SENTIMENTE… Poetul husean, Nicusor Dãrãbanã, a scris, în prag de sãrbãtori, un poem sensibil precum o rugãciune. Îl oferã în dar cititorilor care asteaptã Crãciunul, punându-si fiecare în gând câte o tainicã dorintã, cu speranta cã… se va împlini!
Mos Crãciun, speranta mea…
Dragã Mos Crãciun, as vrea, de primesti scrisoarea mea,
Sã nu te-ntristezi deloc, de n-ar fi niciun mijloc
Sã-mi aduci ce îmi doresc… Eu tot o sã te iubesc,
Cãci atunci când eram mic, umpleai bradul din nimic,
Iar prin casã presãrai o luminã ca de Rai;
Si-o sã înteleg si-acum, de n-o mai fi niciun drum,
De nu-i nicio bresã-n zare, n-o fi nicio supãrare,
Dar mi-e tare dor de ei, ca unui vapor de chei,
Ca unui tãran de sat, ca ploii de-un râu secat…
Mos Crãciun, tu sã mã ierti si te rog sã nu mã certi,
Cã îti cer asa ceva, dar mi-e stinsã inima
De atâta dor si dor, ca mãicutei de odor,
Cãci unde nu m-am rugat, o zi sã mi-i mai fi dat,
Sã-i îmbrãtisez pe rând, sã-i vãd lângã mine stând
Si, cu voia ielelor, sã plec eu pe calea lor.
Poate ei si-ar fi fãcut mai curând un azimut,
Nu ca mine, slab si pal, aruncat de orice val
Pe oriunde si oricum, tot pe-o margine de drum…
Tot ce-ti scriu e numai dor, de lumina ochilor,
Celor care m-au crescut si pe care i-am pierdut
Când urma sã-nvãt sã zbor cãtre ‘naltul zãrilor,
Si pe care, daca-i vrea, si stã în puterea ta,
Adã-mi-i!!! Mãcar un ceas sã nu mai fiu de pripas,
Sã mã simt din nou întreg, de tristeti sã mã dezleg,
Si s-alerg din nou râzând, sã nu-mi pese de-s flãmând…
Adã-mi-i!!! Te rog, de poti, sã fim iar la masã toti,
Doar o orã, un minut, de sfârsit, de început…
Atât eu te-as mai ruga, Mos Crãciun, speranta mea!
Nicusor Dãrãbanã
