spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
30-apr.-2024

Elicopterul SMURD, solicitat la Gura Idrici pentru o femeie de 42 de ani, victimă a unui incendiu

- Advertisement -

URGENȚĂ…O femeie în vârstă de 42 de ani, din satul Gura Idrici, comuna Roșiești, va fi transportată cu elicopterul la o unitate sanitară din afara județului după ce a fost victima unui incendiu. Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, până să sosească popmpierii, femeia a fost scoasă din casă de către vecini. „Detașamentul de pompieri Vaslui intervine cu trei autospeciale (o ambulanță SMURD tip C1 și două autospeciale de stingere cu apă și spumă) și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Gura Idrici, comuna Roșiești. În incendiul care se manifesta în două camere și la nivelul acoperișului,  a fost surprinsă o persoană de sex feminin. Până la sosirea echipajelor de intervenție, victima a fost scoasă de către vecini. La sosirea echipajelor de intervenție, victima, în vârsăt de 42 de ani, prezenta arsuri și insuficiență respiratorie, echipajul de pe ambulanța SMURD efectuând manevrele specifice în astfel de cazuri” a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.