spot_imgspot_img
4.8 C
Vaslui
19-apr.-2024

733 de mame minore în Iași. Medic: „Sunt amputate din punct de vedere psihic și psihologic”

- Advertisement -

Suntem pe locul 4 la nivel naţional, cu 733 de mame cu vârsta până la 19 ani. Aceste fetiţe care trebuie să se joace cu păpuşile sunt condamnate şi cred că implicarea autorităţilor locale, a asistentului social şi comunitar ar trebui să fie una zilnică”, a explicat dr. Maria Stamatin, şefa Secţiei de Neonatologie II de la Maternitatea „Cuza Vodă”. Multe dintre mamele minore nasc prematur. „De multe ori, familia îşi reneagă copilul şi fetiţa ajunge în cel mai bun caz într-un sistem de asistenţă maternală împreună cu copilul ei”, arată dr. Maria Stamatin

Iaşul se înscrie în topul judeţelor cu mai mult de 500 de naşteri la adolescente cu vârsta până la 19 ani, fiind pe locul al patrulea între judeţele cu cele mai multe mame adolescente, cu 733 de mame minore la nivelul anului 2019. În România, cele mai multe mame minore sunt în Mureş – 931, în Dolj – 838, în Braşov – 830, urmate de Iaşi – 733 şi de Bacău – 722. Datele prezentate de organizaţia „Salvaţi Copiii” sunt îngrijorătoare pentru întreaga ţară, mai ales dacă avem în vedere că din totalul naşterilor din 2019 – 199.720 de naşteri, 749 naşteri sunt la mame cu vârsta sub 15 ani.

În cadrul unei dezbateri organizate de „Salvaţi Copiii”, cu numele „România are cele mai multe naşteri din Europa la mame având vârsta sub 15 ani: ce trebuie făcut?”, medici şi specialişti din domeniul sănătăţii şi-au exprimat îngrijorarea referitor la numărul mare al mamelor minore, precum şi la problemele ulterioare care apar. „Distanţa mare faţă de cabinetele medicale şi lipsa resurselor pentru a plăti transportul, precum şi lipsa de informaţii cu privire la ce servicii medicale ar trebui accesate în timpul sarcinii împiedică multe adolescente însărcinate din zonele rurale defavorizate să meargă la medic şi de multe ori acestea aşteaptă până când situaţia se înrăutăţeşte sau recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii. Aceste mame trebuie susţinute suplimentar, astfel încât nici ele, nici nou-născuţii să nu fie puşi în situaţii de risc”, spune Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al „Salvaţi Copiii România”.

Aceasta a mai spus că mamele minore ar trebui susţinute suplimentar astfel încât nici ele, nici nou-născuţii să nu fie puşi în situaţii de risc. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Andreea Moldovan, a descris care este profilul adolescentelor care devin mame: cele sub 15 ani nu apucă să aibă un nivel corespunzător de educaţie şi aparţin de multe ori comunităţii rome, iar cele peste 15 ani fie aparţin unor grupuri vulnerabile, provenind din familii sărace sau cu părinţi plecaţi în străinătate, fie au renunţat la şcoală şi ajung să formeze un cuplu mult prea devreme. Astfel, patru din zece adolescente ajung să nască prematur, foarte multe dintre ele nu sunt înscrise nici la medicul de familie, iar astfel mortalitatea infantilă continuă să fie o problemă majoră.

„Fetiţe amputate toată viaţa din punct de vedere psihic şi psihologic”

Prof. dr. Maria Stamatin, şefa Secţiei de Neonatologie II de la Maternitatea „Cuza Vodă”, a precizat că naşterea în rândul mamelor minore este o problemă extrem de delicată din toate punctele de vedere, ajungând ca mamele minore să rămână „amputate toată viaţa din punct de vedere psihic şi psihologic”. „Vorbim de aceste lucruri de câţiva ani, însă ar trebui să plecăm de la faptul că educaţia în familie lipseşte. Zona Moldovei este o zonă cu status economico-social precar şi dacă toţi factorii de decizie s-ar implica în educaţia familiei, în educaţia copiilor noştri, lucrurile ar sta altfel. Aceste fetiţe care trebuie să se joace cu păpuşile sunt condamnate şi cred că implicarea autorităţilor locale, a asistentului social şi comunitar ar trebui să fie una zilnică”, a explicat prof. dr. Maria Stamatin. …https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/733-de-mame-minore-in-iasi-medic-sunt-amputate-din-punct-de-vedere-psihic-si-psihologic–280444.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.