spot_imgspot_img
9.6 C
Vaslui
26-apr.-2024

89 de Nunti de Aur, la Banca! (foto)

- Advertisement -

FERICIRE SI CREDINTÃ… Eveniment unicat, la Banca, pentru cei care au împlinit 50 de ani de cãsnicie si chiar mai mult. Nu mai putin de 89 de cupluri au sãrbãtorit “Nunta de Aur”, nasii mari fiind primarul comunei, Vasile Vânãtoru, si sotia sa. Dupã oficierea slujbei religioase, la Biserica nouã din satul Gara Banca, si reînnoirea jurãmintelor, felicitãrile, masa si dansul s-au desfãsurat la Pensiunea “Giani”, unde mirii au fost premiati, medaliati si felicitati atât de nasul mare, cât si de presedintele CARP “Elena Cuza” Bârlad, Nicolae Mihai. Discursul de final al primarului Vasile Vânãtoru a fost atât de emotionant, încât bãtrânii sãrbãtoriti au început sã plângã, iar primarul le-a oferit câte o icoanã sfintitã, cu Sfânta Maria, mutumind în acest fel celor care s-au rugat alãturi de el, pentru salvarea fiului sãu, Costi, care acum doi ani a fost cât pe ce sã piarã într-un cumplit accident de circulatie.

Primarul comunei Banca, Vasile Vânãtoru, a organizat duminicã, 25 octombrie, pentru 89 de cupluri, din toate cele 11 sate ale comunei, o petrecere de zile mari. Manifestarea a avut loc cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la cãsãtorie (unii chiar si mai mult), iar primarul Vânãtoru le-a organizat celor 178 de bãtrâni o petrecere de zile mari. La orele 12.00, la Biserica din satul Gara Banca, pãstoritã de preotul Iulian Ghimus, cele 89 de perechi au fost “nãsite” de primarul Vasile Vânãtoru si sotia sa, slujba fiind oficiatã de doi preoti: Iulian Ghimus si Marius Parpalea. Dupã slujba religioasã si reînnoirea jurãmintelor, bãtrânii sãrbãtoriti au fost transportati la Pensiunea Giani din localitate, aflatã la DE 581, cu microbuzul Primãriei Banca. Acolo, în prezenta unor invitati speciali ca senatorul Dan Mihai Marian, vicepresedintele CJ Vaslui, Corneliu Bichinet, avocat Dumitru Boros, nãscut în comuna Banca, si presedintele ALDE Bârlad, Dorin Emil, presedintele ALDE Vaslui, Corneliu Plesi, copresedintele PNL Bârlad si Nicolae Mihai, presedintele CARP “Elena Cuza” din Bârlad, a avut loc premierea celor sãrbãtoriti. Bãtrânii miri au primit din partea CARP Bârlad medalii de aur, diplome de excelentã si câte 25 de lei de fiecare, iar din partea primarului Vânãtoru, nasul mare, acestia au primit diplome de merit, flori pentru doamne si câte 50 de lei de fiecare cuplu. Dupã emotia “premierii” au avut loc masa si dansul, atmosfera fiind asiguratã de cunoscutii interpreti de muzicã popularã din zona Bârlad: Goerge Forcos si Gabriela Diaconescu, precum si de Ansamblul “Crãitele”, din comuna Banca.

“Vã multumesc cã existati si dati un exemplu pozitiv pentru sufletele noastre”

Primarul Vasile Vânãtoru a mai fãcut un gest deosebit pentru bãtrânii care si-au aniversat Nunta de Aur. Le-a oferit câte o icoanã cu chipul Maicii Domnului, sfintitã, multumindu-le cu un discurs emotinonat, care i-a fãcut pe aniversati sã lãcrimeze. “Am emotii de bucurie si chiar meritati aceste emotii, pentru cã dumneavoastrã sunteti generatia care mentineti echilibrul între avutiile sufletesti si cele pãmântesti. Referitor la avutiile pãmântesti, toti recunoasteti cã noi, generatia aceasta, alergãm dupã averi, bani si alte avutii, iar dumneavoastrã aveti ceea ce am exprimat eu prin avutiile sufletesti: credinta în Dumnezeu, care înseamnã iubire. Si dumneavoastrã aveti aceastã iubire fatã de copii si nepoti, o iubire purã pe care noi, la ora actualã, nu toti o mai avem. Mi-as fi dorit sã fie si pãrintii mei aici, dumneavostrã îi cunoasteti, sunt din generatia din care faceti parte. Din pãcate, eu nu-i mai am. Am rãmas fãrã tata la numai 19 ani si mã gândeam cã nu pot trãi fãrã el, dar am ajuns pânã astãzi, sã vã ofer ceea ce v-am oferit. Ultima discutie bãrbãteascã avutã cu tatãl meu, înainte de a muri, pentru cã el mã considera deja matur, m-a marcat foarte mult si m-a ghidat în viatã. Mi-a spus tata cã în viatã te nasti, dar trebuie sã si mori, iar zilele lui erau terminate. Ultimele lui cuvinte cãtre mine au fost de fapt un îndemn: sã nu-l fac de rusine în viata pe care eu o voi avea. Si cred cã, dumneavoastrã stiti prea bine, nu l-am fãcut! Prin ceea ce am fãcut în viatã pentru comuna Banca si pentru locuitorii ei, pentru dumneavoastrã acum, cred cã nu l-am fãcut de rusine si îmi simt pãrintii permanent deasupra mea, uitându-se la ce fac. Vã multumesc, vã doresc multã sãnãtate, bucurie si vã multumesc pentru încrederea pe care mi-ati acordat-o si mi-o veti mai acorda, stiind cã totul este pentru oameni. Vã rog sã primiti omagiile mele si câte o icoanã sfintitã, cu chipul Maicii Domnului, pentru cã v-ati rugat alãturi de mine atunci când am trecut prin momentele cele mai grele din viatã, când am fost la un pas sã-mi pierd copilul într-un grav accident. La multi ani!”, a spus, în lacrimi, primarul Vasile Vânãtoru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.