spot_img
spot_img
17.9 C
Vaslui
09-aug.-2025

Fără permis corespunzător, la volanul unui ansamblu de vehicule!

- Advertisement -
ILEGAL… Bărbatul nu avea permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier.

UPS!… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deși permisul de conducere valabil deținut nu îi dădea dreptul. În data de 03 mai a.c., în jurul orei 07.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 33 de ani, conducând un ansamblu rutier format dintr-un microbuz și o remorcă.

„La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice, colegii noștri au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat comisarul de poliție Irina Mirică, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.