Sfântul Nectarie ne asteaptã pe Dealul Viilor de la Tanacu! Acum mãnãstirea e un colt de rai si nu mai este ce a fost odatã

SFÂNTUL NECTARIE SÃRBÃTORIT… În Biserica „Prodromita” de la Mãnãstirea de pe „Dealul Viei” de la Tanacu, crestinii se pot închina la Sfintele Moaste ale Sfântului Nectarie, care se aflã într-o raclã cu forma unei mâini ce binecuvinteazã. Sâmbãtã, 9 noiembrie, când întreaga ortodoxie îl prãznuieste pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, vasluienii sunt invitati sã vinã sã primeascã binecuvântare de la Dânsul. Iatã, un înger bun a ursit ca aceastã învitatie a pãrintilor de la Tanacu, sã ajungã acum, la voi. Vineri, 8 noiembrie, în mãnãstirea de pe dealul de la Tanacu, se va oficia, ca în fiecare zi de vineri, Taina Sfântului Maslu de la orele 18.00 la 20.00, în Biserica cu hramul „Sfânta Treime”. De la orele 20.00, urmeazã Slujba de Priveghere la Sfântul Nectarie, în Biserica „Prodromita”, unde se aflã moastele Sfântului Nectarie. De la ora 24.00, va începe Sfânta Liturghie, în Biserica cea mare, a Sfintei Treimi. „Vã asteptãm sã participati la Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Nectarie din Eghina. Cine poate si doreste sã fie alãturi de noi si la Sfânta Liturghie si la rugãciunile de multumire adresate Sfântului Nectarie si lui Dumnezeu, cel în Treime lãudat, poate rãmâne alãturi de noi!”, ne-a declarat pãrinte Caliopie, staretul de la Mãnãstirea „Prodromita”.

Marile sãrbãtori ne aduc în inimi, dacã stim sã le primim, comori din care putem sã ne construim mai frumos zilele si viitorul. Încet-încet, Mãnãstirea Maicii Domnului „Prodromita” a devenit o insulã a bucuriei pentru vasluienii care se îndreaptã cu sperantã si optimism spre ea. Mãnãstirea adãposteste daruri mari venite prin dragostea pe care Dumnezeu a arãtat-o fatã de acest loc de martiraj ce a devenit foarte cunoscut în România anilor 2005, prin întâmplãri care s-au elucidat corect în timp. Cel care a suferit pe nedrept, staretul ctitor al mãnãstirii, Daniel Corogeanu, trãieste astãzi într-o lume cu parfum de pustnicie, nu departe de acest loc, pe dealurile din vecinãtate, în comunele apropiate, asa cum i-a plãcut sã trãiascã si în anii pe care i-a petrecut la Tanacu. El, cu tineretea si curajul lui, a fost si este pentru mãnãstirea aceasta, „Ana lui Manole”. Pãrintele Corogeanu s-a zidit de bunãvoie în zidurile acestei mãnãstiri care are acum deja, o fatã specialã, aleasã de Împãrãteasa Cerului, Sfânta Fecioara Maria, sã-i fie loc de întâlnire cu noi, vasluienii, si de lucrare în noi, cu noi, si în vietile noastre

Icoana „Prodromita” de la Tanacu a fost realizatã în acelasi loc în care a fost pictatã în chip miraculos „Prodromita” la Iasi, la Mãnãstirea Bucium, si este fãcãtoare de minuni.

Maica Domnului a devenit amfitrioanã la Tanacu pe 25 iunie, când Preasfintitul Ignatie ne-a adus vestea cã Sinodul Mitropolitan a hotãrât ca mãnãstirea sã aibã titulaturã nouã, numindu-se Sfânta Mãnãstire „Prodromita”. Mãnãstirea este denumitã astfel, dupã Sfânta Icoanã „Prodromita” care se aflã în Sfântul Munte Athos si este nefãcutã de mânã omeneascã. În acelasi loc în care Prodromita a fost pictatã în mod miraculos la Iasi, în schitul Bucium, a fost realizatã si copia ei fidelã care a fost îmbrãcatã în argint si a fost adusã la Tanacu. Astãzi aceastã icoanã a Maicii Domnului, neasemuit de frumoasã, serveste ca ocrotitoare a mãnãstirii de la Tanacu si este cunoscutã ca fãcãtoare de minuni pentru cei care se roagã cu credintã. Asadar, Maica Domnului este alãturi de staretul de astãzi, pãrintele Caliopie, staretã peste obstea formatã din cei 20 de cãlugãri ce au venit parcã pe lume pentru a-si gãsi locul hãrãzit înainte de a se fi nãscut, în codrii Vasluiului nostru, pe cât de blamat si neînteles de unii, pe atât de binecuvântat si de iubit de Dumnezeu.

Mãnãstirea de la Tanacu, schimbare fundamentalã. Este un colt de rai

PERLA CREDINTEI…Mãnãstirea „Prodromita” este situatã în comuna Tanacu, pe „Dealul Viei”, într-un cadru natural deosebit, în apropierea satului Benesti, în partea de nord-est a municipiului Vaslui. Desi asezarea monahalã de la Tanacu este una de datã recentã, memoria popularã consemneazã existenta unui schit pe aceste locuri, care a influietat viata duhovniceascã în zonã. Schitul a fost înfiintat în 1999, cu binecuvântarea Episcopului Ioachim Mares al Husilor, cu obste de monahi. Ctitori ai lãcasului de cult au fost sotii Gheorghe si Doina Anton- Georgescu, iar terenul a fost pus la dispozitie de Consiliul Local al comunei Tanacu. Lucrãrile de constructie la paraclisul cu hramul „Acoperãmântul Maicii Domnului” au fost începute la 1 august 2000, fiind finalizate în mai putin de o lunã de zile. Tot atunci a fost sfintit locul pentru biserica de zid în formã de cruce, cu pridvor închis, având hramul „Sfânta Treime”. Dupã ce a adãpostit pentru o scurtã perioadã de timp o obste de maici, începând cu anul 2011 a redevenit schit de cãlugãri, apartinând de Mãnãstirea Bujoreni, egumen fiind ieromonahul Metodie Bãlãnescu. Din anul 2023, staret al mãnãstirii este pãrintele Caliopie.

Mãnãstirea de azi, de la Tanacu, nu mai este acea mãnãstire a ororilor

SCHIMBARE LA FATÃ…Istoria de astãzi se scrie acum. Încã se costruieste. Existã o altã echipã, o altã lucrare decât cea de altãdatã. În locul sobolanilor ce misunau pe câmpuri si se rãtãceau pretutindeni, astãzi, la „Prodromita” este ca într-o adevãratã grãdinã a Maicii Domnului. Iar Biserica „Prodromita” seamãnã cu un palat de basm în care împãrãteasa cerului si a pãmântului a aranjat cele mai potrivite icoane si frumoase lucruri necesare întâlnirii Sale cu noi. Monahii care vietuiesc aici împletesc rugãciunea cu munca, strãduindu-se sã insufle locului parfumul duhovnicesc ce stãruie ca amintire a vechii vetre monahicale, despre care se spune cã a existat în acest loc. Vã invit sã descoperiti de ce eu am spus si spun mereu cã la Tanacu este… ca acasã. Rãmâne sã vorbim în viitor despre asta.

 

3 COMENTARII

  1. Turismul religios a luat o amploare nemaivăzută, din 89 incoace, odată cu inființarea a numeroase mânăstiri. Bisericile de sat se părăginesc, reparațiile și intreținerea acestora se face greu, cu bani puțini. Gardurile bisericilor se dărâmă, prin acoperișurile bisericilor plouă, cimitirele sunt neîngrădite, despre piictură nici nu se poate discuta. CImnsă creștinii naivi pompează in mânăstiri toți banii pe care ar trebui să-i doneze pentru intreținerea bisericii sătești in care au fost botezați, cununați, in care au fost prohodiți strămoșii lor și in care s-au rugat intreaga lor viață. ”-Am fost la manastirea cutare…vaaaai, ce frumos e acolo…dar la noi in sat n-avem unde ne ruga, e frig in biserică, e urât, nu avem scaune pe care stăm, nu este pictură, gardurile se dărâmă, cimitirul e neingrijit…dar la mânăstire e tare frumos!” Ar fi timpul ca cineva (”nu spui ține, persoahă insemnată”) să pună capăt turismului acesta păgubos pentru bisericile de sat și să sfătuiască creștinii să rămână și să se roage in bisericile din satul lor.. Biserica la care trebuie să meargă creștinu să se roage e cea mai apropiată de casa sa , nu locul crimei făcută de corogeanu.

  2. Corogeanu a suferit pe nedrept? Asta inseamnă că ttânăra care a fost asasinată de acest dement, in numele religiei iubirii , iertării și libertății , a fost vinovată și merita să fie ucisă ? Acea mânăstire trebuia demolată din temelii și in locul eiu să fie construităun monument in memoria tinerei martire. Iar asasinul trebuia să fie izgonit cât mai departe de locul crimei, dacă justiția nu l-a dus după gratii pe multi ani. Penitenciarul este un loc de penitență, de care acel neom trebuia să aibă parte pentru mulți ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.