Cum se fac de râs juriștii primăriei și edilul-avocat al Bârladului! (DOCUMENT)

ȘOCANT… Consilierii bârlădeni din cadrul CLM Bârlad au revocat pe 28 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a lunii, două Hotărâri de CLM emise în lunile mai și iulie ale acestui an. Surpriza mare este că cele două hotărâri, votate din câte se pare de către toți cei 21 de consilieri locali, au fost „girate” juridic de către cei care trebuiau să dea viză de legalitate proiectelor propuse consilierilor: juristul Primăriei Bârlad, Ancuța Magdalena Voinea, juristul Cătălin Haret, secretar al municipiului, av. Carmen Dima, președintele Comisiei Juridice a CLM Bârlad și, cel care își pune semnătura pe proiectele votate și inițiate de el în cea mai mare parte, av. Dumitru Boroș, primarul Bârladului! Și totuși, cu atâția juriști și magistrați pe cap de locuitor, iată că la Prefectura Vaslui, care verifică legalitatea proiectelor de hotărâre ale CLM Bârlad votate, au fost depistate încălcări grosolane ale legii! Cine răspunde pentru asta?
DOCUMENT: Pentru revocarea unor hotărâri ale Consiliului Local municipal Bârlad
Cele două Hotărâri care au fost revocate pe 28 octombrie de către cei care le-au și aprobat (consilierii locali) sunt: Hotărârea nr. 135/27.05.2021 privind actualizarea Domeniului Privat al Municipiului Bârlad și Hotărârea nr. 260/16.07.2021 privind darea în folosință gratuită a unor suprafețe de teren către Administrația Națională „Apele Române”, în municipiul Bârlad, pentru amplasare de sirene de avertizare, în trei școli gimnaziale din Bârlad și a unei instituții.
Prima hotărâre dată de CLM Bârlad, care și-a depășit competența!
Deși consilierii locali au votat „pentru” la data de 27 mai a.c., Hotărârea nr. 135/27.05.2021 privind actualizarea Domeniului Privat al Municipiului Bârlad, juriștii Prefecturii Vaslui au depistat că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 165/2013 și ale Hotărârii de Guvern nr. 401/2013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. „Cu ocazia controlului de legalitate exercitat de către prefect s-a constatat că, Hotărârea nr. 135/27.05.2021 privind actualizarea domeniului privat al municipiului Bârlad, se referă la terenuri inventariate în Anexa nr. 5 la Legea nr. 165/2013, fiind adoptată cu depășirea competenței Consiliului local al municipiului Bârlad. Acestea au rezultat din verificarea făcută de OCPI la solicitarea Prefecturii. A reieșit că situația celor cinci terenuri din actul administrativ nu este conform legilor în vigoare și a normativelor de aplicare a legilor”, reiese din adresa Prefecturii Vaslui, în care se și solicită ca în termen de 10 zile să fie revocată hotărârea nelegală! Și a fost imediat ștearsă de pe site-ul Primăriei Bârlad.
A doua Hotărâre de CLM, pentru sirenele ce se doreau amplasate la trei școli!
Cu privire la Hotărârea nr. 260/16.07.2021 privind darea în folosință gratuită a unor suprafețe de teren către Administrația Națională „Apele Române”, în municipiul Bârlad, pentru amplasare sirene de avertizare, conform adresei Instituției Prefectului Vaslui din luna septembrie, a fost adoptată fără obținerea avizului conform al ministrului educației, respectiv nu au fost respectate dispozițiile din Legea educației naționale, privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitare de stat, precum și condițiile necesare acordării acestuia. Prin Hotărârea nr. 260/16.07.2021, Consiliul local al municipiului Bârlad a aprobat ilegal darea în folosință gratuită către Administrația Națională “Apele Române” a patru amplasamente pentru amplasare sirene de avertizare în municipiul Bârlad, astfel: PIPS, Școala nr. 9, Școala Generală nr. 6 și Școala nr. 11.
„Cu ocazia controlului de legalitate exercitat de către prefect, s-a constatat că Hotărârea nr. 260/16.07.2021 privind darea în folosință gratuită a unor suprafețe de teren către Administrația Națională Apele Române în municipiul Bârlad, pentru amplasare sirene de avertizare, este nelegală întrucât a fost adoptată fără obținerea avizului conform al ministrului educației, fiind încălcate Legea educației naționale, privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinației bazei materiale a instituțiilor și unităților de învățământ preuniversitar de stat, precum și condițiile necesare acordării acestuia. În termen de 10 zile de la data următoarei ședințe a Consiliului local, veți comunica Instituției Prefectului județului Vaslui, hotărârea consiliului local de revocare a celor două hotărâri care nu au primit viza de legalitate”, reiese din adresa Prefecturii Vaslui către CLM Bârlad.
Cine plătește pentru încălcarea legii?
Nu am văzut, din păcate, nicio luare de poziție cu referire la acest punct de pe ordinea de zi, prin care sunt “șterse cu buretele” gafele unor juriști ai Primăriei (secretarul Cătălin Haret și șefa compartimentului juridic, Ancuța Magdalena Voinea). Mai mult, primarul orașului, care este avocat de meserie, nu a sancționat pe nimeni, nici măcar cu vreun avertisment, pentru că iată, râd juriștii Prefecturii de “competenții” plătiți regește, din Primăria Bârlad! În special pe jurista Ancuța Magdalena Voinea, care este foarte “intransingentă” când vreunul dintre consilierii locali “adversari” ai primarului Boroș greșește! Caz concret, unul dintre consilierii liberali, Iulian Groza, a postat săptămâna trecută, pe grupul de WhatsApp al consilierilor bârlădeni, (unde primeau toți cei 21 de aleși informațiile, actele și tot ce ținea de CLM Bârlad), o convocare a Biroului Politic al PNL. Cel condus de subprefectul Daniel Onofrei, președintele interimar al PNL Bârlad, spre marea supărare a primarului Boroș, dacă vă mai amintiți. Postarea a fost făcută din greșeală, iar Iulian Groza și-a retras apoi postarea, cu scuzele de rigoare că a confundat grupul. Ei, și ce să vezi! Jurista Ancuța Magdalena Voinea s-a supărat foc și pară și a trecut la sancțiuni!
“Bună dimineața, adresez scuze tuturor colegilor care se simt ofensați de mesajul apărut din eroare pe grupul consilierilor locali. Mulțumesc!”, scrie consilierul Groza pe grupul de WhatsApp respectiv. Și imediat vine replica juristei Voinea! “Bună dimineața!! Vă aducem la cunoștiință faptul că, din cauza unor activități care exced obiectivului acestui grup, urmează să închidem grupul. Mesajele cuprinzând convocarea ședințelor Consiliului Local și link-ul acestora vor fi transmise prin sms. Vă mulțumim pentru înțelegere! Acesta este un grup constituit cu scopul de a facilita transmiterea informațiilor despre ședințe. Aveți posibilitatea de a forma un grup unde să discutați pe marginea ședințelor sau a proiectelor! Vă mulțumim!!”, a scris jurista șefă a Primăriei Bârlad! Mai mult, ea a retras de pe grup și pe secretara CLM Bârlad, cea care înființase grupul de WhatsApp pentru a lucra cât mai eficient și rapid cu cei 21 de consilieri! Și atunci ne întrebăm și noi, dacă jurista șefă este atât de vehementă și pedepsește 20 de consilieri locali, pentru că unul, al 21-lea, a greșit și a postat ceva, din greșeală, cum se face că cei 21 de consilieri nu au sărit în sus că au fost puși să voteze două proiecte care erau complet ilegale și girate de jurista șefă Ancuța Magdalena Voinea?? Greșite? Cum de se lasă “pedepsiți” de un jurist care nu le-a prezentat NICIODATĂ un raport de activitate, prin care să le arate cam câte procese a câștigat pentru Primărie, la câte termene nu s-a prezentat și astfel câte procese a pierdut? Cert este că, la Primăria Bârlad, cu primar avocat, cu șefa comisiei juridice a CLM – avocat, cu secretar de municipiu jurist și cu o ditamai șefă a Compartimentului Juridic – jurist, se încalcă legea fluierând “Deșteaptă-te române”! Și nimeni, dar absolut nimeni nu este pedepsit! Trai nineacă!
Rade ciob de oala sparta! Juriștii Prefecturii Vaslui nu au observat ca HCLM 114/2020 nu îndeplinea condițiile de legalitate? Sau ei verifica selectiv sau prin sondaj legalitatea, deși au fost “semnalizați” in acest sens…
La cite Hotariri au fost făcute la comanda sau de-a proasta la ce sa te mai astepti de la niste funcționari, nefuncționali.
Jurista asta își face prieteni pierzând procesele primăriei și nu are capacitatea să le câștige pe cele importante! Cine să o tragă la răspundere? Concubinul Haret? Să fim serioși, secretarul este un papagal și face ce-i dictează Magdalena, parcă are nume predestinat, un nume biblic! E o juristă total nepregătită.
,,daca erai corecta ,pana la capat ,pomeneai si faptul ca peeeseedee din clm barlad a atentionat juristii in legatura cu aceasta problema!
Doamna Voinea, dar HCLM 114/2020 prin care a-au desființat cele doua puncte farmaceutice de la Spitalul E Beldiman?
Documentatia care a stat la baza emiterii acestei hotărâri nu conține aviz din partea D.S.P.: rezulta ca desființarea s-a făcut fără îndeplinirea formalităților cerute de lege.
“Modificări in cascada”: o fi vreun principiu in drept (de care n-am auzit, din cauza ca nu sunt atât de pregătit ca dumneavoastră) sau o metafora ( in cazul asta, aveți dreptate, dar orice modificare se face cu respectarea legii).
Nu o intereseaza pentru ca stie ca nu o sa pateasca nimic, chiar daca a desfiintat ilegal cele doua puncte farmaceutice.
Cine sa plateasca că ei sunt puterea locală și votează în necunoștință de cauză la cum se învîrte rulmentul.
Nu puneti cu jurista ca va arde director DAPPC( nasul ei) sau sefa DIICOT (nasa ei) .