DeschidereSPORT

LIGA 3 | Cu gândul doar la victorie

HOTĂRÂȚI… Rapidiștii nu concep un alt rezultat decât victoria în duelul cu Șomuz Fălticeni, din ultima etapă a play-out-ului Ligii 3.

ÎN GRAFIC… Deși startul sezonului de primăvară a fost unul nefast, cu un singur punct în patru etape, Rapid Brodoc păstrează șanse reale în lupta pentru evitarea retrogradării. Lucrurile au luat o turnură favorabilă odată cu instalarea pe banca tehnică a tânărului antrenor Romică Dorin (39 de ani), care a adus 18 jucători și un suflu nou la echipă.

Romică Dorin, antrenorul rapidiștilor, a vorbit despre confruntarea cu Șomuz Fălticeni, una grea după cum a catalogat-o. “Toate meciurile sunt grele, dar important este că reușim să adunăm puncte. Puteam să obținem trei puncte din meciul cu Miroslava, dar am ratat incredibil la ultima fază, plus un gol anulat total aiurea pe motiv de ofsaid. La meciul cu Șomuz Fălticeni nu ne gândim decât la victorie, ne trebuie puncte, nu avem cum să ne gândim la altceva, mai ales că jucăm și pe teren propriu. Va fi un meci incredibil de greu. Șomuz este o echipă care are o omogenitate bună, o echipă atentă și foarte bună defensiv. Se descurcă foarte bine la fazele fixe și a demonstrat că este o nucă tare a campionatului”, ne-a declarat Romică Dorin. În clasamentul play-out-ului, Rapid Brodoc se află pe locul 4, cu 18 puncte, la 5 puncte în spatele Viitorului Darabani, formație care va sta în ultima etapă a turului. Partida dintre Rapid Brodoc și Șomuz Fălticeni se joacă, sâmbătă, 29 aprilie, de la ora 17:00, pe stadionul “Municipal” din Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button