilor, dupã ce artileriștii au tras salbele planificate, intrã în luptã însuși Ștefan și corpul de elitã format din boierii și slujitorii sãi. Luptele cele mai înverșunate se desfãsoarã pe un pod și împrejurimile acestuia, un “pod înalt”, între douã dealuri, de unde s-a creat mai târziu confuzia cu un alt pod înalt, cel de la Cãnțãlãrești. De aici discuțiile cu privire la locul unde s-a desfãșurat bãtãlia asupra cãrora vom reveni. Dupã scrisoarea de la Buda, peste 40000 de turci au murit în bãtãlie, uciși în lupte, înecati în mlaștini, în Siret sau în Dunãre pentru cã au fost urmãriți. Tot aici, este redat un dialog cu o valoare literarã pe lângã cea documentarã, care pare desprins dintr-o piesã de teatru. Ștefan luase 4000 de prizonieri pe care urmau sã îi execute. Având în vedere cã unii dintre aceștia aveau ranguri înalte și mari posibilitãți materiale, este îndemnat sã ii elibereze în schimbul unor potențiale imense sume de bani. Ștefan dã un rãspuns memorabil: “Dacã au atâția bani ce au cãutat în țara mea?”, ducându-și pânã la capãt cele plãnuite. Desigur, un element important și cel mai cunoscut în legãturã cu bãtãlia este atragerea turcilor, printr-o diversiune, în mlaștini. Adicã într-o zonã mai îndepãrtatã, un grup de moldoveni au început sã sune din trâmbițe și turcii au crezut cã în partea aceea este grosul oștirii. De aceea, o parte din ei s-au îndreptat spre zona respectivã și s-au înecat în mlaștini. Ștefan cel Mare își organizase oastea în șapte corpuri și urmãrea de pe coasta Muntenilor de astãzi modul în care se desfãșura lupta, dar nu a fost nevoie sã intre toate trupele in luptã.
Stefan cel Mare, între mit si realitate
O problemã legatã de lupta de la Vaslui a constat în controversele privind locul bãtãliei. Grigore Ureche, care a scris la aproape 200 de ani dupã bãtãlie, având informații și din cronicele poloneze, crede cã bãtãlia a avut loc la “trei ceasuri” mai sus de Vaslui, adicã la nord. Greșeala sa a fost urmatã de Xenopol si Iorga în scrierile lor din tinerețe, dar pe mãsurã ce au fost cunoscute mai multe relatãri s-a stabilit cã a avut loc acolo unde existã și astãzi monumentul închinat lui Ștefan. Cel mai bine a studiat problema profesorul Constantin Cihodaru, care a adunat toate materialele posibile și a stabilit cu precizie locul de desfãșurare, adicã la confluența Racova, Bârlad cu prelungiri spre valea Lipovãțului. Confuziile au mai plecat și de la termenul de “podul înalt”, un pod care a existat lângã Vaslui și a dispãrut între timp. De aici confuzia cu podul de la Cãnțãlãrești care se știe cã a fost ridicat de Gavril Hatmanu, fratele lui Vasile Lupu. Dupã rãzboiul din 1877, a fost întemeiat satul Dealul Bârladului cãruia i s-a dat apoi denumirea de Ștefan cel Mare datoritã tocmai confuziilor privind locul bãtãliei. S-a creat și o legendã localã plecând de la numele satului Cãnțãlãrești unde ar fi fost “cancelaria lui Ștefan cel Mare”. De fapt, dupã cum ne spune un document de pe la 1480, când satul i-a fost acordat lui Ion Aprodu el se numea Scântirești, dupã numele unui vechi proprietar. Așa cã legenda nu are nici un temei. De altfel, imaginea lui Ștefan cel Mare s-a pãstrat în folclor. Orice clãdire mai veche, orice localitate cu vechime deosebitã este legatã de Ștefan cel Mare, chiar dacã nu a aparținut acelei epoci. Pentru români, Ștefan a ajuns echivalent cu termenul de domnitor, de voievod, așa cum din Caesar s-a ajuns la Kaiser și Țar sau de la Carol cel Mare s-a ajuns la Crai. Ștefan cel Mare este semnalat și în folclorul altor popoare. Ucrainienii au cântece despre el, numindu-l “Stepan”, iar spaniolii îl au ca personaj în romanele cavaleresti “Don Esteban de Moldavia”. În toatã Moldova este amintit în nenumãrate legende. Una dintre acestea se referã la Daniel Sihastru, un cãlugãr care l-a îmbãrbãtat dupã înfrângerea suferitã la Rãzboieni, Valea Albã, cãlugãr care a devenit Sfânt și, între altele, l-a îndemnat la zidirea Putnei și a Voronețului. Dintre multe alte legende care circulã în Moldova, amintim de una care povestește cã Ștefan trãiește încã, și, asemenea eroilor altor popoare, stã ascuns într-o peșterã și în cazul când Moldovei îi va fi greu, va fi amenințatã cu pieirea, el va ieși de acolo și va salva țara. În folclorul vasluian se remarcã legenda despre Movila lui Burcel, care pleacã de la un eveniment real. În 1634, Vasile Purcel are un proces în care prezintã un document din 1495 privind înzestrarea familiei sale cu pãmânt. Foare multe localitãți au fost întemeiate de Ștefan, conform unor legende locale. Sã amintim doar cele douã sate Valea Oanei, din comunele Ivãnești și Gherghești, despre care se considerã cã-și datoreazã numele unei fiice a lui Ștefan cel Mare, nãscutã dintr-o “dragoste lãturalnicã”. Descoperirile arheologice confirmã unele legende. De exemplu la Florești sau la Biserica Domneascã din Bârlad sub actualele construcții datorate altor ctitori (Cârstea Ghenovici, Vasile Lupu) s-au gãsit vestigiile unor construcții anterioare realizate în perioada lui Ștefan. Neîndoielnic Ștefan rãmâne cel mai mare român, definiția i se datoreazã unui mare înțelept al neamului nostru, Petre Țuțea.
Cum a fost lãudat Stefan cel Mare
PERSONALITATE…Pe Stefan cel Mare cel mai bine l-au cunoscut si admirat românii. În “Letopisetul anonim al Moldovei” este prezentatã biruinta lui Stefan de la Chilia. “Iar sâmbãtã s-a predat cetatea si a intrat Stefan Voievod în cetate, cu voia lui Dumnezeu. Si-a rãmas acolo trei zile, veselindu-se si lãudând pe Dumnezeu si împãciuind oamenii din cetate.” Si cronicarii munteni îi recunosc faptele de vitejie. Radu Popescu spune: “ Carele era un om viteaz si multe rãzboaie a fãcut cu turci, cu ungurii, cu lasâii, cu tãtarii, cu muntenii. Apare inclusiv în cronicele poloneze. Jan Dlugosz nota: “ O, bãrbat minunat, cu nimic mai prejos de comandantii eroici de care atâta ne mirãm! În zilele noastre câstigã el, cel dintâi dintre principii lumii, o strãlucitã biruintã asupra turcilor.” Turcii îl numesc “netrebnicul ghiaur, cãpetenie a diavolilor, afurisit si nenorocit”, în timp ce Papa Sixt al IVlea se adreseazã întotdeauna marelui domnitor cu formula: “ Iubitului fiu, nobilului bãrbat Stefan, voievodul Moldovei”, numindu-l si “atlet al lui Hristos”.
